ICCJ. Decizia nr. 33/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 33/2006

Dosar nr. 324/2005

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 959 din 28 noiembrie 2000, Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei S.E.T. SA Iaşi, lichidator al SC D.C. SRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Rădăuţi, pe care a obligat-o la plata sumei de 1.192.208.000 lei cu titlu de daune.

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 490 din 17 decembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe.

Recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 2291 din 29 iunie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de control judiciar, pârâta a formulat contestaţie în anulare.

Prin Decizia nr. 4329 din 28 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins contestaţia în anulare, ca nefondată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat un nou recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia comercială a respins contestaţia în anulare formulată de pârâta menţionată împotriva unei decizii pronunţate în recurs de către aceeaşi secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se constată, aşadar, că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a judecat procesul în primă instanţă, ci în calea extraordinară a contestaţiei în anulare, prin care era vizată retractarea unei hotărâri irevocabile pronunţate în recurs de aceeaşi instanţă.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac, ca şi hotărârea atacată".

Cum hotărârea dată în recurs este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. şi, în consecinţă, nesusceptibilă de a fi atacată, potrivit art. 299 din acelaşi cod, cu un nou recurs, nici hotărârea dată în contestaţie nu este supusă acestei căi de atac.

Pe de altă parte, soluţionarea căii de atac cu care a fost sesizat, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, limitată la examinarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, hotărârea atacată nu face parte dintre cele determinate de dreptul comun, prin art. 299 C. proc. civ., sau de legea specială, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 din acelaşi cod, care pot fi reformate prin exercitarea căii de atac a recursului.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea menţionată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea-pârâtă SC C. SA Rădăuţi împotriva deciziei nr. 4329 din 28 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 9383/2005.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 33/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI