ICCJ. Decizia nr. 337/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 337/2011
Dosar nr.2088/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 985 din 8 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.N. împotriva rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă că la data de 18 februarie 1997, Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere, în cuprinsul căreia a solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de urmările evenimentelor care au avut loc în Bucureşti în zilele de 13-15 iunie 1990. Plângerea a format obiectul dosarului nr. 315/P/1997 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin ordonanţa cu acelaşi număr din 23 mai 1997, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei Parchetelor Militare din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, pe rolul căreia s-a constituit dosarul nr. 160/P/1997.
La dosarul nr. 160/P/1997 au fost preluate şi reunite şi alte cauze (înregistrate iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti), care au avut ca obiect plângeri îndreptate împotriva unor autori necunoscuţi, vizând comiterea unor infracţiuni de furt, tâlhărie, loviri şi alte violenţe.
Prin rezoluţia din 16 septembrie 1998, Secţia Parchetelor Militare a dispus disjungerea dosarului nr. 160/P/1997 în patru cauze, înregistrate sub nr. 74/P/1998, nr. 75/P/1998, nr. 76/P/1998 şi nr. 77/P/1998.
Dosarul nr. 77/P/1998, având ca obiect cercetările privind moartea suspectă a 60 de persoane, care ar fi fost îngropate la cimitirul Străuleşti II, a fost conexat, la 8 ianuarie 2001, la dosarul nr. 75/P/l998, care a avut ca obiect, atât cercetarea împrejurărilor în care au fost întocmite fictiv pontajele de prezenţă în perioada 14-19 iunie 1990 pentru minerii care s-au deplasat la Bucureşti în intervalul amintit, cât şi investigarea împrejurărilor în care s-au desfăşurat evenimentele din 13 - 15 iunie 1990 în Bucureşti şi a rolului pe care l-au avut reprezentanţii autorităţilor statului referitor la aceste evenimente, ce au dus la vătămarea corporală şi decesul unor persoane.
La data de 19 decembrie 2007, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 610/2007, Secţia Parchetelor Militare a dispus disjungerea cauzei nr. 75/P/2008, iar în ce priveşte dosarul nou format, nr. 222/P/2007, s-a dispus declinarea competenţei de efectuare a cercetărilor în favoarea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, cu privire la faptele învinuiţilor care nu aveau calitatea de militari, urmând ca Secţia Parchetelor Militare să continue cercetările faţă de învinuiţii care aveau această calitate.
Ulterior, la 27 februarie 2008, rezoluţia de disjungere a dosarului nr. 75/P/1998 a fost infirmată, astfel că acest dosar, în integralitatea lui, a fost trimis Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, deoarece în speţă subzistau cazurile de indivizibilitate prevăzute de art. 35 alin. (2) C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică sub nr. 175/P/2008, iar prin ordonanţa cu acelaşi număr din 26 mai 2008 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, fiind invocate criteriile de competenţă materială, deoarece în speţă erau investigate şi infracţiuni contra siguranţei statului.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a soluţionat cauza la 10 martie 2009, când, prin ordonanţa nr. 266/D/P/2008 a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de D.E., C.M., ş.a. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 162 alin. (2) C. pen.
Prin aceiaşi ordonanţă s-a dispus şi scoaterea de sub urmărire penală faţă I.I. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 162 C. pen., art. 163 C. pen., şi art. 1681 C. pen.
De asemenea, prin ordonanţa nr. 266/D/P/2008, din 10 martie 2009, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de efectuare a cercetărilor în favoarea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind comiterea infracţiunilor prevăzute art. 357 C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen. şi a infracţiunii pentru care Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la 9 iunie 2005, 12 iunie 2006 şi 28 mai 2007.
Ca urmare, cauza disjunsă a fost reînregistrată în evidenţele Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte Casaţie şi Justiţie sub nr. 175/P/2008.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluţia nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 s-au dispus următoarele soluţii de scoatere de sub urmărire penală faţă de I.I. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 3 C. pen., art. 357 lit. a), b) şi c) C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 267 C. pen. (întrucât această infracţiune nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârşirii ei), V.M., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 357 alin. (1) lit. a), art. 362 alin. (1) C. pen. (întrucât faptele nu există), art. 357 alin. (1) lit. b), art. 358 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni); M.C., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) şi alin. (4) C. pen. şi art. 360 C. pen. (nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni), V.A.S., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d şi alin. (4) C. pen. şi art. 360 C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni); V.D., C.D., P.P. şi E.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d şi alin. (4) C. pen. şi art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor).
