CSJ. Decizia nr. 303/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 303
Dosar nr. 17/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 septembrie 2001, S.C. C. S.A. Ialomiţa, în calitate de debitor urmărit, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, în calitate de creditor urmăritor, a formulat contestaţie la executare, împotriva scoaterii la vânzare, prin licitaţie publică, a bunurilor înscrise în oferta publicată în ziarul Adevărul din 27 august 2001, solicitând anularea actelor de executare.
În motivarea contestaţiei la executare, contestatoarea a arătat că debitul invocat de creditoare a fost stins prin plată în momentul în care aceasta a intrat în posesia unui număr de 18.936 acţiuni la purtător preluate de la S.C. U.I. S.A. cu care a fost garantată achitarea preţului din contractul de cesiune, conform contractelor de garanţie reală mobiliară nr. 3391 din 26 mai 2000 şi 2962 din 27 aprilie 2000, iar cum în discuţie nu este un credit neperformant, în mod greşit creditoarea a pornit executarea potrivit procedurii stabilite prin OUG nr. 51/1998.
Prin sentinţa nr. 47 din 28 septembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins contestaţia la executare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că debitul are la origine un credit neperformant, în legătură cu active bancare preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, aşa încât aceasta, în mod corect, a urmat procedura executării silite prevăzută de OUG nr. 51/1998.
Totodată, s-a mai reţinut că debitoarea-contestatoare nu a făcut dovada acoperirii creanţei prin plăţile efectuate, respectiv contravaloarea celor 18.936 acţiuni la purtător preluate de la S.C. U.I. S.A.
Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea S.C. C. S.A. Ialomiţa a declarat recurs, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile art. 1913 din Legea nr. 409/2001, extinzând aria acestora la situaţii neavute în vedere de legiuitor.
S-a mai susţinut că debitul, din contractul de cesiune, a fost stins prin realizarea gajului de către creditoare.
În concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei la executare, aşa cum a fost formulată.
Prin Decizia nr. 791 din 7 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis contestaţia la executare şi a anulat formele de executare.
În motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că recurenta a cumpărat o creanţă de la intimată, obligându-se să o plătească la termenul stabilit. Urmare acestei operaţiuni, s-a născut un nou raport juridic, între Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare şi S.C. C. S.A. Ialomiţa, ce nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1918 din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001.
Totodată, creanţa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare a fost stinsă, potrivit unicei modalităţi de recuperare stabilită prin contract, urmare faptului că aceasta a devenit proprietara acţiunilor, prin simpla tradiţiune a acestora.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârea judecătorească criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, potrivit convenţiei încheiate la 27 aprilie 2000, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a cesionat către S.C. C. S.A. Ialomiţa creanţa deţinută împotriva S.C. U.I. S.A. Slobozia, în valoare de 151.104.535.781,88 lei, preluată în baza unui contract de cesiune de creanţă încheiat cu S.C. B. S.A.
Plata a fost garantată cu un număr de 18.936 acţiuni, evaluate la 10.043.500 lei fiecare, parte din ele aflându-se în patrimoniul garantului real imobiliar S.I., restul fiind obţinut de cesionară pe parcursul derulării contractului de cesiune, conform obligaţiei pe care aceasta şi-a asumat-o, de a converti creanţa în acţiuni la societatea debitoare S.C. U.I. S.A.
În condiţiile în care cesionara nu a achitat preţul conform planificării stabilite în art. 3 din contractul de cesiune, cedenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a început executarea silită împotriva bunurilor debitoarei, luând în posesie cele 18.936 acţiuni gajate, ce fuseseră depuse spre păstrare la B.C.R.
Cedenta a organizat, fără rezultat, două licitaţii pentru valorificarea acţiunilor preluate.
Drept urmare, cedenta a trecut, conform art. 1718 C. civ., la executarea silită a bunurilor imobile şi mobile aflate în patrimoniul cesionarei S.C. C. S.A. Ialomiţa.
S-a susţinut că, în raport de situaţia de fapt prezentată, au fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementează modul de stingere a obligaţiilor, cât şi cele privind garanţiile mobiliare, considerându-se că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, devenind proprietara bunurilor gajate, prin tradiţiune, şi-a recuperat creanţa.
