CSJ. Decizia nr. 306/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 306
Dosar nr. 13/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 aprilie 2003, reclamantul B.V. a solicitat anularea Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 257 din 9 martie 2001, prin care s-a dispus eliberarea acestuia din funcţia de director al Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova şi reîncadrarea sa în funcţia deţinută, cu plata drepturilor băneşti aferente.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999. Astfel, acesta şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile, iar funcţia de director a fost ocupată prin concurs, aşa încât nu există temeiuri legale pentru eliberarea sa din funcţie.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a solicitat respingerea acţiunii, arătând că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de conducere respectivă, cu menţinerea funcţiei de execuţie corespunzătoare pregătirii acestuia. Pârâtul a mai susţinut că această măsură a fost dispusă ca urmare a retragerii avizului de către prefectul judeţului, în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data eliberării din funcţie. Drept urmare, contestatorul a devenit incompatibil pentru a mai ocupa funcţia de conducere.
Prin sentinţa nr. 141 din 6 iunie 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, a admis acţiunea, a anulat ordinul atacat şi a dispus reîncadrarea contestatorului în funcţia de director al Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova, precum şi plata drepturilor salariale aferente.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acesta a fost numit în funcţia de conducere în urma unui concurs.
Cu privire la avizul pentru numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate, instanţa de judecată a reţinut că acesta are caracter consultativ, astfel că eliberarea din funcţia de director s-a dispus nelegal.
Împotriva hotărârii primei instanţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Direcţia Sanitară Veterinară Prahova, invocând următoarele motive:
- instanţa de fond, în mod greşit, a admis cererea reclamantului, necercetând sub toate aspectele probatoriul administrat şi apărările acestora;
- instanţa de fond s-a pronunţat cu neobservarea faptului că reclamantul nu face dovada dreptului ocrotit de lege care ar fi fost vătămat prin ordinul menţionat, sens în care a susţinut că numirea unui funcţionar public într-o funcţie de conducere nu constituie un drept al acestuia.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2523 din 28 iunie 2002, a respins recursurile declarate de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondate.
În motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că reclamantul a fost numit, iniţial, director al direcţiei judeţene pe o perioadă de probă de 3 luni.
Ulterior adoptării legii privind statutul funcţionarilor publici, dar şi a susţinerii şi promovării examenului organizat pentru ocuparea acestui post, reclamantul a fost numit director al Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova.
Deşi ordinul de eliberare din funcţie nu arată motivele care au condus la această măsură, din întâmpinarea depusă de intimat rezultă că eliberarea din funcţie este consecinţa retragerii avizului de către prefectul judeţului Prahova.
S-a reţinut că nu s-a făcut dovada retragerii acestui aviz şi că, oricum, retragerea avizului prefectului nu este suficientă pentru eliberarea din funcţia de conducere.
Ordinul de eliberare din funcţie, emis la două luni după ce reclamantul a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler pentru rezultatele obţinute, l-a lezat pe acesta nu numai sub aspectul drepturilor ce decurg din exercitarea funcţiei de conducere ci şi sub aspectul reputaţiei sale.
Împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C proc. civ.
S-a susţinut că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, acestea sunt şi vădit netemeinice.
Invocând dispoziţiile art. 110 lit. c) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data eliberării reclamantului din funcţia de conducere, precum şi dispoziţiile art. 122 alin. (2) din Constituţia României, titularul recursului în anulare a susţinut că, în mod greşit, instanţele de judecată au apreciat că avizul prefectului are caracter consultativ.
S-a mai susţinut că legea privind Statutul funcţionarilor publici nu consacră un drept al funcţionarilor publici la funcţii de conducere.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantului.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 110 lit. c) din Legea nr. 69/1991, republicată, prefectul, ca reprezentant al Guvernului „avizează numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ teritoriale”.
Reclamantul a fost eliberat din funcţia de conducere deţinută prin ordinul menţionat, care nu este însă motivat.
În cursul soluţionării acţiunii reclamantului au fost depuse de către pârât adresa nr. 40356 din 7 februarie 2001, care nu îl nominalizează însă pe acesta.
Totodată, pârâtul a mai depus şi adresa nr. P/809 din 7 martie 2001, din care rezultă că prefectul judeţului Prahova a avizat eliberarea din funcţia de conducere a reclamantului.
Cu referire la retragerea avizului de către prefect, instanţele au apreciat că acest aviz are caracter consultativ.
În raport de normele legale în vigoare, serviciile publice descentralizate ale ministerelor, înfiinţate în unităţile administrativ teritoriale, funcţionează ca servicii publice dependente de ministere, îndeplinind atribuţii din competenţa acestora la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.
Aşa fiind, competenţa angajării şi eliberării din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate revine ministerului care a organizat serviciile respective şi în structura cărora se află.
În consecinţă, avizul prefectului, ca punct de vedere asupra numirii sau eliberării unui funcţionar public în/din funcţia publică de conducere, prin actul ce se emite de conducătorul organului central al administraţiei publice, este obligatoriu de luat, dar nu şi de urmat.
Ca atare, nu există temei legal pentru a aprecia că avizul prefectului de numire sau eliberare din funcţie are caracter conform, aşa încât criticile formulate prin recursul în anulare, sub acest aspect, se constată a fi neîntemeiate.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 rezultă că, în concepţia acestui act normativ, sunt funcţionari publici toate persoanele numite în condiţiile legii într-o funcţie publică.
În consecinţă, numai după natura competenţelor atribuite funcţiei, acestea se împart în funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) din legea privind Statutul funcţionarilor publici.
Ca atare, numirea sau eliberarea din funcţia publică a unei persoane, independent de natura acesteia, respectiv că este funcţie publică de conducere sau de execuţie, este supusă prescripţiilor acestui act normativ.
Se impune, deci, concluzia, bazată pe text legal, că la baza exercitării funcţiei publice, fără a distinge după cum aceasta este de conducere sau de execuţie, stau principiile reglementate prin art. 4 din Legea nr. 188/1999.
Or, unul din aceste principii, stabilit prin art. 4 lit. d) din actul normativ menţionat priveşte stabilitatea funcţionarilor publici.
Aşa fiind, încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici nu poate avea loc decât în condiţiile art. 89-94 din Legea nr. 188/1999.
Prin art. 92 lit. a) din legea privind Statutul funcţionarilor publici a fost prevăzut cazul de încetare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici când „s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate”.
Cu referire la acest caz, reclamantul a fost numit în funcţia de conducere în condiţiile Legii nr. 188/1999, iar din actele dosarului nu rezultă incidenţa nici unuia din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 56-58 din acelaşi act normativ.
Ca atare, în mod corect instanţele au reţinut că reclamantul a fost vătămat într-un drept subiectiv ocrotit de lege printr-un ordin nelegal, iar recursul în anulare este neîntemeiat şi sub aspectul acestor critici, aşa încât hotărârile atacate nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 141 din 6 iunie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercială, şi deciziei nr. 2523 din 28 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 305/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 307/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