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus şi încetarea urmăririi penale faţă de B.D., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) şi alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. şi art. 175 C. pen. (întrucât a intervenit decesul învinuitului); I.I., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 217 alin. (4) C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 raportat la art. 267 C. pen. (deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale); M.C., V.A.S., V.D., C.D., P.P. şi E.D., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 218 C. pen. şi art. 175 C. pen. (deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale), precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de E.D., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 182 C. pen. (întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale), precum şi neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 - art. 209 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 240 C. pen., art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 250 C. pen., art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 261 C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 C. pen., art. 268 C. pen., art. 272 C. pen., art. 274 C. pen., art. 275 C. pen., art. 279 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 321 C. pen., art. 322 C. pen., art. 323 C. pen., art. 324 C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 267 C. pen., deoarece fapta nu era incriminată la momentul săvârşirii ei şi a infracţiunilor prevăzute de art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen. (întrucât fapta nu există) şi de art. 357 alin. (1) lit. b), c), d), e), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen. şi art. 360 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale şi pentru celelalte infracţiuni sesizate prin plângerile şi memoriile depuse la dosar, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În considerentele rezoluţiei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: în perioada 22 aprilie - 13 iunie 1990, Piaţa Universităţii din Bucureşti a fost ocupată de către persoane care protestau împotriva autorităţilor statului de la acea vreme şi care îşi exprimau opţiunile şi revendicările politice; după alegerile electorale din data de 20 mai 1990, majoritatea organizaţiilor civice şi studenţeşti, care participaseră anterior la proteste, s-au retras din Piaţa Universităţii, astfel că în această zonă au mai rămas să demonstreze circa 260 de persoane, care aveau corturi amplasate în faţa Teatrului Naţional şi care blocau circulaţia în piaţă; în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, preşedintele României, membrii ai Guvernului şi ai Parlamentului au hotărât să fie întreprinse măsuri pentru evacuarea persoanelor care blocaseră zona Pieţei Universităţii, cu scopul redării acesteia liberei circulaţii întrucât acţiunea de protest, prin apariţia unor vânzători ambulanţi, cerşetori, etc. a avut ca rezultat perturbarea activităţii instituţiilor din zonă şi a vieţii normale a celor care locuiau acolo; în ziua de 11 iunie ora 16.00 a avut loc o şedinţă condusă de preşedintele I.I. şi premierul P.R., la care au mai participat vicepremierul G.V.V., ministrul de interne M.C., şeful Inspectoratului General al Poliţiei C.D., ministrul apărării naţionale V.A.S., şeful Marelui Stat Major al Armatei V.I., şeful Serviciului Român de Informaţii V.M., primarul general al capitalei D.P., procurorul general al României G.R., prim vicepreşedintele Frontului Salvării Naţionale N.S.D. ş.a., discuţiile având ca obiect întocmirea unui plan de acţiune în vederea eliberării Pieţei Universităţii; în ziua de 12 iunie 1990, M.C. a prezentat premierului P.R. un plan de acţiune, pe care acesta din urmă l-a aprobat, iar în seara aceleiaşi zile, postul naţional de televiziune a difuzat un comunicat din partea Procuraturii Generale, prin care se cerea Guvernului să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Universităţii; în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, ora 