ICCJ. Decizia nr. 370/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 370/2011
Dosar nr.2681/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 758 din 3 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G. împotriva încheierii nr.799 din 12 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 11027/1/2007. A fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin încheierea nr. 799 din 12 decembrie 2007, pronunţată în camera de consiliu, în dosarul nr. 11027/1/2007, Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, privind pe inculpaţii B.G., G.D. şi C.E..
În baza art. 1491 alin. (12) C. proc. pen., raportat la art. 146 alin. (11)1 C. proc. pen. şi art. 1451 C. proc. pen., s-a luat faţă de inculpaţi, măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa a dispus ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii să fie obligaţi: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care instrumentează cauza; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de martori, de coinculpaţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
Totodată, s-a atras atenţia inculpaţilor asupra încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite şi a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Pentru a se dispune astfel, Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în propunerea de arestare preventivă formulată cu privire la toţi cei trei inculpaţi, pentru o perioadă de 29 de zile începând de la 12 decembrie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei a arătat, printre altele, că inculpatul B.G. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. proc. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 26 C. proc. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
S-a argumentat, în esenţă, că exercitarea acţiunii penale faţă de inculpaţii mai sus menţionaţi nu atrage de plano privarea de liberate a acestora şi că îngrădirea libertăţii ar avea caracter ilicit în cauză, numai în situaţia în care s-ar periclita, în concret, ordinea publică şi s-ar împiedica derularea procedurii judiciare, în speţă constatându-se că de la data aducerii la cunoştinţa publicului a faptelor supuse procedurii judiciare, (demers ce nu se înscria în activităţile specifice urmăririi penale) şi până la data soluţionării propunerii de arestare preventivă, s-a scurs o bună perioadă de timp şi nu s-au conturat elemente de fapt sau probe care să concretizeze pericolul pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaţilor şi care ar justifica privarea de libertate a acestora.
Astfel, instanţa a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, privind pe cei trei inculpaţi, inclusiv pe inculpatul B.G. şi a aplicat acestora măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
La data de 10 februarie 2010, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost înregistrată sub nr. 1196/1/2010, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G., la care s-a anexat referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie sub nr. 196/III-6/2010.
Înalta Curte, astfel sesizată a constatat că cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G. este inadmisibilă.
Examinând actele şi lucrările cauzei, s-a reţinut că încheierea nr. 799 din 12 decembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, împotriva căreia a formulat cererea de revizuire revizuentul B.G. a rămas definitivă prin încheierea nr. 770 din 17 decembrie 2007 (prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători.
În cuprinsul referatului sub nr. 196/III-6/2010 la data de 8 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia Judiciară, a apreciat ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G., întrucât aceasta era îndreptată împotriva unei hotărâri prin care nu a fost soluţionat fondul cauzei, ci a fost soluţionată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei.
Faţă de dispoziţiile art. 393 C. proc. pen., prima instanţă a apreciat că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, erori ce nu pot fi întâlnite decât în cazul hotărârilor care rezolvă fondul cauzei penale şi care nu pot fi altfel înlăturate decât prin acest remediu procesual.
Prin soluţionarea fondului instanţa rezolvă acţiunea penală, pronunţând o hotărâre de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal precum şi acţiunea civilă alăturată raportului juridic de drept penal.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată doar în condiţiile şi în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale; dispoziţiile procesual penale sunt de strictă interpretare, ele neputând fi extinse şi cu privire la alte situaţii, iar extinderea acestei căi extraordinare de atac şi cu privire la hotărâri prin care nu se rezolvă fondul cauzei ar însemna o nesocotire a prevederilor art. 129 din Legea fundamentală potrivit cu care „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", aşadar admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii, revenind astfel persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru toţi subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, s-a reţinut că revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătoreşti care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 393 C. proc. pen., în sensul pronunţării unei hotărâri de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal şi fără a invoca critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevăzute de art. 394 C. proc. pen., încheierea atacată necuprinzând o rezolvare a unui raport juridic de drept substanţial şi nici a unui raport juridic de drept procesual principal, nerezolvând latura civilă şi nici latura penală – în sensul prevăzut de art. 345 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi supusă revizuirii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs revizuentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor scrise( fillele 10 – 11 dosar recurs) pentru neanalizarea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen. şi a incidenţei alin. 3 al aceluiaşi articol, având în vedere că prin stabilirea, prin încheierea atacată, a obligaţiei de a nu părăsi ţara au fost restricţionate drepturi fundamentale ale revizuentului, ceea ce reprezintă o sancţiune penală, neverificarea caracterului fals al înscrisurilor invocate drept probe pentru restrângerea drepturilor fundamentale.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluţionare fondului cauzei rezolvând raportul juridic de drept substanţial, formulându-se o soluţie de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.
Această concluzie rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 394 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiţii în care pot fi invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.
Astfel, prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire la situaţia când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare" iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice".
Rezultă, aşadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situaţiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului.
Se va reţine, totodată că, în procedura soluţionării unei propuneri de arestare preventivă instanţa, prin hotărârea pronunţată, nu rezolvă fondul unui raport juridic de drept substanţial, soluţiile ce pot fi dispuse (în sensul aplicării, sau neaplicării unor măsuri preventive) neincluzând stabilirea vinovăţiei şi nici a existenţei faptei în accepţiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de persoana trimisă în judecată.
Faţă de aspectele prezentate se va considera că soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de revizuire este justă, prin raportare la obiectul cererii şi la motivele invocate.
Calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor judecătoreşti ce nu cuprind o soluţie asupra fondului cauzei, faţă de specificul procedurii în care sunt pronunţate, deoarece a accepta o soluţie contrară ar determina o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Se constată, astfel, că atât cazul de revizuire reglementat de art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat în susţinerea cererii de revizuire, cât şi cel prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., la care revizuentul a făcut referire în cuprinsul motivelor de recurs, devin incidente şi pot fi invocate în mod eficient în condiţiile în care calea extraordinară de atac se formulează împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat fondul cauzei, condiţia menţionată, ce rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 393 şi a art. 394 C. proc. pen., fiind aplicabilă cererilor de revizuire, indiferent de temeiul lor.
Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite susţinerile recurentului revizuent în sensul că prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, prin măsura preventivă luată, revizuentului i s-a aplicat o sancţiune, deoarece măsurile preventive nu au acest caracter, ci se subsumează scopurilor reglementate de dispoziţiile art. 136 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neverificarea de către prima instanţă a caracterului fals al înscrisurilor ce au invocate ca probe la momentul luării faţă de revizuent a măsurii preventive restrictive de drepturi şi neanalizarea cazului de revizuire reglementat de art. 394 lit. c) C. proc. pen. se constată că şi aceasta este nefondată, deoarece în mod just prima instanţă a devoluat cauza şi s-a pronunţat cu prioritate şi în mod exclusiv cu privire la finele de neprimire al inadmisibilităţii cererii de revizuire, cerere care, după cum s-a arătat şi anterior, nu putea avea ca obiect, indiferent de motivele pe care se întemeia, decât o hotărâre judecătoreasca ce dădea rezolvare fondului unui raport juridic de drept substanţial, condiţie care, în cauza de faţă, nu era realizată.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că hotărârea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, dând o justă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva sentinţei nr. 758 din 3 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1196/1/2010.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 362/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 371/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
