CSJ. Decizia nr. 251/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 251
Dosar nr. 72/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Călăraşi, la data de 4 iunie 1998, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâţii S.L. şi S.C. P. S.R.L. Călăraşi, solicitând să se constate nulitatea absolută a angajamentului autentificat sub nr. 1482 din 31 iulie 1996, a contractului de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996 şi a actului adiţional nr. 2 autentificat sub nr. 2582 din 27 august 1996.
Expunând motivele acţiunii, reclamantul a învederat că s-a obligat în numele S.C. G. S.R.L. Călăraşi, al cărei asociat unic era, să execute lucrări pentru S.C. D.C.T. S.R.L., la care este asociat şi pârâtul S.L., fiind încheiat, în acest sens, contractul nr. 47 din 10 iulie 1996, ce avea ca obiect efectuarea lucrărilor de construcţii-montaj la Staţia distribuire carburanţi din comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi.
S-a relevat că, la data de 31 iulie 1996, reclamantul a garantat lucrarea, pentru eventualitatea că nu şi-ar fi respectat obligaţiile asumate, cu părţile sociale ce le deţinea la S.C. P. S.R.L., împuternicind pe S.L. să se ocupe de formalităţile necesare preluării părţilor sociale fără altă procură.
Reclamantul a susţinut că angajamentul din 31 iulie 1996 este lovit de nulitate absolută deoarece, neavând la bază aprobarea Adunării Generale a Asociaţilor din S.C. P. S.R.L. Călăraşi pentru încheierea unei astfel de tranzacţii, contravine cerinţelor prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 3796 din 7 octombrie 1998, a respins acţiunea pe considerentul că nu s-a făcut dovada existenţei cauzei ilicite.
Prin Decizia civilă nr. 207 din 11 martie 1999, Tribunalul Călăraşi a admis apelul declarat de reclamant şi, desfiinţând în tot sentinţa, a reţinut cauza spre rejudecare, în fond, cu motivarea că judecătoria nu a avut competenţa materială de a judeca.
Ca urmare, judecând cauza în fond, Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 146 din 31 martie 2000, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a celor trei acte vizate de reclamant.
S-a motivat că se impune anularea actelor menţionate deoarece pârâtul S.L. a fructificat convenţia din 31 iulie 1996 şi a intrat în posesia acţiunilor reclamantului fără acordul Adunării Generale a Asociaţilor din S.C. P. S.R.L. Călăraşi, iar angajamentul nu a reprezentat un mandat special şi nici nu putea să aibă efecte faţă de terţi cât timp adunarea generală menţionată nu şi-a dat girul în sensul modificării structurii acţionariatului şi înstrăinării părţilor sociale ale reclamantului.
Conchizându-se, s-a relevat că lipsa acordului de voinţă al asociaţilor din S.C. P. S.R.L. Călăraşi, materializat într-o hotărâre a A.G.A., constituie proba indubitabilă a răsturnării prezumţiei de valabilitate a cauzei licite ce a stat la baza convenirii angajamentului asumat în formă autentică, urmat de cesionarea de părţi sociale fără acordul expres al reclamantului, ceea ce impune constatarea că actele supuse judecăţii sunt lovite de nulitate absolută.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul S.L. a declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 3117 din 1 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că, pe fond, a respins acţiunea ca nefondată.
S-a motivat, prin această decizie, că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 199 din Legea nr. 31/1990, privind modificarea actelor constitutive, deoarece prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. P. S.R.L. Călăraşi din 21 august 1996 s-a decis cesionarea părţilor sociale deţinute de reclamantul I.G., către pârâtul S.L., în baza angajamentului legalizat sub nr. 1482 din 31 iulie 1996 şi a contractului de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996.
S-a învederat că, din moment ce prin actul adiţional autentificat s-a luat act de cesiunea intervenită şi s-a decis schimbarea structurii asociaţilor, respectiv, intrarea în societate a pârâtului S.L., în urma căreia s-au efectuat modificările corespunzătoare în Registrul comerţului, iar reclamantul nu a atacat această înscriere printr-o cerere de radiere, devine lipsită de relevanţă invocarea ulterioară, prin acţiunea formulată, a lipsei hotărârii A.G.A.
S-a mai subliniat că, prin conţinutul pe care îl are, convenţia angajament semnată de reclamant întruneşte condiţiile de formă şi fond ale mandatului, conform art. 1532 şi urm. C. civ., iar împrejurarea că pârâtul S.L. a semnat contractul de cesiune, atât în calitate de cedent, cât şi de cesionar, nu este sancţionabil cu nulitatea absolută, cum a considerat instanţa de fond, câtă vreme convenţia intitulată angajament conţine clauze exprese prin care reclamantul i-a dat mandat în acest sens, procura fiind specială.
