ICCJ. Decizia nr. 375/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 375/2011
Dosar nr.3230/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1411 din 15 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.R. împotriva rezoluţiei nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată la 3 iunie 2010, petentul I.R., în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., a înţeles să atace rezoluţia nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţinută prin rezoluţia nr. 3195/1521/II/2/2010 din 26 aprilie 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că acestea sunt nelegale şi netemeinice.
În motivarea plângerii, în esenţă, petentul a expus nemulţumirile sale legate de o cercetare abuzivă, în urma unor nelegalităţi săvârşite de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi un lucrător de poliţie, împotriva cărora a făcut plângere, obiect al dosarului nr. 669/P/2008.
De asemenea, petentul a mai învederat că dosarele au fost soluţionate de organele judiciare şi fiind nemulţumit de soluţiile dispuse a promovat căile de atac, însă judecătorii au sustras dosarul de urmărire penală nr. 476/P/2008 şi au pronunţat soluţii nelegale, prin care s-au muşamalizat unele din faptele reclamate de petent.
Prin rezoluţia nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători M.F., C.I., B.I.D., A.D., S.G. şi A.M. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
În motivarea soluţiei, procurorul de caz a arătat că dosarul nr. 476/P/2008 al parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu a fost sustras, aşa cum susţine petentul, ci a fost anexat la dosarul nr. 433/334/2009 al Tribunalului Suceava, în baza căruia s-a pronunţat sentinţa penală nr. 79 din 29 aprilie 2009.
S-a mai susţinut că pretinsele fapte penale ale magistraţilor reclamaţi nu subzistă, iar nemulţumirile petentului pot fi valorificate cu ocazia exercitării căilor legale de atac.
Nemulţumit de soluţie, conform art. 278 C. proc. pen., petentul s-a adresat procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin rezoluţia nr. 3195/1521/II/2/2010 din 26 aprilie 2010, a respins plângerea ca neîntemeiată, pentru aceleaşi considerente.
Împotriva acestor rezoluţii, petentul în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., s-a adresat instanţei competente, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reiterând susţinerile şi nemulţumirile legate de activitatea magistraţilor reclamaţi şi a faptului că a dispărut dosarul nr. 476/P/2008.
Procedând la soluţionarea acestei plângeri, pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că plângerea este nefondată.
Astfel, s-a reţinut că magistraţii reclamaţi au soluţionat în diferite faze procesuale sau proceduri speciale litigiul dintre P.G. şi petentul I.R., privind ocuparea unei suprafeţe de teren prin desfiinţarea semnelor de hotar, situaţie care a generat cercetări penale în dosarul nr. 476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi plângeri penale soluţionate prin rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul faptelor şi persoanelor reclamate, sau prin respingerea plângerilor.
În acest context s-a apreciat că susţinerile reprezintă critici şi nemulţumiri privind modul de rezolvare a cauzelor în care a figurat ca parte, iar persoanele reclamate nu au făcut decât să-şi exercite atribuţiile în condiţiile legii, conformându-se probelor şi lucrărilor cauzelor în care au fost legal investiţi.
S-a mai arătat că aceste nemulţumiri puteau fi valorificate cu ocazia exercitării căilor legale de atac, aspectele învederate de petent neputându-se circumscrie elementului material al infracţiunilor pretinse şi în consecinţă, nu pot constitui temei juridic pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor reclamaţi.
Cât priveşte pretinsa sustragere a dosarului nr. 476/P/2008 aşa cum a reţinut şi procurorul de caz, prima instanţă a constatat că din nota de relaţii a judecătorului M.F. rezultă că acesta a fost anexat la dosarul nr. 433/334/2009 al Tribunalului Suceava şi a stat la baza pronunţării sentinţei penale nr. 79 din 29 aprilie 2009.
S-a concluzionat că răspunderea penală devine incidentă doar când se constată comiterea unor fapte penale, ce nu este cazul în cauză, magistraţii dispunând soluţii conform probelor şi lucrărilor de la dosar şi propriilor convingeri obiective şi nepărtinitoare; faptele reclamate nu se înscriu în sfera ilicitului penal şi există un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen., aşa cum corect a reţinut şi procurorul de caz, soluţia fiind menţinută ca legală şi temeinică, de către prima instanţă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs), a concluziilor scrise (filele 6-7 dosar recurs) şi motivelor de recurs (filele 27-32 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, încălcarea şi îngrădirea drepturilor procesuale, ascunderea falsurilor, abuzurilor şi faptelor de corupţie comise şi sustragerea probelor (petentul fiind abuziv deposedat de proprietatea sa), greşita menţinere a rezoluţiei atacate, lovită de nulitate absolută (nefiind semnată şi ştampilată) deşi existau dovezi în sensul celor reclamate de către petent. S-a solicitat admiterea recursului, identificarea actelor premergătoare în baza cărora a fost întocmit în mod fictiv procesul-verbal de supraveghere a activităţii de urmărire penală în dosarul nr. 476/P/2008, rejudecarea cauzei şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, privind inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma precitată.
În cauza dedusă judecăţii petentul, nemulţumit de modul de soluţionare al anumitor cauze în care a avut calitatea de parte, a conferit relevanţă penală activităţii legal desfăşurată de către judecători în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale şi administrative în cadrul instanţelor.
Se constată că procurorul pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a concluzionat just şi motivat că faptele reclamate de petent nu există în materialitatea lor, deoarece dosarul pretins sustras (nr. 476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei) fusese înaintat Tribunalului Suceava şi anexat altui dosar, iar judecătorii care au pronunţat soluţii ce au nemulţumit pe petent şi-au exercitat legal prerogativele funcţiei. Se constată sub acest ultim aspect că reformarea hotărârilor judecătoreşti nu poate fi realizată pe calea formulării plângerii penale împotriva judecătorilor, criticile părţii putând fi exprimate prin declararea căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la rezultatul urmărit de petent, sistemul căilor de atac fiind expres reglementat de legea procesuală şi neputând fi înlocuit sau completat prin formularea plângerii penale, instituţie juridică având identitate şi finalitate distincte.
Activitatea jurisdicţională desfăşurată de judecător nu poate, prin ea însăşi să constituie infracţiune, pentru a putea fi considerată temei al angajării răspunderii penale, iar activitatea intimaţilor – căreia petentul în mod subiectiv şi nefondat i-a conferit relevanţă penală - nu se circumscrie niciunei sfere de ilicit.
Aşa fiind, se constată că în mod just s-a dispus faţă de intimaţi soluţia de neîncepere a urmăririi penale, faptele pretins comise de aceştia neexistând în materialitatea lor; totodată, prima instanţă, în baza propriei evaluări corecte, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. a materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului a pronunţat o soluţie legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Se constată, astfel, că prima instanţă a respectat, la soluţionarea cauzei, dispoziţiile art. 2781 alin. (4) şi (7) C. proc. pen., petentul fiind legal citat şi având posibilitatea reală şi efectivă de a dovedi temeinicia susţinerilor sale, instanţa formându-şi convingerea pe baza ansamblului materialului cauzei.
Totodată, nu poate fi primit motivul de recurs privind greşita menţinere, deşi nulă absolut, a rezoluţiei atacate, rezoluţia nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică fiind semnată de procuror (filele 36-39 dosar parchet), aprecierile recurentului petent necircumscriindu-se dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen.
Critica petentului şi solicitarea sa de identificare a unor înscrisuri pretins sustrase nu se susţin, deoarece, după cum s-a arătat anterior o atare acţiune de sustragere a dosarului nr. 476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu a avut loc.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.R. împotriva sentinţei nr. 1411 din 15 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4933/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 377/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
