CSJ. Decizia nr. 302/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 302
Dosar nr. 10/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 mai 2000, reclamantul Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti a chemat în judecată S.C. G. S.A. Piteşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâta să fie obligată să plătească acestuia suma de 265.065.146 lei compusă din 191.581.967 lei dividende aferente exerciţiului financiar 1998 şi 73.483.179 lei daune interese moratorii calculate la nivelul taxei de scont a B.N.R.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este o societate comercială pe acţiuni la care a fost acţionar în numele statului.
Dreptul său la plata dividendelor decurge din această calitate, conform Legii nr. 31/1990, republicată, şi OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999.
În acest sens, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 67 alin. (2), art. 122 alin. (3) şi art. 111 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, şi art. 43 din OUG nr. 88/1997.
În speţă, prin procesul verbal al adunării generale a acţionarilor din 5 aprilie 1999 a fost aprobat bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar al anului 1998, din care rezultă suma cuvenită cu titlu de dividende acţionarului Fondul Proprietăţii de Stat, respectiv 217.046.000 lei, din care, scăzându-se impozitul aferent şi sumele cuvenite reprezentanţilor F.P.S. în A.G.A., a rămas de plată suma de 191.581.967 lei.
Deşi a solicitat plata dividendelor, în mai multe rânduri, pârâta nu s-a conformat acestei obligaţii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că profitul net realizat în anul 1998 este provenit în totalitate din vânzarea de active. Potrivit art. 26 din OUG nr. 88/1997 aceste sume trebuie repartizate integral la surse proprii de finanţare şi nu ca dividende sau alte destinaţii.
Totodată, adunarea generală a acţionarilor din 30 martie 2000 a anulat repartizarea profitului aferent anului 1998, pe dividende şi la fondul de participare, aprobate în adunarea generală a acţionarilor din data de 5 aprilie 1999 şi a hotărât repartizarea acestuia, în mod corect, la surse proprii de finanţare, conform reglementărilor legale în vigoare.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă având ca obiective stabilirea sursei profitului şi dacă s-au plătit dividende în 1998.
Prin sentinţa nr. 925/C din 13 noiembrie 2000, Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin raportul de expertiză contabilă s-a concluzionat că profitul pe anul 1998 a provenit din vânzarea de active. Sumele încasate din vânzarea de active trebuie repartizate la fondul de dezvoltare. Repartizarea acestor sume pentru plata dividendelor nu are bază legală. Adunarea generală din 5 aprilie 1999 a stabilit dividende pentru anul 1998. Pentru acest an nu au fost plătite dividende nici unui alt acţionar.
Adunarea generală a acţionarilor din 30 martie 2000, a constatat că dividendele pe anul 1998 au fost stabilite cu încălcarea legii. Ca urmare, hotărârea menţionată a fost anulată. La adoptarea acestei hotărâri reclamantul a participat, în calitate de acţionar, aşa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal.
Împotriva hotărârii adunării generale a acţionarilor din 30 martie 2000 nu s-au formulat acţiuni în anulare.
Împotriva hotărârii primei instanţe reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti (fost F.P.S.) a declarat apel invocând următoarele motive:
- instanţa de fond s-a pronunţat luând în considerare împrejurări de fapt şi de drept care nu făceau obiectul cauzei deduse judecăţii;
- instanţa de fond s-a substituit voinţei sociale a acţionarilor care în data de 5 aprilie 1999 au aprobat bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi aferent anului 1998;
- instanţa de fond s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 31/1990.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 218/A-C din 9 aprilie 2001, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii sursei profitului realizat în 1998.
Repartizarea sumelor rezultate din vânzarea de active la surse proprii de finanţare este corespunzătoare dispoziţiilor art. 26 din OUG nr. 88/1997.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată, în mod corect s-a reţinut că nu pot fi distribuite dividende, care nu-şi au sursa într-un profit real.
În contra acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, reiterând motivele apelului şi invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 473 din 29 ianuarie 2002 a respins recursul, ca nefondat, cu motivarea că în recurs nu au fost aduse critici noi, cu privire la care instanţa de apel, în mod judicios, a apreciat că sunt neîntemeiate.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Reclamanta a avut calitatea de acţionar al societăţii comerciale pârâte, astfel că potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este îndreptăţită la încasarea de dividende proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
Distribuirea dividendelor a fost decisă de adunarea generală a acţionarilor, în temeiul art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Obligativitatea acestei hotărâri rezultă din dispoziţiile art. 131 alin. (1) din acelaşi act normativ.
În cauză, nu s-a cerut anularea acestei hotărâri în condiţiile procedurii speciale prevăzute de art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Susţinerile în sensul anulării hotărârii adunării generale a acţionarilor din 5 aprilie 1999 prin hotărârea din 30 martie 2000, sunt eronate şi în contradicţie cu prevederile legale menţionate.
Pe de altă parte, hotărârea adunării generale a acţionarilor din 30 martie 2000 nu produce efecte, în raport de dispoziţiile art. 130 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a nepublicării acesteia în Monitorul Oficial al României.
De altfel, instanţa nici nu ar fi putut examina valabilitatea primei hotărâri a adunării generale a acţionarilor, nefiind investită cu o cerere în acest sens, în condiţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi admiterea cererii, aşa cum a fost formulată.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale”.
Investită cu o cerere privind obligarea pârâtei la plata de dividende şi daune moratorii şi în raport de apărarea acesteia din urmă că profitul aferent anului 1998 provine din vânzarea de active şi, ca atare, nu poate fi repartizat ca dividende cuvenite acţionarilor, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize, ale cărei concluzii confirmă susţinerile pârâtei.
Or, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, nu se vor putea distribui dividende decât din beneficiile reale. Totodată, prin alin. (4) al aceluiaşi articol s-a stabilit că dividendele plătite contrar dispoziţiei menţionate se vor restitui.
Pe de altă parte, potrivit art. 26 din OUG nr. 88/1997, sumele rezultate din vânzarea activelor societăţii la care statul este acţionar majoritar vor fi utilizate numai pentru rambursarea datoriilor, efectuarea de investiţii, finanţarea activităţilor cuprinse în obiectul de activitate, şi efectuarea cheltuielilor legate de îndeplinirea obligaţiilor legale de conformare la cerinţele de protecţie a mediului.
Aşadar, faţă de interdicţia stabilită prin art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/990, republicată, şi în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în mod legal prima instanţă a dispus proba cu expertiză.
Cum prin expertiza contabilă efectuată în cauză s-a stabilit că profitul net realizat în anul 1998 de societatea pârâtă provine din vânzarea de active, în raport de stabilirea imperativă a destinaţiei fondurilor realizate din vânzarea de active de către societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar, coroborat cu interdicţia reglementată prin art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, prima instanţă, respingând acţiunea reclamantei, a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, hotărârea primei instanţe, menţinută în apel şi recurs, nu este susceptibilă de critică, aşa încât recursul în anulare apare ca fiind nefondat.
Pe de altă parte, prin art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, a fost reglementat principiul obligativităţii, în raport cu acţionarii, a hotărârilor adunării generale a acţionarilor „luate în limitele legii”.
Aşadar, hotărârea adunării generale a acţionarilor societăţii pârâte din 30 martie 2000, la care reclamanta, în calitate de acţionar, a participat, „luată în limitele legii”, este obligatorie şi pentru acţionarul Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
A decide altfel ar însemna că adunarea generală a acţionarilor poate lua hotărâri contrare legii şi că acestea au regimul juridic stabilit pentru hotărârile „luate în limitele legii”. Totodată, aceasta ar însemna negarea dreptului acţionarilor, întruniţi în adunare generală legal constituită, de a da expresie voinţei societare în sensul conformării dispoziţiilor legale, adoptând hotărâri legale şi retractând hotărârile nelegale, cât timp acestea nu au produs efecte şi, ca atare, nu au intrat sub incidenţa normelor legale sancţionatoare. Este de reţinut, sub acest aspect, că nu trebuiesc confundate dreptul societăţii comerciale, aşa cum s-a arătat, cu dreptul acţionarilor de a ataca, în condiţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, hotărârile nelegale ale adunării generale a acţionarilor, faţă de faptul că în discuţie sunt drepturi diferite, având ca titulari entităţi juridice ce nu se confundă.
Aşa fiind, se constată că şi sub acest aspect, criticile formulate prin recursul în anulare sunt neîntemeiate.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 925/C din 13 noiembrie 2000 a Tribunalului Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, deciziei nr. 218/A-C din 9 aprilie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi deciziei nr. 473 din 29 ianuarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 301/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 303/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
