CSJ. Decizia nr. 284/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 284
Dosar nr. 296/2003
Şedinţa publică din 29 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8 din 16 ianuarie 2003, Tribunalul Teleorman, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. I.O. la 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi la 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. Totodată, instanţa a aplicat acestui inculpat şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
2. V.G. la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41-42, art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
3. I.M. la 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit restul de pedeapsă de 154 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an închisoare aplicată acestui inculpat prin sentinţa penală nr. 4/1999 a Judecătoriei Roşiorii de Vede.
Apelurile declarate de inculpaţii I.O. şi I.M. împotriva hotărârii primei instanţe au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 315 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 11 iunie 2003, în dosarul nr. 763/2003.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpaţii I.O. şi I.M. au declarat recurs, pentru judecarea cărora s-a fixat termen la 22 octombrie 2003.
Prin încheierea din 23 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi a dispus prelungirea acesteia până la 21 august 2003.
La 19 august şi 16 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat din nou legalitatea măsurii arestării inculpaţilor şi, prin încheierile pronunţate la datele menţionate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile, până la 17 octombrie 2003.
Împotriva încheierii din 19 august 2003, inculpaţii I.M. şi I.O. au declarat recurs.
Recursurile sunt inadmisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din acelaşi cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căilor de atac exercitate de inculpaţi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca inadmisibile.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul de avocat, cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii I.M. şi I.O. împotriva încheierii din 19 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2910/2003, ca inadmisibile.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 316/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 317/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