Totodată, s-a mai susţinut că, în lipsa unei clauze în acest sens în contract, în mod greşit s-a reţinut că cedenta a fost de acord ca, în situaţia în care debitoarea nu va reuşi să achite, în totalitate, preţul cesiunii, să se transfere dreptul de proprietate asupra acţiunilor afectate garanţiei.
În raport de cele arătate, s-a susţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că procedura executării ce trebuie urmată este cea specială, prevăzută de OUG nr. 51/1998.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 3 lit. b) din OUG nr. 51/1998, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 409/2001, prin credite neperformante se înţeleg „credite şi dobânzi aferente şi creanţe ataşate acestora, evidenţiate în conturile din bilanţ, asupra unor debitori, persoane fizice sau juridice care, conform nomelor Băncii Naţionale a României, sunt clasificate în categoriile „îndoielnic” sau „pierdere”, precum şi creanţe evidenţiate în conturi extrabilanţiere, în baza prevederilor normelor Băncii Naţionale a României referitoare la utilizarea provizioanelor specifice de risc şi a celor privind evidenţierea în contabilitatea băncilor a creditelor şi a dobânzilor aferente contractelor de credit investite cu formulă executorie, precum şi a bunurilor mobile şi imobile dobândite ca urmare a executării silite a creanţelor”.
Pe de altă parte, prin art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ s-a stabilit că „urmărirea creanţelor bancare supuse valorificării se va efectua de către agenţie, în nume propriu, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Din economia textelor legale menţionate rezultă că sunt supuse procedurii speciale de executare silită, reglementată prin OUG nr. 51/1998, exclusiv creanţele neperformante, definite prin art. 3 lit. b) din actul normativ menţionat.
Or, în cauză, creanţa urmărită potrivit procedurii speciale nu este o creanţă neperformantă, în sensul dispoziţiilor menţionate, litigiul fiind provocat de neîndeplinirea de către contestatoare, în calitate de cesionară, a obligaţiei de plată asumate prin contractul de cesiune.
Ca atare, cum executarea silită nu priveşte o creanţă neperformantă, în mod corect instanţa de recurs a decis că în cauză nu poate fi urmată procedura specială prevăzută de OUG nr. 51/1998, aşa încât criticile formulate prin recursul în anulare, cu referire la acest aspect, se constată a fi neîntemeiate.
În cauză, îndeplinirea obligaţiei de plată, asumată de cesionară prin contractul de cesiune, a fost garantată prin două contracte de garanţie reală mobiliară, încheiate la 27 aprilie 2000 şi respectiv 20 mai 2001.
Potrivit Legii nr. 99/1999, Titlul VI, Capitolul I, art. 2 lit. a), sunt supuse regimului juridic al garanţiilor mobiliare stabilite de acest act normativ „toate cesiunile drepturilor de creanţă”.
Garanţia reală care s-a reglementat prin acest titlu constituie, potrivit art. 9 alin. (1), un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligaţii.
Prin art. 11 alin. (1) s-a stabilit că „dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, garanţia reală îi dă dreptul creditorului de a intra în posesia sau de a reţine bunul afectat garanţiei şi dreptul de a-l vinde pentru a-şi obţine plata obligaţiei garantate”.
Totodată, prin art. 62 alin. (1) s-a stabilit că „în cazul neîndeplinirii obligaţiei garantate, creditorul va putea să aleagă între a iniţia procedura de executare prevăzută de codul de procedură civilă sau de a executa garanţia reală potrivit prevederilor prezentului capitol”.
În cauză, contestatoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată asumată prin contractul de cesiune.
Cedentul şi-a valorificat dreptul conferit pin art. 11 pct. 1 din actul normativ menţionat în sensul că a intrat în posesia acţiunilor afectate garanţiei reale mobiliare.
Ca atare, în raport de prevederile legale menţionate şi starea de fapt corect reţinută de instanţe şi redată prin recursul în anulare, în mod corect instanţa de recurs a constatat că obligaţia de plată a cesionarei s-a stins prin preluarea acţiunilor gajate, aşa încât criticile formulate prin recursul în anulare se constată a fi neîntemeiate şi sub acest aspect.
Aşa fiind, hotărârea atacată nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 791 din 7 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 302/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 304/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