400, au fost demarate de către forţele de ordine, 300 de militari şi 100 subofiţeri de poliţie, acţiunile de deblocare a Pieţei Universităţii, fiind ridicate baricadele şi materialele amplasate pe stradă şi fiind efectuate acţiuni de deratizare: astfel au fost reţinute, la ora 7.00, 263 de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliţie Transporturi Bucureşti şi la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeaşi zi, în jurul orelor 17.30 - 18.30; după ce Piaţa Universităţii a fost eliberată, în jurul orei 11.00, în această zonă au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu obiecte contondente în barajele formate din militari şi au incendiat o autodubă a poliţiei; în acelaşi timp, în piaţă şi-au făcut apariţia şi câteva sute muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care îşi manifestau sprijinul pentru puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce pe străzile din apropierea Pieţei Universităţii s-au format grupuri masive de civili care au acţionat cu deosebită agresivitate, forţând cordoanele formate din poliţişti militari, aruncând în aceştia cu obiecte contondente şi incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanţilor, dar şi unele autovehicule aflate în faţa Muzeului de Istorie şi în Piaţa Universităţii, pompierii fiind împiedicaţi de către protestatari să stingă incendiile; în jurul orei 17.00, echipele formate din poliţişti şi militari s-au retras din Piaţa Universităţii, fiind copleşiţi numeric de către manifestanţii violenţi; în continuare, aceştia din urmă s-au deplasat spre sediul Televiziunii Române, Poliţiei Capitalei, Serviciului Român de Informaţii, Ministerului de Interne; astfel, prin acţiunile lor violente, manifestanţii au devastat, incendiat, în clădirea Poliţiei Capitalei, mai multe birouri,centrala telefonică, dispeceratul, au sustras 112 arme, 340 de cartuşe, uniforme,documente de uz intern şi au eliberat din arest 84 de deţinuţi de drept comun;în acelaşi timp, manifestanţii au atacat sediul Serviciului Român de Informaţii, au incendiat parterul clădirii şi tunelul de transmisiuni şi au sustras documente; începând cu ora 18.00 manifestanţii au exercitat acţiuni de violenţă şi asupra Ministerului de Interne incendiind biroul de informaţii şi studioul cinematografic de la parterul clădirii. Pentru a-i împiedica pe agresori să pătrundă în interiorul ministerului, cu aprobarea ministrului de interne, forţele de ordine au executat foc cu armamentul din dotare în plafoanele holurilor de la intrarea în clădire, fiind împuşcaţi mortal, datorită unor proiectile care au ricoşat, M.V. şi L.M., o altă victimă, Spini Ion, suferind, în acelaşi mod, o plagă împuşcată în zona cotului; în jurul orei 24.00 cadre ale Ministerului de Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale au despresurat sediul celui dintâi minister; în continuare, manifestanţii s-au retras spre magazinele Delta Dunării şi Romarta, zonă în care au aruncat cu sticle incendiare asupra tancurilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi asupra unui detaşament de paraşutişti din cadrul UM 01847 Buzău; în aceste condiţii militarii au executat foc în plan vertical, fiind împuşcate, prin ricoşeu, mai multe persoane: P.D.G., P.G.M., I.C., H.I., D.D. şi D.G., ultimii doi decedând; acţiunea de despresurare a grupurilor de turbulenţi din zona centrală a capitalei s-a încheiat în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 5.30; tot în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, grupuri de manifestanţi au pătruns în blocul turn al Televiziunii Române, militarii şi poliţiştii care apărau acest obiectiv fiind loviţi cu obiecte contondente şi sticle incendiare;agresorii au fost evacuaţi complet din clădirea Televiziunii în jurul orei 1.00.
Din cuprinsul raportului nr. 2448/1990 al Ministerului de Interne, a reieşit că incidentele din ziua de 13 iunie 1990 şi din noaptea de 13/14 iunie 1990 s-au soldat cu rănirea a 79 de persoane din rândul forţelor de ordine.
S-a mai reţinut că în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990 au sosit în Bucureşti grupuri de mineri din zonele carbonifere din Valea Jiului, Comăneşti, Motru etc, dar şi muncitori din Braşov şi din alte judeţe, aceştia fiind organizaţi şi conduşi de liderii lor sindicali; în jurul orei 6.30, Preşedintele României de la acea dată, I.I., a ţinut un discurs în Piaţa Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat pe muncitori să conlucreze cu forţele de ordine pentru restabilirea stării de normalitate în Piaţa Universităţii şi în celelalte zone ale capitalei; au fost constituite echipe mixte, formate din poliţişti şi muncitori, care au procedat la identificarea celor care manifestaseră anterior cu violenţă, ocazie cu care au avut loc acţiuni soldate cu brutalizarea nu numai a manifestanţilor din ziua precedentă, ci şi a altor locuitori ai capitalei, care nu aveau legătură cu acţiunile de protest; în acest context au fost ridicate 1021 de persoane, dintre care, în urma cercetărilor efectuate la acea dată de către procurori au fost arestate preventiv 182 de persoane, 88 au fost sancţionate contravenţional, 36 de minori au fost internaţi în centrul de primire, alte 706 persoane fiind puse în libertate după verificări; acţiunile minerilor din zilele de 14 şi 15 iunie 1990 s-au desfăşurat în cooperare cu forţele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de persoane civile care acţionau în numele şi cu acordul conducerii de stat, aceste acţiuni având drept consecinţă nu numai vătămarea persoanelor reţinute în vederea efectuării de verificări, dar şi distrugerea unor bunuri aflate la sediile Universităţii Bucureşti, Institutului de Arhitectură, la sediile unor formaţiuni politice şi asociaţii civile, ori la locuinţele unor membri ai partidelor politice; potrivit comunicatul Ministerului Sănătăţii din 15 iunie 1990, a rezultat că, în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990, s-au înregistrat 467 de prezentări de cazuri, 112 internări şi 5 decese, dintre care unul nu a avut legătură cu evenimentele respective; cu privire la persoanele reţinute de către forţele de ordine pentru verificări, s-a reţinut că în ziua de 14 iunie 1990, din ordinul ministrului de interne, comandantul Şcolii de Ofiţeri de la Băneasa, V.D. a asigurat cazarea unui număr de 425 de persoane dintre cele aduse de către mineri şi lucrătorii de poliţie; din declaraţiile acestor persoane a reieşit că, pe perioada celor trei zile cât au fost reţinute în incinta Şcolii de ofiţeri, li s-a acordat asistenţă medicală, fiind exercitate asupra lor violenţe de intensitate redusă; ulterior perioadei de reţinere, manifestanţii au fost eliberaţi, iar o parte au fost transferaţi la secţiile de poliţie, deoarece se constatase că săvârşiseră infracţiuni de distrugere şi tulburare a liniştii publice.
S-a mai reţinut că alţi 574 manifestanţi au fost reţinuţi şi conduşi la sediul UM 0575 Bucureşti - Măgurele, în intervalul 14-15 iunie 1990, asupra acestora fiind exercitate violenţe excesive de către poliţişti şi mineri, din declaraţiile unor martori reieşind că manifestanţii au fost cazaţi în condiţii improprii, că nu li s-au acordat îngrijiri medicale decât cu întârziere şi empiric, şi că au fost deposedaţi de bunuri, prin violenţă; persoanele reţinute la sediul UM 0575 au fost eliberate începând cu data de 17 iunie 1990, pe măsură ce erau audiate de către organele de urmărire penală, o parte fiind transferate la sediile secţiilor de poliţie din Bucureşti; totodată s-a constatat că manifestanţii reţinuţi în condiţiile mai sus arătate, au fost brutalizaţi cu ocazia depistării acestora, fie pe stradă, fie în sediile instituţiilor în care pătrunseseră, fiind astfel ţinuţi sub pază, fie în subsolul televiziunii Române, al Guvernului sau al Ministerului de Interne, acţiunile minerilor neavând nici o justificare legală sau morală; în legătură cu autorii infracţiunilor de violenţă procurorii au reţinut că, în cursul celor 19 ani în care au fost efectuate cercetări de către parchetele civile sau militare, nu s-a putut stabili identitatea agresorilor pentru fiecare caz în parte, după cum, din actele de la dosar nu s-a probat că, în timpul prezenţei în Bucureşti a minerilor, ca o consecinţă a acţiunilor acestora, ar fi rezultat persoane decedate .
În ceea ce priveşte infracţiunile care au făcut obiectul cercetărilor în cauză, procurorii au constatat următoarele aspecte:
1. Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 356 C. pen. - propaganda pentru război - nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni în sarcina învinuitului I.I., deoarece nu subzistă latura subiectivă a acestei infracţiuni, întrucât învinuitul, prin cele patru discursuri pe care le-a ţinut în zilele de 13, 14 şi 15 iunie 1990, nu a urmărit declanşarea unor conflicte de orice natură, ci a cerut minerilor să elimine excesele şi actele sângeroase şi să conlucreze cu forţele de ordine în acţiunile ce vizau paza Pieţei Universităţii şi redarea acesteia circulaţiei, urmărindu-se, practic, reinstaurarea normalităţii.
