ICCJ. Decizia nr. 443/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 443/2011
Dosar nr.6236/1/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 804 din 10 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 1270/P/2009, din 21 ianuarie 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, menţinută prin rezoluţia nr. 1301/817/II/2/2010 din 1 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor şi fals intelectual. În motivarea plângerii, petiţionarul a învederat, în esenţă, că procurorul C.M. a săvârşit infracţiunile menţionate cu ocazia adoptării rezoluţiei în cauză nr. 123/P/2009.
Prin sentinţa nr. 1067 din 28 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis plângerea formulată de petent la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 222 alin. (7) C. proc. pen. având în vedere dispoziţiile art. 29 lit. f) din acelaşi cod.
Prin rezoluţia nr. 1270/P/2009 din 21 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul C.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Procurorul de caz a reţinut că faptele reclamate nu au suport probator, existenţa lor nefiind confirmată de actele aflate la dosar, s-a mai arătat că adoptarea de către magistrat a unor soluţii în cauzele avute spre soluţionare nu poate reprezenta o faptă care să atragă răspunderea penală, acest aspect fiind un element esenţial prin care se înfăptuieşte justiţia.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin rezoluţia nr. 1301/817/II-2/2010 din 1 martie 2010 plângerea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., în termen legal, petiţionarul a formulat plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei procurorului cu motivarea că în cauză au fost emise acte false, nu s-au respectat hotărâri judecătoreşti, impunându-se admiterea plângerii, valorificarea probatoriului existent şi respectarea hotărârilor judecătoreşti definitive.
Cu privire la plângerea cu soluţionarea căreia a fost învestită prima instanţă a apreciat că aceasta nu este fondată.
S-a reţinut că în cauză nu s-a făcut nicio dovadă că actul emis de procuror în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie în sine un abuz în sens penal sau întruneşte conţinutul constitutiv al altor infracţiuni doar pentru faptul că nemulţumeşte una din părţi(cazul petentului) câtă vreme acesta a acţionat cu bună credinţă şi deoarece faptul contrar nu s-a dovedit (respectiv reaua –credinţă a procurorului în adoptarea rezoluţiei), fapta acestuia nu se circumscrie în sfera ilicitului penal, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând că intimatul procuror ar fi săvârşit vreo infracţiune.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumită fiind de soluţiile dispuse de magistraţii intimaţi şi conferind conotaţii penale activităţii profesionale a acestora, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică, deoarece activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistrat, care presupune interpretarea şi aplicarea legii, chiar dacă a nemulţumit părţile, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
În speţă, intimatul procuror s-a limitat la a-şi exercita funcţia şi atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, activitatea de jurisdicţie desfăşurată neputând fi circumscrisă sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a magistratului.
Nemulţumirile petentului se impuneau a fi invocate pe calea declarării căilor de atac, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unor soluţii, parcurgerii procedurii legale indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 804 din 10 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2515/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 41/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 450/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
