ICCJ. Decizia nr. 475/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 475/2011
Dosar nr.6272/1/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1404 din 13 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3453/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M. împotriva rezoluţiei nr. 84/P/2010 din 18 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 84/P/2010 din 18 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.V., T.G., U.V., L.E., F.C. şi I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul V.M. a formulat plângere, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, iar prin rezoluţia nr. 2357/1201/II/2/2010 din 26 martie 2010 dată de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. - a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului, formulată împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. 84/P/2010, precum şi comunicarea soluţiilor.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerii sale, s-a adresat în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată, considerând că intimaţii se fac vinovaţi de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare.
Plângerea a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1404 din 13 septembrie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu următoarea motivare.
Cu privire la intimatul U.V. s-a reţinut că potrivit art. 33 din OUG nr. 38/2003 şi normelor metodologice prevăzute în OMAI nr. 132/2004, sporul de 15% din salariul de bază se acordă doar în condiţiile în care persoana respectivă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific de doctor.
Cu privire la intimaţii T.G., I.M. şi U.V., s-a apreciat că argumentele aduse sunt speculative, întrucât, din relaţiile transmise de Direcţia Formare Iniţială şi Continuă, din cadrul MAI, competenţa organizării acestor cursuri revine CS „Dinamo" Bucureşti, iar cei trei ofiţeri reclamaţi nu au avut nicio responsabilitate pe această linie de activitate, de vreme ce activau într-o structură distinctă a ministerului, actuala Casă de Cultură (aflată în coordonarea Direcţiei Informare şi Relaţii Publice).
Cu privire la intimatul B.V. s-a reţinut că presupusa vătămare a intereselor persoanei vătămate, nu putea fi generată de vreo activitate obiectivată, desfăşurată potrivit competenţelor legale ale conducătorului ministerului.
Împotriva acestei sentinţe, petentul V.M. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (filele 12 - 13), admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau reţinerea cauzei spre judecare, pentru săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că petentul V.M. a formulat plângere împotriva numiţilor B.V. – ministru de interne, T.G. – chestor, fost director al Centrului Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor, U.V. – comisar şef, director adjunct în cadrul aceleiaşi instituţii, L.E. – chestor, preşedintele CS Dinamo, F.C. – chestor, fost secretar de stat şi şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi I.M. – ofiţer, solicitând efectuarea de cercetări faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), solicitând tragerea la răspundere penală a acestor persoane, după cum urmează:
Relativ la cms. șef U.V., s-a reclamat că, la momentul la care se afla la conducerea Centrului Cultural, a refuzat să întreprindă demersurile necesare în vederea acordării sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, de care persoana vătămată beneficia în temeiul OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor (I).
Cât priveşte faptele presupus comise de T.G. şi I.M. a arătat că în perioada septembrie – noiembrie 2008, aceştia l-au sprijinit pe U.V. la emiterea unei decizii ilegale, prin care s-a refuzat aprobarea planului de învăţământ pentru pregătirea personalului propriu din cadrul Institutului de Ordine Publică Bucureşti (II).
În sfârşit, prin sesizarea adresată unităţii de parchet prin mijlocirea Direcţiei Generale de Control şi audit Intern, din cadrul MAI, a fost reclamată comiterea unor presupuse fapte de abuz de către B.V. – ministrul de resort, L.E. și F.C., constând în prejudicierea ministerului prin transferul unor sume de bani, prin efectul Ordinului ministrului nr.1368/2006, înfiinţarea unor posturi la Centrul cultural, mutări abuzive şi nejustificate în cadrul structurii, prin ordinele nr. 154/2004 şi 157482/2007, tolerarea şi încurajarea absenţelor, refuzul nejustificat de a valida planurile de învăţământ, nerespectarea Ordinului 175/2007, în sensul că nu s-au adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare, fişele de post ori refuzul de a se scoate la concurs postul de şef serviciu sport (1).
Cu privire la intimatul U.V. s-a reţinut că potrivit art. 33 din OUG nr. 38/2003 şi normelor metodologice prevăzute în OMAI nr. 132/2004, sporul de 15% din salariul de bază se acordă doar în condiţiile în care persoana respectivă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific de doctor.
Din documentele înaintate anchetei de structurile de resort din MAI, procurorul a reţinut că persoana vătămată deţine titlul de doctor în domeniul educaţie fizică şi sport şi a fost transferat la o instituţie ce desfăşoară activităţi cultural-educative şi artistice.
Petentul a fost notificat prin adresa nr. 269462 din 10 decembrie 2007, semnată de U.V., că pentru a beneficia de acest spor trebuie să opteze pentru ocuparea unui post potrivit pregătirii în cadrul Serviciului sport.
În consecinţă, s-a apreciat că U.V. a observat dispoziţiile OMAI nr. 132/2004, potrivit cărora structura financiar-contabilă efectuează plata sporurilor în baza situaţiilor lunare primite de la locul de muncă al angajatului.
Cât priveşte sesizarea formulată împotriva intimaţilor T.G., I.M., U.V. s-a constatat că argumentele aduse sunt speculative.
Astfel, s-a subliniat faptul că cei în cauză au redactat rapoartele prin care reclamau aspectele de nelegalitate la solicitarea persoanei vătămate, care, în virtutea funcţiei, le-a dictat şi conţinutul.
Mai mult, aceştia au revenit cu declaraţii, arătând că V.M. nu le-a adus la cunoştinţă că urmează să folosească rapoartele respective în susţinerea unor demersuri personale.
Pe de altă parte, planurile respective de învăţământ au fost emise de Centrul de Studii Postuniversitare Bucureşti şi nu de Centrul cultural, astfel încât persoanele reclamate nu aveau nicio prerogativă legală în această privinţă.
De altfel, aspectele expuse i-au fost aduse la cunoştinţă lui V.M. prin adresa nr. 341371/26 noiembrie 2008, sub semnătura făptuitorului T.G.
În plus, cursurile evocate s-au derulat potrivit planurilor aprobate de structura de resort.
Finalmente, din relaţiile transmise de Direcţia Formare Iniţială şi Continuă, din cadrul MAI, competenţa organizării acestor cursuri revine CS „Dinamo" Bucureşti, iar cei trei ofiţeri reclamaţi nu au avut nicio responsabilitate pe această linie de activitate, de vreme ce activau într-o structură distinctă a ministerului, actuala Casă de Cultură (aflată în coordonarea Direcţiei Informare şi Relaţii Publice).
Cu privire la intimatul B.V. s-a reţinut că OUG nr. 30 din 25 aprilie 2007 stabileşte că ministerul este condus de către ministru, care reprezintă şi angajează Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate; în acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor persoane din subordine (art. 7).
În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul administraţiei şi internelor emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual. Tot astfel, art. 12 stabileşte că MAI are în structură, în subordine sau, după caz, în coordonare aparatul central, unităţile subordonate acestuia, organe şi unităţi centrale de specialitate (…), precum şi alte componente constituite în condiţiile legii ca instituţii civile sau militare. Or, în raport de aspectele sesizate şi grefat pe acest fond normativ, se concluzionează că presupusa vătămare a intereselor persoanei vătămate nu putea fi generată de vreo activitate obiectivată, desfăşurată potrivit competenţelor legale ale conducătorului ministerului.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidenţă existenţa unor date, indicii, dovezi că persoanele reclamate de petent au comis acte cărora să le poată fi conferită semnificaţia juridică a unor infracţiuni în legătură cu serviciul.
Procurorul care a emis rezoluţia atacată a expus argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, a examinat problemele esenţiale supuse aprecierii sale, analizând susţinerile petentului prin prisma probatoriului administrat, rezolvând plângerea cu respectarea dispoziţiilor procedural penale.
În speţă, din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul U.V. a respectat dispoziţiile art. 33 din OUG nr. 38/2003 şi normele metodologice prevăzute de Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 132/2004 care prevăd că sporul de 15% din salariul de bază pentru titlul de doctor se acordă numai în condiţiile în care persoana respectivă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă acest titlu.
Raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei procurorul a reţinut, în mod corect, că petentul deţine titlul de doctor în domeniul educaţie fizică şi sport şi a fost transferat la Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor, instituţie care desfăşoară activităţi cultural – educative şi artistice.
Potrivit aceloraşi norme metodologice (prevăzute de Ordinul MAI nr. 132/2004) în situaţia în care unele categorii de personal datorită specificului activităţii nu se regăsesc la noul loc de muncă cu drepturile băneşti aferente, sumele cuvenite le vor fi acordate ulterior.
Prin adresa nr. 269462 din 10 decembrie 2007 intimatul U.V. l-a notificat pe petent că pentru a beneficia de sporul de 15% pentru titlul de doctor trebuie să opteze pentru ocuparea unui post potrivit pregătirii sale în cadrul Serviciului Sport.
În declaraţiile date, intimatul U.V. a arătat că i-a solicitat petentului un raport scris în vederea declanşării procedurii legale de acordare a sporului, acesta refuzând întocmirea documentului o perioadă de peste două luni de la transferul în noua unitate.
Înalta Curte constată că şi în ceea ce priveşte plângerea petentului referitoare la pretinse acte abuzive legate de planurile de învăţământ pentru pregătirea personalului propriu din cadrul Institutului de Studii Ordine Publică Bucureşti, pe care le-ar fi comis în perioada septembrie – noiembrie 2008 intimaţii T.G. (fost director al Centrului Cultural al MAI), I.M. (ofiţer în activitate), soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu rezultă elemente care să conducă la concluzia să susnumiţii nu şi-au îndeplinit cu ştiinţă atribuţiile de serviciu sau că în exerciţiul acestor atribuţii au îndeplinit în mod defectuos acte care să fi cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului.
Persoanele reclamate de către petent nu au avut atribuţii legate de planurile de învăţământ la care se referă petentul, acestea fiind emise de Centrul de Studii Postuniversitare Bucureşti.
Potrivit relaţiilor comunicate de Direcţia formare iniţială şi continuă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, competenţa organizării acelor cursuri revenea CS Dinamo Bucureşti, cei trei ofiţeri intimaţi neavând nicio responsabilitate pe această linie de activitate, aceştia activând într-o structură distinctă a ministerului, respectiv actuala Casă de Cultură, aflată în coordonarea Direcţiei informare şi relaţii publice.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Hotărârea atacată este legală, temeinică şi corespunzător motivată, instanţa analizând, în detaliu, toate actele dosarului, verificând rezoluţiile atacate pe baza lucrărilor şi a materialului din dosar şi înscrisurilor noi prezentate, răspunzând în acest fel exigenţelor dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Criticile recurentului petent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Nu poate fi reţinută apărarea formulată de intimaţii I.M. şi T.G., prin apărătorul său ales, în sensul că recursul ar trebui respins, ca inadmisibil, întrucât dispoziţiile alin. (10) al art. 2781 C. proc. pen., ar fi fost abrogate, întrucât analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost pronunţată la data de 13 septembrie 2010, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 care a abrogat dispoziţiile sus menţionate, astfel încât, la momentul pronunţării sentinţei, precum şi la momentul formulării cererii de recurs, 15 septembrie 2010, erau în vigoare dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 84/P/2010 din 18 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinţei nr. 1404 din 13 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3453/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 474/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 477/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
