ICCJ. Decizia nr. 335/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 335/2011
Dosar nr.2149/1/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acţiunea formulată, reclamantul F.I. a solicitat anularea Deciziei nr. 55 din 21 mai 2003 emisă de SN „Î.F." SA - Sucursala Ialomiţa şi restituirea în natură, iar, în parte, prin echivalent, a imobilelor ce i se cuvin, în calitate de succesor al defunctului F.G.V., aflate pe raza comunei Făcăieni - Ialomiţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 383/F din 21 decembrie 2004, Tribunalul Ialomiţa a dispus admiterea, în parte, a cererii şi obligarea pârâtei la restituirea unei suprafeţe de 2.879 mp teren intravilan, conform variantei 2, anexa 2, din raportul de expertiză întocmit de ing. D. şi a clădirii - fostă moară; a obligat pârâta la ridicarea, pe cheltuiala sa, a construcţiilor marcate C4, C5, C6, C7, C8, C9 şi C10 aflate pe terenul restituit şi la plata contravalorii stabilite de expertiză pentru imobilele demolate de aceasta, precum şi la 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 70 din 31 ianuarie 2008, a admis apelul declarat de reclamantul F.I., prin procurator Liga Democratică pentru Dreptate din România, din cadrul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, a obligat pârâta SN „Î.F." SA - Sucursala Ialomiţa la restituirea suprafeţei de 5.501,82 mp teren, identificat în raportul de expertiză întocmit de ing. I.I., cu excepţia suprafeţei de 313,18 mp teren, pe care se află construcţia C1, care nu se restituie; a constatat că apelantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru construcţiile demolate: casa de locuit de 220 mp, pe care se află construcţia edificată cu autorizaţie, pe care le va stabili Comisia Centrală şi a respins apelul declarat de SN „Î.F." SA - Sucursala Ialomiţa, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâta SN „Î.F." SA - Sucursala Bărăgan (fostă Sucursala Ialomiţa) şi Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România, pentru reclamantul F.I.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Liga Democratică pentru Dreptate din România din cadrul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România, pentru reclamantul F.I., în şedinţa publică din 9 octombrie 2008, acesta a arătat că mandatul în baza căruia a fost declarat recursul în numele său este revocat şi că, personal, nu a înţeles să declare recurs, fiind mulţumit de soluţia pronunţată.
Notificarea prin care reclamantul a revocat mandatul (procura) dat(ă) Ligii Democratice pentru Dreptate din România pentru a-l reprezenta în litigiul privind recuperarea imobilului situat în comuna Făcăieni, judeţul Ialomiţa, a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc D.G.G. la 25 noiembrie 2005, deci anterior pronunţării deciziei recurate, situaţie în care, Liga Democratică pentru Dreptate din România nu mai avea calitatea de mandatar al reclamantului la data formulării cererii de recurs în numele acestuia.
Prin recursul formulat, pârâta SN „Î.F." SA - Sucursala Bărăgan (fostă Sucursala Ialomiţa) a criticat Decizia civilă recurată pentru nelegalitate, invocând ca temei legal al criticilor formulate, art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 435 din 22 ianuarie 2009, a admis recursul declarat de pârâta SN „Î.F." SA - Sucursala Bărăgan (fostă Sucursala Ialomiţa), a casat Decizia nr. 70/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Totodată, în temeiul art. 161 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a anulat recursul declarat de Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România, pentru reclamantul F.I.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România, pentru reclamantul F.I.
Recursul formează obiectul dosarului nr. 2149/1/2011, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, fiind repartizat aleatoriu pentru termenul de judecată de la data de 20 iunie 2011.
Prin memoriul depus la dosar la data de 28 martie 2008, petentul F.I. a solicitat preschimbarea termenului de judecată a recursului.
Cererea petentului a fost încuviinţată şi, prin încheierea din camera de consiliu de la 11 aprilie 2011, în temeiul art. 153 alin. (3) C. proc. civ., termenul a fost preschimbat pentru data de mai sus, 23 mai 2011.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor aspecte.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a pronunţat asupra unui recurs, declarat de acelaşi recurent, Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România, împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către recurent a dobândit caracter irevocabil, odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004 republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Consiliul Director al Ligii Democratice pentru Dreptate din România din cadrul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România împotriva Deciziei nr. 435 din 22 ianuarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. 5946/2/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 32/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 337/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
