ICCJ. Decizia nr. 329/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 329/2005
Dosar nr. 206/2005
Şedinţa publică din 5 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 214 din 21 mai 2002, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.P., în contradictoriu cu Primăria oraşului Sinaia, având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Sinaia, compus din teren şi construcţii.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 76 din 24 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe.
Prin Decizia nr. 2812 din 9 aprilie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.P. împotriva hotărârii instanţei de control judiciar.
Cererea întemeiată pe cazurile prevăzute în art. 322 pct. 2, 5 şi 7 C. proc. civ., formulată de reclamanta C.P., privind revizuirea deciziei pronunţate în recurs, a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 1701 din 4 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2901 din 4 martie 2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuenta C.P. a declarat recurs, fără a indica nici unul din cazurile de nelegalitate conceptualizate prin art. 304 C. proc. civ. şi fără a formula critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazurile prevăzute în art. 322 pct. 2, 5 şi 7 C. proc. civ.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată, ca atare, de lege.
De altfel, această concluzie dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispoziţiile legii procesual-civile, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, este susţinută de dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluţionării căii de atac exercitate de revizuentul menţionat, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt exceptate expres de la controlul judiciar, prin exercitarea recursului.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de C.P., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta C.P., împotriva deciziei nr. 1701 din 4 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2901/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 328/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 33/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
