ICCJ. Decizia nr. 277/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 277/2005
Dosar nr. 228/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea din 28 decembrie 2004, petenţii P.N. şi B.G. au solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începerea urmăririi penale împotriva procurorului B.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 247 C. pen., constând în exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, cu referire la infirmarea unei soluţii, redeschiderea şi reluarea urmăririi penale, deşi nu avea calitatea de procuror ierarhic superior, în raport cu cea a procurorilor care au dat soluţii de netrimitere în judecată.
Astfel, deşi prin ordonanţa procurorului din 28 noiembrie 2002, dată în dosarul nr. 409/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, printre alţii, faţă de B.G., iar prin rezoluţia procurorului din 5 februarie, din dosarul nr. 324/P/2002, al aceluiaşi parchet, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de petenţii menţionaţi, întrucât fapta nu există, precum şi faţă de faptul că prin ordonanţa nr. 3145/C/3865/2002 din 11 februarie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, s-a dispus doar redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 409/P/2001, procurorul B.C. a infirmat, nelegal, soluţia din dosarul nr. 324/P/2002 şi a conexat cele două dosare.
Totodată, prin adresa din 25 martie 2004, procurorul menţionat a comunicat Serviciului Paşapoarte, că s-a început urmărirea penală împotriva petenţilor P.N. şi B.G., îngrădindu-le, astfel, acestora, dreptul constituţional la libera circulaţie.
Prin rezoluţia nr. 3/P/2005 din 28 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul B.C. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 247 C. pen.
S-a reţinut că, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea, în cazurile sesizate de petenţi, trebuia adresată Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
În cazul în care petenţii ar fi fost nemulţumiţi de modul în care Procurorul general rezolva plângerea, aceştia puteau sesiza instanţa competentă, conform art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în raport cu reglementarea riguroasă a controlului legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, vizând înlăturarea acelor măsuri luate cu încălcarea legii, angajarea răspunderii acestuia este admisibilă, numai în cazul în care se dovedeşte dispunerea măsurii cu rea-credinţă sau dintr-un anume interes.
Pe de altă parte, procurorul poate dispune şi din oficiu, infirmarea oricărei măsuri procesuale, fără a se face distincţie în privinţa organului de urmărire penală care a luat-o, aşa încât nu se poate reţine exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu.
Totodată, cu referire la cel de al doilea aspect sesizat de petenţi, de asemenea nu se poate reţine exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în raport cu dispoziţiile art. 14 lit. b) din OG nr. 65/1997, astfel cum au fost modificate prin OG nr. 84/2003.
Prin rezoluţia nr. 3891/70/N/2005 din 6 aprilie 2005, procurorul ierarhic superior a respins plângerea formulată de petenţi împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale, ca nefondată.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petenţii P.N. şi B.G. au formulat plângere, în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Prin sentinţa nr. 380 din 27 iunie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea, ca nefondată, reţinându-se îndeplinirea de către procuror, a atribuţiilor de serviciu, cu respectarea condiţiilor legii procesual-penale, împrejurare în raport cu care, în mod judicios, s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenţii P.N. şi B.G. au declarat recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
S-a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, în raport cu împrejurarea că procurorul a soluţionat plângerea, în baza actelor aflate la dosarul cauzei, fără a efectua vreun act care să se circumscrie actelor premergătoare.
Totodată, interpretarea dată de procuror, dispoziţiilor art. 220 C. proc. pen., este greşită.
În concluzie, petenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea plângerii formulate împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, desfiinţarea acesteia şi redeschiderea urmăririi penale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În conformitate cu art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu, cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Din felul cum legea procesual-penală a determinat obiectul urmăririi penale, rezultă că aceasta se efectuează având în vedere mai multe sarcini.
Una dintre acestea priveşte constatarea „existenţei infracţiunilor".
Sub acest aspect, din însăşi plângerea cu a cărei soluţionare organul de urmărire penală a fost sesizat sau, când este cazul, din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă date şi împrejurări care nu lasă îndoială fie cu privire la existenţa infracţiunii şi inexistenţa unuia din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., caz în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale nu este împiedicată şi se dispune ca atare, fie cu privire la inexistenţa acesteia ori existenţa unuia din cazurile prevăzute în textul legal menţionat.
În această din urmă situaţie, organul sesizat pe această cale dispune neînceperea urmăririi penale.
În cauză, organul de urmărire penală, sesizat cu plângerea formulată de petenţii menţionaţi, a constatat îndeplinirea legală a atribuţiilor de serviciu, de către procurorul B.C., împrejurare ce justifică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Soluţia de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, a fost contestată de petenţii menţionaţi care, formulând plângerea întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., au vizat controlul judecătoresc al acesteia, sub aspectul de completitudine al urmăririi penale.
Or, examinând cauza sub acest aspect, prima instanţă a constatat că, în raport cu împrejurările cauzei, acest caracter al urmăririi penale este îndeplinit, în sensul că nu se constată împrejurări ce trebuiau stabilite sau lămurite şi acestea nu au fost elucidate.
Nici în această etapă procesuală nu se constată o altă situaţie de fapt, aşa încât hotărârea primei instanţe este nesusceptibilă de critică sub acest aspect.
Pe de altă parte, prin art. 220 C. proc. pen., s-au stabilit următoarele, cu referire la infirmarea actelor sau măsurilor procesuale nelegale, „când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirmă motivat".
Aşadar, textul menţionat nu a statuat asupra unei distincţii în sensul vizat de petenţi, aşa încât recursul se constată a fi nefondat, şi sub aspectul criticii privind greşita interpretare a dispoziţiilor art. 220 C. proc. pen.
Totodată, nici alte cazuri de casare, susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu, nu se constată.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenţii P.N. şi B.G. care, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenţii P.N. şi B.G. împotriva sentinţei nr. 380 din 27 iunie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2139/2005.
Obligă petenţii P.N. şi B.G. să plătească statului, fiecare, câte 100 lei (1.000.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 276/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 278/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
