ICCJ. Decizia nr. 41/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 41/2011
Dosar nr.8839/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1273 din 24 iunie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C. împotriva rezoluţiei nr.815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul C.D. – procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti – Biroul Teritorial Slobozia şi T.R. – subcomisar la aceeaşi structură a Ministerului Public, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 111/69/6255/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008.
Procurorii au reţinut că modul de soluţionare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluţia criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., iar acuzele aduse subcomisarului reclamat nu au suport probator, actele efectuate, precum şi propunerile făcute în cauza anterior menţionată neconstituind o faptă care să poată angaja răspunderea penală.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1273 din 24 iunie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă niciun indiciu că magistratul procuror şi subcomisarul de poliţie reclamaţi de petent nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu sau şi le-au îndeplinit în mod defectuos, cu ştiinţă, şi prin aceasta ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate C.C.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petentul C.C. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii C.D. – procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti – Biroul Teritorial Slobozia şi T.R. – subcomisar la aceeaşi structură a Ministerului Public, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În cauza de faţă, magistratul intimat C.D. – procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti – Biroul Teritorial Slobozia, şi-a exercitat atribuţiile cu care a fost investit, analizând plângerea formulată şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lui obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentului, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
În speţă, magistratul procuror C.D. a emis rezoluţia de respingere a plângerii în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la termenul de soluţionare şi temeiul juridic privind plângerile contra soluţiei, iar emiterea de soluţii nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
În ceea ce îl priveşte pe intimatul T.R. – subcomisar de poliţie, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acuzele aduse acestuia nu au suport probator, întrucât actele efectuate şi propunerile făcute de acesta în cauza ce îl privea pe petent nu constituie o faptă care să poată angaja răspunderea penală.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.C. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.C. împotriva sentinţei nr. 1273 din 24 iunie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 67/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 396/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 443/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
