ICCJ. Decizia nr. 317/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 317/2004
Dosar nr. 244/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2470 din 31 mai 2000, Judecătoria Târgu Cărbuneşti a admis acţiunea de partaj succesoral formulată de reclamanta P.V. împotriva pârâţilor D.C. şi B.V., dispunând anularea certificatului de moştenitor nr. 395 din 4 iulie 1984, emis de notariatul de Stat Târgu Cărbuneşti, precum şi partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma autorului B.C., decedat la data de 26 martie 1984, prin atribuire de loturi.
Împotriva sentinţei menţionate, reclamanta P.V. şi pârâta D.C. au declarat apel, ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 677 din 7 mai 2002, a Tribunalului Gorj, secţia civilă.
Pârâta D.C. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, acest recurs fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 3773 din 4 septembrie 2002, a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Pârâta D.C. a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 2470 din 31 mai 2000, a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, această cerere fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 147 din 29 ianuarie 2003, a aceleiaşi judecătorii.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe, de revizuenta D.C., a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 605/A din 23 aprilie 2003, a Tribunalului Gorj, secţia civilă.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 3048 din 1 octombrie 2003, a admis recursul declarat de revizuenta-pârâtă D.C. şi a modificat cele două hotărâri menţionate, în sensul că a admis cererea de revizuire, a dispus anularea sentinţei civile nr. 2470 din 31 mai 2000 şi încheierea de admitere în principiu, pronunţate de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, trimiţând cauza, la această judecătorie, în vederea soluţionării acţiunii civile de ieşire din indiviziune.
La data de 9 octombrie 2003, reclamanta P.V. a formulat cerere prin care, invocând temeiul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a solicitat să se dispună revizuirea deciziei nr. 3048 din 1 octombrie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe motiv că ar fi în contradicţie cu Decizia nr. 3773 din 4 septembrie 2002, a aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia nr. 245 din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, şi-a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri de revizuire, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 3660 din 18 mai 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de P.V., motivând că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi că nici nu s-a evocat fondul, prin Decizia instanţei de recurs ce a fost vizată.
Împotriva acestei decizii, revizuenta P.V. a declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii, este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Or, Decizia nr. 3048 din 1 octombrie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, a cărei revizuire s-a cerut, fiind irevocabilă, deoarece a fost pronunţată în recurs, nu mai era supusă nici unei căi de atac.
Aşa fiind, se impune a se constata că nici Decizia nr. 3660 din 18 mai 2004, prin care secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat asupra cererii de revizuire formulată în cauză, respingând-o ca nefondată, nu este supusă recursului, cât timp Decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nu mai era atacabilă pe o asemenea cale.
În consecinţă, rezultând că recursul declarat de revizuenta P.V. nu este admisibil, urmează a se dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta P.V. împotriva deciziei nr. 3660 din 18 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
← CSJ. Decizia nr. 284/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 318/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|