2. Infracţiunea prevăzută de art. 357 alin. (1) lit. a), b) şi C. pen. – genocidul prin uciderea membrilor colectivităţii sau grupului, vătămarea integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului şi supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică s-a precizat că din punctul de vedere al laturii obiective şi subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece manifestanţii din zilele de 13-14 iunie 1990 nu pot fi caracterizaţi ca făcând parte dintr-o colectivitate de sine stătătoare din punct de vedere geografic, istoric şi social sau dintr-un grup naţional, rasial sau religios, iar situaţia premisă a infracţiunii de genocid nu există în condiţiile în care împrejurările în care s-a produs decesul victimelor L.M., M.V.V., D.G. şi D.D. au fost investigate în dosarul nr. 1122/P/2007 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În speţă, cercetările au vizat decesul unor persoane, aproximativ 100, în timpul evenimentelor din 13-14 iunie 1990, care ar fi fost îngropate în cimitirul Străuleşti II din Bucureşti; pentru verificarea acestui aspect, organele de urmărire penală au efectuat exhumări, prin sondaj, fiind întocmite şi expertize medico - legale care au concluzionat că decesul s-a datorat unor afecţiuni precum infarctul miocardic şi hipertensiunea arterială, nefiind constatate leziuni traumatice; martorii audiaţi în cauză au infirmat înhumarea, ulterior datei de 15 iunie 1990, a unui număr mare de cadavre cu identităţi necunoscute, toate înhumările realizându-se în baza unor acte medicale înscrise în registrele unităţilor medicale emitente şi ale cimitirului.
În cazul persoanelor reţinute pentru cercetări la Şcoala de Ofiţeri de la Băneasa şi la UM 0575, s-a arătat că precaritatea condiţiilor în care au fost cazate nu a avut la bază intenţia de a le supune unor suferinţe, ci lipsa de organizare a autorităţilor, care au fost luate prin surprindere de evoluţia evenimentelor; de asemenea, s-a precizat că, din probele administrate nu s-a putut stabili cert că învinuitul I.I. a prevăzut şi urmărit, prin acţiunile minerilor, distrugerea unei colectivităţi.
Referitor la învinuitul V.M., s-a consemnat că în cauză, nu se poate reţine vreo formă de participare la săvârşirea de către mineri a unor acţiuni violente care să se circumscrie infracţiunii de genocid.
3. Infracţiunea prevăzută de art. 358 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) şi alin. (3) C. pen. - tratamente neomenoase prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal, torturarea, mutilarea sau exterminarea răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului - s-a precizat că pentru existenţa acestei infracţiuni lipseşte situaţia premisă prevăzută de lege (război, rupere de relaţii între state, incursiunile unei bande pe teritoriul ţării) şi că din probele administrate nu a rezultat vreo formă de participaţie a învinuitului I.I. la comiterea infracţiunii de tratamente neomenoase, determinat de faptul că în ziua de 13 iunie 1990 a aprobat intervenţia forţelor de ordine în capitală; cât îl priveşte pe învinuitul V.M. s-a arătat că nici în sarcina acestuia nu se poate reţine comiterea infracţiunii de tratamente neomenoase, nerezultând vreo participare a acestuia la agresiunile minerilor din zilele de 14 şi 15 iunie 1990.
4. Infracţiunile prevăzute de art. 359 alin. (3) C. pen. şi de art. 360 C. pen. - distrugerea în întregime sau în parte, ori însuşirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari a unor bunuri, respectiv distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorică sau arheologică, muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau ştiinţifică, opere de artă, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii ştiinţifice sau colecţii importante de cărţi, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor menţionate) - referitor la aceste fapte s-a arătat că nu există situaţia premisă prevăzuta de lege şi anume săvârşirea infracţiunii în „timp de război".
5. Infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2671 C. pen. - complicitatea la infracţiunea de tortură - procurorii au reţinut că la data comiterii faptelor, acestea nu erau incriminate ca infracţiune, prevederile art. 2671 fiind introduse în Codul penal prin Legea nr. 20 din 10 octombrie 1990.
