ICCJ. Decizia nr. 309/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 309/2004

Dosar nr. 205/2004

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004

Asupra cererii de revizuire de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 ianuarie 2003, petiţionara P.A. a formulat plângere penală, cerând trimiterea în judecată a procurorului B.I., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), săvârşită în legătură cu actele de urmărire efectuate şi cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 192/P/1991, al fostei Procuraturi Judeţene Sălaj, în care a admis ca P.C. să se constituie parte civilă, deşi nu era îndreptăţit să aibă această calitate.

S-a mai relevat prin plângere, că, datorită constituirii ca parte civilă, a persoanei menţionate, petiţionara a fost lipsită de posibilitatea de a se constitui parte civilă, în calitate de mamă a victimei S.I., în cauza privind pe inculpatul T.D., trimis în judecată pentru infracţiunea de ucidere din culpă, săvârşită asupra acestei victime.

Prin rezoluţia din 10 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale, motivând că, prin felul în care a efectuat actele de urmărire penală, ca şi prin rechizitoriul ce l-a emis, procurorul vizat prin plângere, nu a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Totodată, s-a învederat că petiţionara avea posibilitate să se constituie parte civilă şi în faţa instanţei de judecată, astfel că sub acest aspect, nu a fost prejudiciată prin nemenţionarea ei, ca parte civilă în rechizitoriu.

Împotriva rezoluţiei, petiţionara P.A. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa penală nr. 18 din 10 decembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.

S-a motivat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă, deoarece fapta procurorului B.I., de a nu cita pe petiţionară, ca parte civilă, nu întruneşte elementele infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cât timp în cursul urmăririi penale a fost citat soţul acesteia, ca parte civilă, iar ea avea posibilitate să se constituie parte civilă în faţa instanţei de judecată, ceea ce a şi făcut ulterior, obţinând despăgubiri în urma exercitării acţiunii civile separate.

Petiţionara a declarat recurs împotriva sentinţei.

Recursul declarat de petiţionară a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1405 din 11 martie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu motivarea că, în raport cu modul în care au fost efectuate actele de urmărire penală, de către procurorul vizat prin plângere, precum şi cu prevederile art. 15 şi 19 C. proc. pen., sentinţa este temeinică şi legală.

Petiţionara a declarat recurs şi împotriva deciziei menţionate.

Acest nou recurs a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 177 din 17 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători.

Petiţionara a formulat cerere de revizuire a acestei decizii, susţinând, în esenţă, că instanţa nu a manifestat preocupare pentru lămurirea cauzei prin probe.

Cererea de revizuire nu este admisibilă.

În adevăr, din considerentele deciziei nr. 177 din 17 mai 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători, ce este vizată prin cererea de revizuire, rezultă că recursul declarat de petiţionară împotriva deciziei nr. 1405 din 11 martie 2004, pronunţată de secţia penală a instanţei supreme, a fost respins ca inadmisibil.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de revizuire şi din concluziile scrise depuse la dosar, petiţionara nici nu a invocat vreo situaţie susceptibilă a fi considerată caz de revizuire, în sensul prevederilor art. 394 C. proc. pen.

Mai mult, în raport cu dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire trebuia adresată de petiţionară, procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, iar nu instanţei care a respins, ca inadmisibilă, o cale de atac exercitată de petiţionară.

În consecinţă, urmează ca recursul declarat de petiţionară să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acesteia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 177din 17 mai 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători, formulată de petiţionara P.A.

Obligă pe petiţionară să plătească statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 309/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI