ICCJ. Decizia nr. 30/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 30/2011

Dosar nr. 8783/1/2010

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 380 din 11 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9400/1/2009, s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a se pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a solicitat desfiinţarea ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prima instanţă a constatat că, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluţionează de instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judeca cauza în prima instanţă, or, în speţă, fiind în discuţie o soluţie a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, competenţa revine acelui organ judiciar să soluţioneze, în primă instanţă, plângerea.

Împotriva acestei sentinţe, petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a declarat recurs.

La termenul de azi, 24 ianuarie 2011, Curtea, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. combinat cu art. 42 alin. (4) C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului declarat de în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. combinat cu art. 42 alin. (4) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petentă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă, respectiv o hotărâre de declinare a competenţei în favoarea altei instanţe.

Or, potrivit reglementării date prin Codul de procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, atâta timp, cât părţile ar fi nemulţumite de soluţia definitivă dată cauzei penale.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Aşadar, s-a limitat calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.

Mai mult decât atât, potrivit art. 42 alin. (4) C. proc. pen., hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă nici apelului şi nici recursului.

Petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, exercitându-şi dreptul la recurs, recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textelor menţionate şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată.

În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva sentinţei nr. 380 din 11 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9400/1/2009.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 30/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI