ICCJ. Decizia nr. 377/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 377/2011
Dosar nr.2611/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Reclamanţii C.S. şi C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. şi C.L.M., reprezentaţi de către tatăl lor, C.S., au chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală Reglementări Juridice şi Contencios, precum şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să li se comunice dacă, în urma hotărârilor judecătoreşti pronunţate, li s-au acordat protecţie socială sau protecţie internaţională, documente de identitate româneşti, buletine sau paşapoarte româneşti.
În motivarea cererii, au arătat că, în urma acţiunilor promovate în anul 2005 împotriva celor două pârâte, pentru a fi obligate la emiterea actelor de identitate, au fost pronunţate mai multe hotărâri judecătoreşti, respectiv Sentinţa civilă nr. 15 din 19 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1415/A/2005, Decizia nr. 2519 din 29 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 3713/1/2006, precum şi sentinţe date în soluţionarea unor cereri având ca obiect contestaţie în anulare sau revizuire.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători a pronunţat Decizia nr. 95 din 23 februarie 2009, în dosarul nr. 6119/1/2008, împotriva rezoluţiei din 7 august 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 911/P/2007.
Reclamanţii au arătat că cererile lor au ca temei prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Prin Sentinţa civilă nr. 198 din 26 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat astfel pe rolul Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 9701/63/2009, iar la termenul fixat la data de 21 septembrie 2009, reclamanţii au depus completare la acţiune.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, în raport cu dispoziţiile art. 159 pct. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, în sensul că petenţii nu au făcut dovada solicitării informaţiilor de interes public către instituţiile competente.
Tribunalul Dolj, prin Sentinţa civilă nr. 1463 din 20 octombrie 2009, a respins acţiunea astfel cum a fost completată de reclamanţi, reţinând că, prin Decizia Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 1374/54/2009, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea acestuia, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 544/2001.
Tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, nu privea categoria de informaţii publice descrise de art. 5 din Legea nr. 544/2001 şi nu se încadra în dispoziţiile art. 22 din acelaşi act normativ, privind obiectul acţiunii.
Nemulţumiţi de această soluţie, reclamanţii au formulat recurs, care a fost respins de către Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 629 din 11 martie 2010, ca tardiv declarat, reţinându-se că, faţă de comunicarea hotărârii atacate, la data de 25 noiembrie 2009, declararea recursului la data de 4 ianuarie 2010 este peste termenul de 15 zile, prevăzut de lege.
Împotriva deciziei, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. şi C.L.M., considerând-o netemeinică şi nelegală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5057 din 17 noiembrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât hotărârea atacată nu se încadrează în categoria hotărârilor care pot fi supuse reformării pe calea recursului, conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă.
La data de 19 noiembrie 2010, împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat din nou recurs reclamanţii C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. şi C.L.M., susţinând că îşi menţin şi reiterează aceleaşi motive din recursul precedent.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. 1 C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat asupra unui recurs, declarat de aceiaşi recurenţi, C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. şi C.L.M., împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către recurenţi a dobândit caracter irevocabil, odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004 republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenţii reclamanţi C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. şi C.L.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. şi C.L.M. împotriva Deciziei nr. 5057 din 17 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 9701/63/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 375/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 378/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