6. Infracţiunile prevăzute de art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen., art. 250 C. pen., art. 267 C. pen., art. 189 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 C. pen., art. 209 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) - infracţiuni săvârşite în timpul evenimentelor din zilele de 13 - 15 iunie 1990 - pentru aceste fapte s-a reţinut că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, procurorii arătând că, pe baza cercetărilor efectuate, nu s-a putut stabili identitatea autorilor infracţiunilor.
La data de 25 august 2009, prin rezoluţia nr. 7335/3341/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus admiterea plângerii formulată de numitul D.V., infirmarea parţială a soluţiei dispusă faţă de acesta în dosarul nr. 175/P/2008 şi scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) şi alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. şi art. 175 C. pen.
Ulterior, prin rezoluţia nr. 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile formulate de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, E.V., C.I.C., N.V. şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 împotriva soluţiei adoptate, la 17 iunie 2009, în dosarul nr. 175/P/2008. Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus :
1. Infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, în ceea ce priveşte soluţiile de scoatere de sub urmărire penală pentru comiterea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, adoptate faţă de I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P. şi E.D. [deoarece temeiul juridic al acestei soluţii, art. 10 lit. d) C. proc. pen., este nelegal], precum şi de încetare a urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, adoptată faţă de M.C., V.A.S., C.D., P.P. şi E.D. [întrucât temeiul juridic al acestor soluţii, art. 10 lit. g) C. proc. pen. este nelegal], în cauză fiind aplicabile, cu privire la infracţiunile susmenţionate prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
2. Scoaterea de sub urmărire penală, întrucât faptele nu există, faţă de I.I., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 356 C. pen., art. 357 lit. b) C. pen. şi art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen.; V.M., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 357 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 358 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., art. 359 C. pen. şi art. 360 C. pen.; M.C., V.A.S., C.D., P.P. şi E.D., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) şi alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen. şi art. 175 C. pen.
3. Menţinerea celorlalte soluţii adoptate în dispozitivul rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009.
De asemenea la data de 16 septembrie 2009, prin rezoluţia nr. 8835/4249/II/2/200f Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile prin numiţii A.M.D., A.I.D., ş.a., au criticat soluţia dispusă în dos nr. 175/P/2008.
Totodată, plângerile formulate de numiţii L.N., C.C., D.N., E.M.I. şi S.M., împotriva rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, prin rezoluţia nr. 10406/5151/II/2/2009 din 6 noiembrie 2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul L.N. a formulat plângere, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. care a fost înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 ianuarie 2010.
În motivarea plângerii, petentul L.N. a reiterat aspectele prezentate în plângerile anterioare, arătând că în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, deşi nu avea nicio legătură cu evenimentele care se derulau, a fost reţinut timp de trei zile la Şcoala de Ofiţeri Băneasa, unde a fost supus unor tratamente neomenoase, bătut, înfometat şi că în perioada reţinerii a fost deposedat de banii şi actele pe care le avea asupra sa.
La termenul din 12 aprilie 2010, membrii completului de judecată iniţial învestit au formulat declaraţii de abţinere, acestea fiind admise prin încheierea din 21 aprilie 2010, cauza a fost înregistrată sub nr. 186.1/1/2010, fiind repartizată spre soluţionare unui nou complet de judecată.
Prima instanţă, verificând rezoluţia atacată, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul nr. 175/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a reţinut că plângerea formulată de petiţionarul L.N. este nefondată.
S-a reţinut că, în cauză, organul de urmărire penală a constatat, în urma verificărilor efectuate, că intimaţii I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P. şi E.D. nu au săvârşit nicio faptă penală şi, în consecinţă, corespunzător dispoziţiilor legii procesual penale, a dispus scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale şi neînceperea urmăririi penale.
Astfel, s-a constatat că faptele care au format obiectul cercetărilor în speţă au vizat exercitarea de violenţe fizice, reţinerea şi cercetarea abuzivă a unor persoane, distrugerea de bunuri, falsificarea unor înscrisuri, fapte care au fost încadrate juridic, atât în prevederile dispoziţiilor C. pen. care reglementează infracţiunile contra păcii şi omenirii (art. 356 – art. 360), cât şi în prevederile dispoziţiilor din acelaşi cod care reglementează infracţiunile contra persoanei (art. 175, art. 180 – art. 182), contra libertăţii persoanei (art. 189), contra patrimoniului (art. 208, art. 211, art. 217, art. 218). Însă, acţiunile îndreptate împotriva persoanei sau împotriva unor bunuri nu pot constitui, în acelaşi timp, atât infracţiuni contra păcii şi omenirii (al căror obiect material constă fie în corpul persoanei, ca în cazul genocidului sau al tratamentelor neomenoase, fie în bunul asupra căruia se exercită acţiunea incriminată, ca şi în cazul distrugerii unor obiective şi însuşirea unor bunuri, distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale), cât şi infracţiuni de omor, lovire şi alte violenţe, vătămare corporală, distrugere.
În aceeaşi ordine de idei se constată că în mod corect au reţinut organele de urmărire penală că, ţinând seama de persoanele învinuiţilor şi făptuitorilor cercetaţi în cauză, de funcţiile deţinute de către aceştia şi activităţile pe care le-au desfăşurat în intervalul 13 – 15 iunie 1990, dar ţinând seama şi de condiţiile sociale şi istorice în care au avut loc manifestaţiile, protestele şi actele de violenţă, săvârşite în capitală, în ceea ce priveşte infracţiunile contra păcii şi omenirii, sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât aceste infracţiuni nu există în materialitatea lor.
Din actele premergătoare efectuate s-a constatat că nu rezultă existenţa unor acte sau fapte săvârşite de către intimat, cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a elementului material a infracţiunilor prevăzute de art. 356 C. pen., art. 357 lit. a), b) şi c) C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 359, art. 360 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2671 C. pen., iar în privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 180, art. 181, art. 182 şi art. 217 C. pen., comise la 14 iunie 1990 a intervenit prescripţia răspunderii penale, cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Astfel, s-a concluzionat în sensul că rezoluţia atacată este conformă cu dispoziţiile legale evocate, neexistând temeiuri pentru desfiinţarea ei, petentul L.N. neinvocând în plângerea sa aspecte de nelegalitate şi netemeinicie ale rezoluţiei nr. 175/P/2008, criticile sale având ca obiect actele de violenţă şi tratamentul la care a fost supus la Şcoala de Ofiţeri de la Băneasa în perioada reţinerii sale între 13 – 15 iunie 1990, plângerea fiind nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma precitată.
Totodată, art. 10 reglementează cazurile în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau, dacă a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, iar dispoziţiile art. 11 C. proc. pen. prevăd soluţiile care pot fi dispuse, în cursul urmăririi sau al judecăţii, în situaţia în care se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., respectiv: clasarea, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale şi achitarea sau încetarea procesului penal.
În cauza dedusă judecăţii se constată că în mod corect faţă de intimaţi procurorul a dispus soluţii de netrimitere în judecată, constatând inexistenţa faptelor reclamate [şi prevăzute de art. 356, art. 358 alin. (2) lit. d), art. 26 raportat la art. 2671 C. pen., art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 362 alin. (1) C. pen., art. 357 lit. b) C. pen., art. 358 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d) şi alin. (4) C. pen.], sau s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale (în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 217 C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 raportat la art. 267 C. pen., art. 218 C. pen., art. 175 C. pen., art. 182 C. pen., art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 – 209 C. pen., art. 211 C. pen. art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 240 C. pen., art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 250 C. pen., art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 261 C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 C. pen., art. 268 C. pen., art. 272 C. pen., art. 274 C. pen., art. 275 C. pen., art. 279 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 321 C. pen., art. 322 C. pen., art. 323 C. pen., art. 324 C. pen.
Se constată, astfel, că activităţile intimaţilor din perioada evenimentelor din luna iunie 1990 nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal, neexistând activităţi publice de propagandă de război, nu a existat o colectivitate dintre cele prevăzute de art. 357 alin. (1) C. pen. asupra căreia să se exercite acţiunile element material al infracţiunii de genocid, nu a existat starea de conflict şi/sau război prevăzută ca situaţie premisă pentru existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 359 şi art. 360 C. pen. Totodată, în mod just s-a reţinut că în ceea ce priveşte celelalte infracţiuni împotriva persoanelor şi bunurilor s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Faţă de aspectele relevate se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, temeinică şi riguros argumentată, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., dând o evaluare proprie justă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul L.N. împotriva sentinţei nr. 985 din 8 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 186.1/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 335/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 338/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
