ICCJ. Decizia nr. 372/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 372/2011
Dosar nr.3224/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1494 din 6 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.N.G. împotriva ordonanţei nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei; a fost menţinută ordonanţa atacată. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 3 iunie 2009, petentul E.N.G., prin mandatar E.D.M., a formulat plângere penală împotriva judecătorilor S.C., N.M.L., P.A., C.C., B.L., procurorului U.R. din cadrul Tribunalului Bucureşti, agentului procedural E.B., precum şi împotriva B.E., solicitând cercetarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, împiedicarea participării în proces şi trafic de influenţă, prevăzute de art. 323 C. pen., art. 2611 C. pen. şi art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În plângerea formulată, petentul a precizat că magistraţii au pronunţat hotărâri judecătoreşti „ilegale", iar agentul procedural E.B. nu a îndeplinit în mod corect procedura de citare în cauza respectivă.
Totodată, petentul a susţinut că B.E. „şi-a traficat direct şi indirect influenţa, profitând de pe urma acestor abuzuri judecătoreşti…".
Din cuprinsul plângerii a reieşit că E.N.G. a formulat contestaţie împotriva candidaturii B.E. la alegerile europarlamentare din data de 7 iunie 2009.
Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 16/CAEP/2009, iar prin sentinţa civilă nr. 16 din 7 mai 2009 s-a dispus respingerea acesteia, ca tardiv formulată.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 291/R din 26 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul formulat de E.N.G., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În urma rejudecării, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 17 din 28 mai 2009, a respins contestaţia formulată de E.N.G. împotriva candidaturii B.E.
Pe întreg parcursul procesului, E.N.G., prin mandatar E.D.M., a formulat mai multe cereri de recuzare a judecătorilor care constituiau completele de judecată, cererile fiind respinse.
Nemulţumit de modul de soluţionare a acestor cereri, precum şi de hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauza ce avea obiectul contestaţiei împotriva candidaturii B.E., petentul a formulat plângere penală împotriva magistraţilor, agentului procedural şi B.E.
Plângerea penală formulată de petiţionar a fost soluţionată prin ordonanţa nr. 177/P/2009 din 31 iulie 2009 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, prin care s-a dispus.
- neînceperea urmăririi penale faţă de S.C., N.M.L., P.A., C.C., B.L. şi U.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se efectua cercetări faţă de S.C., N.M.L., P.A., C.C., B.L., U.R., E.B. şi B.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 323 C. pen. şi art. 261 1 C. pen.;
- disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a efectua cercetări faţă de B.E. şi E.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin ordonanţa nr. 2300/P/2009 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere faptul că, B.E. a dobândit calitatea de membru al Parlamentului European.
Prin ordonanţa nr. 1149/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii S.C., N.M.L., P.A. şi C.C. – judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, B.L. – membru al Consiliului Superior al Magistraturii, U.R. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, agentului procedural E.B., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi împiedicarea participării în proces, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 323 C. pen. şi art. 2611 C. pen., precum şi faţă de B.E. , membru în Parlamentul European, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi împiedicarea participării în proces, prevăzute de art. 323 C. pen. şi art. 2611 C. pen.
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de B.E. – membru în Parlamentul European şi faţă de E.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a avut spre soluţionare această ultimă cauză rezultată din disjungere a reţinut că, în cuprinsul plângerii formulate, petentul a susţinut că B.E. „şi-a traficat direct şi indirect influenţa, profitând de pe urma acestor abuzuri judecătoreşti…" fără însă să detalieze în ce constă traficarea influenţei, astfel că având în vedere că în cauză nu există indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către B.E., a dispus faţă de aceasta neînceperea urmăririi penale prin ordonanţa nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010.
Plângerea împotriva acestei ordonanţe, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 123/II-2/2010 din data de 18 martie 2010 a procurorului şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În plângerea formulată la 8 aprilie 2010, adresată Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi remisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare, petentul a atacat ordonanţa menţionată, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., reiterând, în esenţă, susţinerile din plângerea penală şi inserând mai multe extrase din articole de presă referitoare la o serie de evenimente din sfera sistemului judiciar dar, mai ales, a vieţii politice interne.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, prima instanţă a constatat că plângerea este nefondată.
S-a reţinut că prin ordonanţa nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, procurorul a apreciat în mod corect că susţinerile petentului, în sensul că europarlamentarul B.E. „şi-a traficat direct şi indirect influenţa, profitând de pe urma acestor abuzuri judecătoreşti…" nu conţin elemente concrete referitor la modul în care aceasta şi-a traficat influenţa, astfel că în lipsa oricăror indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către intimată, a dispus faţă de aceasta neînceperea urmăririi penale.
Referirile generice la evenimente din viaţa politică şi posibile influenţe exercitate de politic asupra sistemului judiciar român, nu sunt suficiente pentru a susţine o acuzaţie în materie penală, ele constituind, însă, veritabile inculpări la adresa activităţilor desfăşurate de autorităţile publice din România, fără legătură însă cu cauza de faţă.
S-a concluzionat în sensul că din examinarea actelor premergătoare nu rezultă indicii ale săvârşirii vreunei infracţiuni de trafic de influenţă de către intimata B.E., ordonanţa procurorului fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2 – 23 dosar recurs) şi motivele de recurs (filele 39 – 46 dosar recurs) pentru neacordarea posibilităţii de formulare a cererii de recuzare în scopul favorizării infractorilor, nelegala îndeplinire a procedurii de citare; au fost formulate, totodată, critici vizând clasa politică.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3859 pct. 5, 9, 10, 11, 17, 171, 18, 19 şi 21 C. proc. pen.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unor infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma indicată.
În cauza dedusă judecăţii, procurorul învestit cu soluţionarea plângerii petentului a efectuat, potrivit art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate ca utile cauzei şi a constatat motivat incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., ceea ce a întemeiat dispunerea, faţă de intimata B.E. , a soluţiei de neînceperea urmăririi penale.
Se constată sub acest aspect că referirile generice la pretinsa comitere a unor acţiuni de traficare a influenţei personale de către intimată nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a acesteia, după cum sugerează petentul, neexistând indicii de săvârşire a unor fapte din sfera ilicitului penal.
Aşadar, în mod corect prima instanţă, dând o evaluare proprie justă, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., materialului dosarului, plângerii petentului şi ordonanţei atacate, a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale legal dispusă de către procuror, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen. nu poate fi reţinut deoarece la soluţionarea cauzei a participat un reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în speţă nu există o parte care să aibă calitatea de inculpat, care să justifice necesitatea, eventuală, de participare a acestuia la judecarea cauzei.
Referitor la critica privind nemotivarea hotărârii recurate, circumscrisă de către petent cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. se reţine că aceasta nu este susţinută deoarece, după cum s-a arătat şi în cele ce preced instanţa şi-a format convingerea şi a întemeiat soluţia dispusă, pe analiza, în ansamblul lor a actelor dosarului, plângerii petentului, ordonanţei atacate şi oricăror înscrisuri noi depuse.
Cu privire la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 17, 171, 18 C. proc. pen. se constată că acestea sunt nefondate şi exced obiectului cauzei, având în vedere că instanţa, în procedura reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., devoluează cauza exclusiv cu privire la verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror, motivele de recurs invocate vizând cauzele ce presupun examinarea fondului raportului juridic de drept substanţial, ceea ce nu este cazul în speţă.
Critica circumscrisă de petent cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 11 C. proc. pen. nu poate fi primită, deoarece prima instanţă nu a pus în discuţie aspectul inadmisibilităţii plângerii formulate cu privire la care a pronunţat soluţia recurată.
Motivul de recurs referitor la nelegala citare a părţilor (art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.) nu este fondat, deoarece prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei cu citarea, potrivit art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., a petentului şi a intimatei faţă de care, prin ordonanţa atacată, a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale, citarea altor persoane neimpunându-se, după cum invocă petentul.
În ceea ce priveşte cererea de recuzare formulată în faţa primei instanţe se constată că aceasta a fost respinsă de către completul învestit cu soluţionarea cauzei potrivit art. 51 alin. (3) C. proc. pen., împrejurarea că cererea nu a fost formulată şi în scris nefiind relevantă faţă de dispoziţiile art. 51 alin. (2) C. proc. pen..
Referitor la cererea de recuzare depusă la 21 iunie 2011 la dosarul instanţei de recurs se constată că aceasta nu poate fi avută în vedere deoarece a fost depusă la dosar după soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul E.N.G., personal şi prin mandatar E.D.M., împotriva sentinţei nr. 1494 din 6 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3209/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 371/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 375/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