S-a relevat că, bazându-se pe această procură, cu valabilitate juridică, pârâtul a încheiat legal contractul de cesiune şi tot legal a participat la luarea hotărârii S.C. P. S.R.L. de aprobare a cesiunii părţilor sociale.
Reclamantul I.G. a declarat recurs împotriva acestei decizii.
Prin Decizia nr. 3055 din 24 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul şi a modificat hotărârea atacată în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 146 din 31 martie 2000 a Tribunalului Călăraşi.
S-a motivat că angajamentul, a cărui anulare a fost cerută de reclamant, nu reprezintă un mandat special în sensul prevederilor art. 1532 şi urm. C. civ. întrucât punerea sa în aplicare era condiţionată de respectarea termenului de recepţie finală, fixat la 20 august 1996, pentru lucrările prevăzute în art. 6 din contractul nr. 47 din 10 iulie 1996.
S-a relevat că, nefiind făcută dovada îndeplinirii acestei condiţii suspensive, angajamentul legalizat, care nu era un contract de mandat, nu putea să producă efecte juridice faţă de terţi, astfel că pârâtul nu a dobândit calitatea de asociat al S.C. P. S.R.L., care să-i permită participarea la adunarea generală a asociaţilor, pentru a hotărî modificarea contractului şi a statutului societăţii ca urmare a cesiunii părţilor sociale aparţinând reclamantului.
S-a subliniat că schimbarea structurii asociaţilor este un element esenţial al contractului de societate şi al statutului, iar modificarea acestora se poate efectua, conform art. 153 din Legea nr. 31/1990, numai cu respectarea condiţiilor de formă şi publicitate prevăzute pentru încheierea lor.
Conchizându-se, s-a arătat că, în raport cu dispoziţiile art. 140 alin. (2) din aceeaşi lege, privind societatea cu răspundere limitată, prin care se reglementează că, pentru adoptarea hotărârilor având ca obiect modificări ale contractului de societate sau ale statutului, este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul unor prevederi legale contrarii, atât hotărârea A.G.A., cât şi actul adiţional şi contractul de cesiune de părţi sociale sunt lovite de nulitate deoarece au fost semnate de părţi fără acordul expres al reclamantului.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, susţinând că ultima decizie a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1169 şi art. 1552 C. civ., ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, precum şi că această decizie este şi vădit netemeinică.
În motivarea recursului în anulare, s-a arătat în esenţă că, prin nerespectarea termenului de recepţie a lucrărilor de construcţie de la Staţia de carburanţi din comuna Vâlcelele, angajamentul semnat de reclamantul I.G. întruneşte condiţiile de fond şi de formă ale mandatului şi conţine clauze exprese referitoare la formalităţile ce trebuiau îndeplinite pentru preluarea părţilor sale sociale de către pârât.
Relevându-se că un asemenea mandat permite mandatarului să încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului cu sine însuşi, precum şi că nici o dispoziţie legală, în materie comercială, nu interzice garantarea, de către o persoană fizică, a unei obligaţii cu părţile sale sociale de la o societate comercială, s-a conchis că se impunea să se constate că pârâtul a încheiat legal contractul de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996 şi tot legal a participat la adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. P. S.R.L. Călăraşi din 21 august 1996 prin care s-a aprobat cesiunea, în favoarea sa, a părţilor sociale ale reclamantului.
S-a subliniat că, fiind astfel îndeplinite condiţiile referitoare la modificarea actelor constitutive ale societăţii şi cum reclamantul nu a atacat hotărârea prin care s-a decis cesionarea părţilor sociale, iar prin sentinţa civilă nr. 993 din 12 decembrie 1996 a Judecătoriei Călăraşi, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus înscrierea actelor adiţionale autentificate sub nr. 2582/1996 şi nr. 2583/1996 în Registrul Comerţului, fără ca reclamantul să o atace pe calea unei cereri de radiere, soluţia adoptată de instanţa de recurs nu se justifică.
În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate şi, pe fond, respingerea recursului declarat de reclamant, precum şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
Recursul în anulare este fondat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă, aşa cum s-a reţinut şi prin hotărârile pronunţate, că prin contractul nr. 47 din 10 iulie 1996, S.C. G. S.R.L. Călăraşi, reprezentată de reclamant, a preluat lucrările de construcţii-montaj la obiectivul Staţie distribuire carburanţi, din comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi, aparţinând S.C. D.C.T. S.R.L. Bucureşti, stabilindu-se, în art. 6, termenul final de recepţie a lucrărilor la data de 20 august 1996.
