ICCJ. Decizia nr. 308/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 308/2011
Dosar nr. 1725/1/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1887 din 11 noiembrie 2009 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.A.A. împotriva rezoluţiei din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, dată în Dosarul nr. 666/P/2008 şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 666/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii procurori C.A. - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi D.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 12240/2731/II-2/2008 din 1 iunie 2008.
Procurorii au reţinut că modul de soluţionare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluţia criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 666/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1887 din 11 noiembrie 2009 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existenţa unor indicii din care să rezulte săvârşirea infracţiunilor reclamate.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petentul B.A.A. a declarat recurs, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (filele 13 - 15), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, trimiterea cauzei la procuror şi anularea cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii magistraţi C.A. şi D.V., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de favorizarea infractorului.
În cauza de faţă, magistraţii intimaţi C.A. - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi D.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi-au exercitat atribuţiile cu care a fost investit, analizând plângerea formulată şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lor obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentului, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
În speţă, magistraţii procurori C.A. şi D.V. au emis rezoluţii de respingere a plângerii în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la termenul de soluţionare şi temeiul juridic privind plângerile contra soluţiei, iar emiterea de soluţii nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
De asemenea, nu se poate reţine în sarcina intimaţilor nici infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestora nu s-a reţinut existenţa vreunui ajutor dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracţiunii, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Şi critica formulată de recurentul petent, privind greşita sa obligare de către instanţa de fond la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. - text de lege care, în opinia recurentului, nu ar avea incidenţă în cauză, va fi înlăturată, prin Decizia nr. 82 din 10 decembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în Dosarul nr. 56/2007, fiind statuat că „În cazul respingerii plângerii formulată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea”.
Criticile recurentului petent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 666/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.A.A. împotriva sentinţei primei instanţe.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.A.A. împotriva sentinţei nr. 1887 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5578/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 307/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 309/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
