ICCJ. Decizia nr. 312/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 312/2004
Dosar nr. 243/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
- Prin rezoluţia din 28 februarie 2002, dată în dosarul nr. 68/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.V., pentru faptele sesizate, la data de 12 aprilie 2000, de petiţionara Uniunea Vatra Românească, filiala teritorială Satu Mare, constând în confecţionarea fără drept, de către acesta, a unei ştampile cu însemnele acelei organizaţii şi folosirea ştampilei respective, pentru ridicarea unor sume de bani, cu titlu de chirie, de la o societate comercială.
Plângerea formulată de petiţionară, împotriva acestei rezoluţii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia din 8 iulie 2002, a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
- Prin rezoluţia din 6 octombrie 2003, dată în dosarul nr. 325/P/2003, al aceluiaşi parchet, cu privire la o altă plângere, formulată de aceeaşi petiţionară, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de M.V., pentru infracţiunile prevăzute de art. 209 lit. a) şi i), de art. 216, de art. 217, de art. 220, de art. 257, de art. 286 şi de art. 287 C. pen., precum şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor A.P. şi B.D., pentru infracţiunile prevăzute de art. 208, raportat la art. 209 lit. a) şi i), de art. 216, de art. 217 şi de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Plângerea formulată de petiţionară, împotriva acestei rezoluţii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia din 18 noiembrie 2003, a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La data de 26 februarie 2004, petiţionara Uniunea Vatra Românească, filiala teritorială Satu Mare, a sesizat Judecătoria Satu Mare, cu plângere, împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror, susţinând că în ambele dosare s-a făcut o cercetare superficială.
În concluzie, s-a cerut infirmarea rezoluţiilor şi trimiterea dosarelor la procuror, pentru a efectua urmărirea penală cu privire la faptele ce fac obiectul celor două plângeri.
Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa penală nr. 606 din 29 martie 2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivând că această declinare de competenţă este determinată de calitatea de parlamentar a lui M.V.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 145 din 11 iunie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara Uniunea Vatra Românească împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale din dosarele nr. 68/P/2002 şi nr. 325/P/2003, ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind pe M.V., B.D. şi A.P.
S-a motivat că se impune respingerea plângerii formulate de petiţionară, deoarece din materialul probator administrat a rezultat că fapta imputată lui M.V., în primul dosar, nu întruneşte elementele vreunei infracţiuni, întrucât acesta a acţionat în limitele atribuţiilor ce le-a avut în calitate de preşedinte al biroului executiv al filialei teritoriale Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, iar cu privire la plângerea ce face obiectul celui de al doilea dosar, a reieşit că M.V., A.P. şi B.D. nu au comis nici o faptă prevăzută de legea penală. S-a relevat, în această privinţă, că pe fondul unui conflict dintre două grupuri existente în filiala Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, gruparea condusă de H.L. i-a acuzat pe cei trei, că au folosit abuziv sediul şi ştampila filialei, aspecte ce trebuiau clarificate, în condiţiile neînţelegerilor de natură organizatorică, potrivit prevederilor statutului Uniunii şi legii civile, neputându-se considera că în cadrul relaţiilor respective s-ar fi conturat aspecte de încălcare a legii penale.
S-a mai învederat că nu s-a confirmat că persoanele vizate prin plângere, ar fi sustras vreo sumă de bani, părţii vătămate T.I., care era secretara filialei teritoriale, din probele administrate rezultând că suma la care s-a referit plângerea, a fost inventariată împreună cu celelalte bunuri găsite în dulapul folosit de aceasta, fiindu-i restituită odată cu celelalte bunuri.
Împotriva sentinţei, petiţionara Uniunea Vatra Românească a declarat recurs.
În dezvoltarea motivelor de casare formulate, s-a susţinut că prin soluţia pronunţată de prima instanţă, nu a fost asigurat dreptul petiţionarei, la o judecată echitabilă, fiind încurajat abuzul parlamentarului M.V., care a confecţionat ştampile la care nu avea dreptul, deoarece organizaţia ce a pretins că o reprezintă, fusese radiată în anii 2002 şi 2003.
S-a mai relevat că prima instanţă nu a ţinut seama că parlamentarul respectiv, folosindu-se de ştampilele pe care le-a confecţionat fără justificare, a semnat contracte şi a încasat diferite sume de bani, cu titlu de chirie, prejudiciind filiala legitimă a Uniunii Vatra Românească.
S-a susţinut, de asemenea, că nu s-a ţinut seama că banii personali ai secretarei T.I. nu au fost restituiţi integral, în raport cu indicele de devalorizare.
În cadrul aceloraşi motive, petiţionara a precizat că retrage orice plângere depusă împotriva lui A.P., pe motiv că acesta nu a cunoscut că M.V. s-a folosit de el.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum corect s-a relevat prin considerentele sentinţei atacate, plângerile cu care petiţionarul s-a adresat procurorului, au fost formulate pe fondul unor neînţelegeri ivite între cele două grupuri de interese care au apărut, la un moment dat, în conducerea filialei Satu Mare a Uniunii Vatra Românească.
Or, în aceste condiţii, era necesar să se verifice dacă prin formularea acelor plângeri nu s-a urmărit tocmai soluţionarea într-un anumit sens, convenabil grupului care s-a impus în conducerea filialei menţionate, a diferendelor pe care le avea cu celălalt grup.
Sesizând esenţa conflictului şi interesul urmărit prin cele două plângeri adresate procurorului, prima instanţă a respins în mod justificat plângerea formulată împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale.
Sub acest aspect, este de observat că actele premergătoare administrate de procuror, ca şi ansamblul materialului probator din dosar, confirmă neîndoielnic aprecierea instanţei că M.V. a acţionat în limitele calităţii de preşedinte al biroului executiv al filialei teritoriale Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, stabilită prin actul adiţional autentificat de notarul public C.J., sub nr. 2799 din 22 decembrie 1999, precum şi prin sentinţa civilă nr. 4/AS din 31 ianuarie 2000 a Tribunalului Satu Mare, care a autorizat modificarea actelor constitutive ale asociaţiei, în conformitate cu prevederile acelui act adiţional.
Pe de altă parte, în legătură cu faptul că, în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1999, M.V., A.P. şi B.D. ar fi pătruns fără drept, în sediul filialei Satu Mare a Uniunii, de unde ar fi sustras suma de 6.000.000 lei aparţinând secretarei T.I., la care s-a făcut referire prin cea de a doua plângere, în mod corect s-a reţinut prin sentinţă că şi acest fapt constituie doar o manifestare a grupului din care făceau parte cele 3 persoane reclamate, faţă de gruparea majoritară, condusă de profesoara H.L., ambele grupuri acuzându-se reciproc de folosirea abuzivă a sediului filialei.
În această privinţă, prin considerentele sentinţei s-a subliniat, pe baza probelor din dosar, că secretarei T.I. nu i s-a sustras nimic, iar suma de bani la care se referă plângerea, a fost inventariată împreună cu celelalte bunuri găsite în dulapul folosit de secretara respectivă, fiindu-i restituite toate.
Aşa fiind, în mod corect s-a constatat de prima instanţă, că faptele descrise prin cele două plângeri adresate procurorului, inclusiv folosirea de către M.V., a sediului şi ştampilei filialei Satu Mare a Uniunii, nu au semnificaţia penală ce li s-a atribuit de petiţionară, ci constituie manifestări pe fondul neînţelegerilor existente între cele două grupuri ale filialei, susceptibile de a fi examinate şi soluţionate în limitele stabilite prin prevederile din statutul asociaţiei, precum şi potrivit dispoziţiilor legii civile.
De altfel, inconsecvenţa petiţionarei care a precizat, prin motivele de recurs, că retrage plângerile formulate împotriva uneia dintre persoanele vizate (A.P.), demonstrează şi aceasta că sesizările au fost făcute în interes vădit de a elimina din competiţie, doar pe cei consideraţi rivali la un moment dat, iar nu în scopul dezvăluirii de fapte penale reale, apte să învestească organul de urmărire penală şi instanţa de judecată.
În consecinţă, neconfirmându-se nici una dintre criticile aduse sentinţei, prin motivele formulate şi cum alte motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, nu se constată, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea petiţionarei să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Uniunea Vatra Românească împotriva sentinţei nr. 145 din 11 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionară, să plătească statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 311/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 313/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