Prin art. 10 din acelaşi contract, reclamantul I.G., în calitate de asociat unic al S.C. G. S.R.L. Călăraşi, a garantat cu bunurile personale prevăzute în angajament respectarea termenelor stabilite la art. 6.
Pe de altă parte, prin angajamentul autentificat la 31 iulie 1996, reclamantul a garantat realizarea lucrărilor la termenele respective prin cesiune fără nici o pretenţie, începând cu data de 20 august 1996, a 14 părţi sociale pe care le deţinea la S.C. P. S.R.L. Călăraşi, în favoarea pârâtului S.L., asociat unic la S.C. D.C.T. S.R.L. Bucureşti, care era beneficiarul lucrărilor.
Tot prin acest act, reclamantul a împuternicit pe pârât, prin prevederea de la art. 3, „să se ocupe de toate formalităţile necesare preluării acestor părţi sociale fără altă procură, numai în cazul nerespectării art. 6 din contractul nr. 47 din 10 iulie 1996”.
Or, reclamantul nu a făcut dovada recepţiei finale a lucrărilor până la data de 20 august 1996, aşa cum era obligat potrivit art. 1169 C. civ., astfel că s-a realizat condiţia suspensivă a contractului.
În această privinţă, este de observat că, în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 5 C. proc. civ., reclamantului îi revenea obligaţia de a arăta dovezile pe care şi-a sprijinit cererea, pentru a demonstra că lucrările ce au făcut obiectul contractului au fost finalizate la termenul convenit.
Pe lângă că reclamantul I.G. nu a făcut această dovadă şi nici nu a solicitat să o facă, din procesul verbal încheiat la 20 august 1996, care este semnat şi de reclamant, în calitate de antreprenor, rezultă că lucrarea contractată nu era finalizată la acea dată.
Rezultă, aşadar, că datorită nerespectării termenului convenit pentru recepţia lucrărilor de construcţii-montaj de la Staţia de carburanţi din comuna Vâlcelele, angajamentul semnat de reclamant întruneşte condiţiile, de fond şi de formă, ale mandatului, deoarece conţine clauze exprese privind îndeplinirea formalităţilor necesare preluării celor 14 părţi sociale şi împuternicirea dată pârâtului în acest sens, care are trăsăturile unei procuri speciale.
Câtă vreme acest tip de mandat permite mandatarului să încheie actul juridic ce face obiectul mandatului cu sine însuşi, iar pârâtul a încheiat, pe baza procurii ce i s-a dat, contractul de cesiune autentificat sub nr. 2580 din 27 august 1996 şi a participat, în ziua de 21 august 1996, la adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor din cadrul S.C. P. S.R.L. Călăraşi, prin care s-a aprobat cesiunea, în favoarea sa, a părţilor sociale aparţinând reclamantului, în mod corect s-a apreciat de instanţa de apel că actul adiţional nr. 2 la Contractul şi Statutul S.C. P. S.R.L. Călăraşi, autentificat sub nr. 2582 din 27 august 1996, a fost încheiat în mod valabil.
Mai mult, din moment ce reclamantul I.G., în calitatea sa de asociat, nici nu a atacat hotărârea prin care s-a decis cesionarea părţilor sale sociale, iar prin sentinţa civilă nr. 993 din 12 decembrie 1996 a Judecătoriei Călăraşi, rămasă definitivă şi irevocabilă, ca urmare a respingerii apelului său, prin Decizia civilă nr. 296 din 19 iunie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, s-a dispus înscrierea actelor adiţionale autentificate sub nr. 2582/1998 şi nr. 2583/1996 în registrul comerţului şi publicarea lor în Monitorul Oficial, se impune a se considera că pârâtul a încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, pe baza unei procuri valabile, contractul de cesiune şi a participat, tot legal, la aprobarea acestei cesiuni de către A.G.A.
Aşa fiind, se constată că soluţia instanţei de recurs, prin care a fost infirmată Decizia pronunţată în apel, se datorează aplicării greşite a prevederilor legii referitoare la condiţiile cerute pentru validitatea mandatului, precum şi la efectele acestuia.
În consecinţă, urmează ca, în temeiul art. 330 pct. 2, cu referire la art. 314 C. proc. civ., să se dispună admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate şi respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 3055 din 24 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Respinge recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva deciziei civile nr. 3117 din 1 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 114/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 252/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
