ICCJ. Decizia nr. 453/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 453/2011
Dosar nr.6324/1/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 875 din 20 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din 11 ianuarie 2010, dispusă în dosarul nr. 1040/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată la această instanţă la data de 1 martie 2010, petentul A.I. a contestat în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia rezoluţiei nr. 1040/P/2009 din data de 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie considerând că intimatul R.V., în calitate de procuror, ar fi săvârşit infracţiunea de fals intelectual.
Examinând plângerea în raport cu actele şi lucrările cauzei, prima instanţă a constatat că este nefondată.
S-a reţinut că intimatul A.I. s-a adresat cu plângere penală directă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva procurorului R.V. care ar fi săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 C. pen. cu prilejul soluţionării dosarului penal nr. 20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin sentinţa penală nr. 1154 din 9 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen. a înaintat plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, spre competentă soluţionare.
În fapt, prin rezoluţia nr. 20/P/2009 din 6 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, procurorul R.V. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de prim procurorul M.O.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad şi J.A., procuror în cadrul aceluiaşi parchet, sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pretins a fi săvârşită cu ocazia soluţionării dosarului penal nr. 643/P/2007 în cadrul căreia petentul a reclamat că SC I.C.R. SRL Arad, deşi este radiată din Registrul Comerţului, îşi primeşte corespondenţa la cutia sa poştală din Arad, , judeţul Arad. Cei doi procurori au constatat că fapta reclamată nu cade sub incidenţa legii penale.
Împotriva rezoluţiei nr. 20/P/2009, petentul a formulat plângere, iar prin rezoluţia nr. 305/II/2/2009 din 14 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara aceasta a fost respinsă, ca nefondată.
Ulterior, petentul l-a reclamat pe procurorul R.V. pentru pretinsa comitere a trei infracţiuni, fără legătură cu rezoluţia nr. 20/P/2009, pe care acesta a adoptat-o faţă de cei doi procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, legal şi temeinic, prin rezoluţia nr. 1040/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistenţa faptelor, din moment ce nu au rezultat indicii privind existenţa vreunui act de conduită contrar atribuţiilor sale de serviciu.
Soluţia a fost menţinută, în cadrul controlului ierarhic şi prin rezoluţia nr. 687/513/II/2/2010, adoptată de către procurorul şef de secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a concluzionat că nefiind posibil un control al soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată în afara cadrului legal şi în condiţiile inexistenţei vreunei fapte care să intre în sfera ilicitului penal rezoluţiile adoptate în cauză sunt legale şi temeinice, plângerea petentului fiind nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând recursul sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma precitată.
În cauza de faţă, din verificarea actelor dosarului, se constată că în mod întemeiat procurorul, în baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat în sensul inexistenţei infracţiunilor reclamate, ceea ce a determinat adoptarea faţă de intimatul procuror a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Nemulţumirile petentului referitoare la soluţiile dispuse de magistrat nu conferă activităţii legal desfăşurată de acesta conotaţii penale, deoarece interpretarea şi aplicarea legii, precum şi adoptarea unor soluţii într-o cauză instrumentată de procuror constituie acte de esenţa profesiei sale, care, prin ele însele, nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal.
Împrejurarea că o soluţie legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speţă, cel reglementat de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen.), procedură care nu poate fi nici completată şi nici înlocuită prin formularea de plângeri penale, care constituie instituţii juridice distincte, cu finalitate diferită.
Aşa fiind, se constată că în mod just prima instanţă, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor (care au fost legal citate având posibilitatea reală şi concretă de a formula apărările apreciate ca utile cauzei), dând o evaluare proprie corectă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului a menţinut soluţia anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 875 din 20 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1825/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 450/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 457/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
