ICCJ. Decizia nr. 318/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 318/2004
Dosar nr. 93/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 mai 1996, reclamanta SC R.O. SRL, prin asociatul M.I., a depus, la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, acţiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei SC F.&C. SRL să-i plătească suma de 32.395.046 lei, reprezentând contravaloare marfă, reactualizată cu coeficientul de inflaţie, începând de la data scadenţei, până la achitarea debitului, precum şi dobânzile legale aferente.
La termenul din 25 noiembrie 1996, reclamanta a depus o cerere prin care a renunţat la două capete din acţiune, respectiv la reactualizarea sumei datorate cu coeficientul de inflaţie şi la dobânzile legale aferente, fără să se ia act, prin încheiere, despre această renunţare.
Prin încheierea din 15 februarie 1999, a fost respinsă excepţia invocată de pârâtă, privind lipsa calităţii de reprezentant al asociatului care a formulat acţiunea, în numele societăţii reclamante.
Ulterior, prin încheierea din 25 octombrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantei, la judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 1967 din 27 iunie 2000, a admis apelul declarat de reclamantă, prin asociatul M.I. şi, desfiinţând încheierea menţionată, a dispus trimiterea dosarului, la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, pentru soluţionarea cauzei pe fond.
Împotriva acestei decizii, reclamanta şi pârâta au declarat recurs.
Prin Decizia nr. 2401 din 3 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.O. SRL şi, admiţând recursul declarat de pârâta SC F.&C. SRL, a modificat Decizia atacată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă, împotriva încheierii, ca inadmisibil.
S-a motivat că, din moment ce instanţa de apel a examinat criticile formulate de apelanta-reclamantă, a încălcat dispoziţiile art. 246 alin. (2), cu referire la art. 299 C. proc. civ., privind unicitatea căii de atac, a recursului, ce se putea exercita în cauză, astfel că recursul declarat de pârâtă este fondat.
Referitor la recursul reclamantei, s-a relevat că acesta este nefondat, deoarece din încheierea de la 25 octombrie 1999, rezultă că renunţarea la judecată s-a făcut fără nici o rezervă în ceea ce priveşte dreptul de reprezentare a persoanei juridice, cât timp nu s-au depus înscrisuri, care să ateste dreptul exclusiv al unui asociat, de a dispune în legătură cu exercitarea acţiunii în justiţie.
S-a mai învederat că recursul reclamantei este şi lipsit de interes, din moment ce apelul declarat de aceasta, a fost admis şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare.
În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva ultimei decizii, susţinând că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
S-a relevat, în dezvoltarea motivului invocat, că din moment ce prin art. 246 alin. (2) C. proc. civ., se prevede că renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel, se impunea ca, în raport cu prevederile art. 299 din acelaşi cod, calea de atac, intitulată de reclamantă, „apel", să fie considerată recurs, iar ca urmare, soluţia pronunţată asupra acelei căi de atac, să aibă caracter irevocabil.
Curtea Supremă de Justiţie, în complet format din 9 judecători, prin Decizia nr. 250 din 22 septembrie 2003, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi, casând Decizia nr. 2401 din 3 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanta SC R.O. SRL Bucureşti şi de pârâta SC F.&C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 1967 din 27 iunie 2000, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
S-a motivat că, în raport cu prevederile art. 246 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se impune să se considere că încheierea din 25 octombrie 1999, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a luat act de renunţarea reclamantei, la judecată, era supusă numai căii de atac a recursului.
S-a relevat că, faţă de această situaţie, calea de atac exercitată de reclamantă, prin asociatul M.I., constituie recurs, iar Decizia prin care s-a admis această cale de atac şi s-a desfiinţat încheierea menţionată, trimiţându-se cauza la prima instanţă, pentru a fi soluţionată pe fond, este irevocabilă.
Ca urmare, s-a apreciat că, datorită nerespectării dispoziţiilor art. 246 alin. (2), cu referire la art. 299 C. proc. civ., Decizia secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie a determinat, prin încălcarea esenţială a legii, o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ceea ce impune casarea acestei decizii şi respingerea recursurilor declarate de reclamantă şi pârâtă, precum şi menţinerea deciziei de trimitere a dosarului la prima instanţă, pentru soluţionarea cauzei pe fond, cu care prilej să se examineze şi măsura în care cererea de renunţare la judecată s-a făcut cu respectarea cerinţelor legii.
Împotriva acestei ultime decizii, pârâta SC F.&C. SRL Bucureşti a formulat contestaţie în anulare, care a fost înregistrată la data de 16 aprilie 2004.
Contestaţia în anulare este introdusă tardiv.
În adevăr, potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare „se poate face înainte de începerea executării şi în tot timpul ei, până la săvârşirea ultimului act de executare", iar „împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".
Or, în raport cu conţinutul dispoziţiilor sale, Decizia nr. 250 din 22 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, în complet format din 9 judecători, este o hotărâre irevocabilă, din cele care nu se aduce la îndeplinire pe calea executării silite, astfel că, potrivit textului de lege menţionat, împotriva acesteia se putea introduce contestaţie în anulare, în termen de 15 zile de la data când contestatoarea (SC F.&C. SRL Bucureşti) a luat cunoştinţă de acea decizie.
Cum Decizia împotriva căreia este formulată contestaţia, s-a pronunţat la 22 septembrie 2003, când SC F.&C. SRL Bucureşti a fost prezentă la dezbateri prin reprezentant, astfel că a luat cunoştinţă de la acea dată, de conţinutul deciziei, iar depunerea contestaţiei în anulare, la poştă, a avut loc abia la data de 15 aprilie 2004, rezultă că această cale de atac a fost exercitată cu vădita depăşire a termenului de 15 zile prevăzut în art. 319 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, urmează a se dispune respingerea contestaţiei în anulare, ca tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de pârâta SC F.&C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 250 din 22 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, în complet format din 9 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 317/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 319/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
