ICCJ. Decizia nr. 54/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 54/2004
Dosar nr. 468/2003
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 august 1993, N.Z. a solicitat să se constate calitatea sa de unic moştenitor, legal, al părinţilor săi N.A. şi N.R., precum şi că imobilul înscris în C.F. nr. 14430 Arad, cu nr. Top.878/2-879/b1, compus din teren şi construcţie, nu intră sub incidenţa Decretului Lege nr. 92/1950, fiind exceptat de la naţionalizare, conform art. II din acest decret.
În motivarea acţiunii, reclamantul a relevat că imobilul menţionat a aparţinut părinţilor săi, cărora le-a fost naţionalizat în mod abuziv, deoarece aceştia nu se încadrau în categoriile de persoane cărora le erau aplicabile dispoziţiile Decretului Lege nr. 92/1950.
Prin sentinţa civilă nr. 10189 din 23 noiembrie 2003, Judecătoria Arad a admis acţiunea formulată de reclamant şi, constatând calitatea sa de unic moştenitor al defuncţilor N.A. şi N.R., a considerat că imobilul în litigiu nu intră sub incidenţa art. I alin. (4) din Decretul Lege nr. 92/1950, fiind exceptat de la naţionalizare conform art. II din acelaşi decret. Ca urmare, prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus ca notariatul de Stat al judeţului Arad să rectifice coala C.F. nr. 14430 Arad, în sensul radierii menţiunii privind constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu cu titlu de naţionalizare şi să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamantului, în calitate de unic moştenitor al defuncţilor proprietari.
Tribunalul Arad, prin Decizia civilă nr. 571 din 24 mai 1994, a respins apelul declarat de pârâta Regia Autonomă de Localuri şi Locuinţe Arad împotriva sentinţei menţionate.
Prin Decizia nr. 3117 din 15 decembrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general şi, casând cele două hotărâri pronunţate în cauză, a respins acţiunea formulată de N.Z. împotriva Consiliului Local Arad şi Regiei Autonome de Localuri şi Locuinţe Arad.
În motivarea acestei decizii, s-a învederat că instanţele de fond şi de apel şi-au depăşit atribuţiile avute, respectiv, de a aplica dispoziţiile legale, iar nu de a le modifica, deoarece, soluţionând acţiunea în revendicare, i-au constituit reclamantului un drept de proprietate, stingându-l pe cel al statului, ceea ce constituie o modificare a anexelor Decretului nr. 92/1950, care, conform art. I alin. (4) fac parte integrantă din acesta.
N.Z. a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin sentinţa din 26 noiembrie 2002, a constatat că, pronunţând Decizia nr. 3117 din 15 decembrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă a renegat, prin aplicarea dispoziţiilor art. 330 C. proc. civ., principiul securităţii raporturilor juridice şi, implicit, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 al Convenţiei.
S-a considerat, de asemenea, că excluderea de către Curtea Supremă de Justiţie a acţiunii în revendicare a reclamantului din competenţa instanţelor este contrară dreptului de acces la un tribunal, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
În fine, s-a apreciat că reclamantul a suferit în mod incontestabil un prejudiciu moral datorită violării art. 6 paragraf 1 din Convenţie şi art. 1 al Protocolului nr. 1 din Convenţie.
Conchizând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis:
- inadmisibilitatea plângerii cu privire la apartamentele nr. 1-4 din imobil, pe motiv că reclamantul le-a vândut la data de 31 iulie 1996;
- admisibilitatea plângerii cu privire la apartamentul nr. 5, locuit de reclamant, pe motiv că este revendicat în continuare de Regia Autonomă de Localuri şi Locuinţe Arad.
S-a mai constatat violarea art. 6 paragr.1 al Convenţiei, datorită lipsei unui proces echitabil şi refuzului dreptului la acces la un tribunal, precum şi încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
Totodată, statul român a fost obligat să achite reclamantului, în termen de 3 luni, suma de 5.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi suma de 400 euro reprezentând taxe şi cheltuieli de judecată.
Ca urmare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, invocând prevederile art. 330 pct. 4 C. proc. civ. şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003, a declarat un nou recurs în anulare, prin care a vizat Decizia nr. 3117 din 15 decembrie 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
S-a relevat, în acest sens, că Decizia atacată este în vădită contradicţie cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, deoarece au fost încălcate dispoziţiile din această Convenţie, referitoare la dreptul de acces la o instanţă de judecată care să respecte principiul securităţii raporturilor juridice, precum şi la dreptul reclamantului de a i se respecta proprietatea asupra imobilului, astfel cum îi fusese recunoscut printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate şi admiterea în parte a acţiunii, în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 5 din imobilul moştenit de la părinţii săi.
Recursul în anulare este fondat, în sensul celor ce urmează:
Din examinarea actelor dosarului rezultă că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1936, N.A. şi N.R. au cumpărat imobilul înscris în C.F. nr. 14430 Arad cu nr. Top.878/2-879/b1, situat în Arad, strada Voltaire nr. 2, format din 5 apartamente.
În anul 1967, invocându-se prevederile Decretului nr. 92/1950, imobilul a fost naţionalizat, soţii N. fiind lăsaţi să locuiască în unul din apartamente.
În anul 1975, reclamantul N.Z., unic moştenitor al părinţilor săi N.A. şi N.R., în calitate de locatar al apartamentului nr. 5 din imobil, a cumpărat acel apartament de la stat.
În anul 1993, în calitatea sa de unic moştenitor, reclamantul a introdus acţiune prin care a solicitat să se constate nulitatea naţionalizării casei părinţilor săi, susţinând că imobilul a fost naţionalizat, deşi, părinţii săi, fiind pensionari, erau exceptaţi de la aplicarea prevederilor Decretului nr. 92/1950.
Aşa cum s-a arătat, Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 10189 din 23 noiembrie 1993, a admis acţiunea, a constatat calitatea reclamantului de unic moştenitor legal al defuncţilor N.A. şi N.R., precum şi că imobilul rămas în urma acestora nu intră sub incidenţa dispoziţiilor de naţionalizare ale Decretului nr. 92/1950, dispunând să fie înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului respectiv.
Această sentinţă a rămas definitivă, în urma respingerii apelului declarat de pârâta Regia Autonomă de Localuri şi Locuinţe Arad, prin Decizia civilă nr. 571 din 24 mai 1994 a Tribunalului Arad.
Prin Decizia nr. 3117 din 15 decembrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general, casând cele două hotărâri menţionate.
La data de 31 iulie 1996, reclamantul, care figura ca proprietar în cartea funciară, a vândut patru din cele 5 apartamente (de la nr. 1 la nr. 4) soţilor S.Gh. şi S.S., dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în cartea funciară la data de 1 august 1996.
După mai multe cicluri procesuale, Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 4393 din 5 iulie 2001, a respins acţiunea civilă exercitată de reclamantul. Consiliul Local al municipiului Arad, împotriva pârâţilor S.Gh., S.S. şi N.Z., pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între aceştia şi de rectificare a cărţii funciare, motivându-se că pârâţii au fost de bună credinţă la încheierea contractului respectiv.
Apelurile declarate de reclamantul Consiliul Local al municipiului Arad şi intervenienţii D.Ş. şi D.J., împotriva acestei sentinţe, au fost respinse prin Decizia civilă nr. 137 din 31 noiembrie 2001 a Tribunalului Arad.
Ulterior, prin sentinţa din 26 noiembrie 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, aşa cum s-a mai relevat, că, prin Decizia nr. 3117 din 15 decembrie 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă s-a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul reclamantului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragr.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Convenţie, prin care statele membre ale Consiliului Europei s-au angajat „să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi", nerespectarea acestora constituind, potrivit art. 3 şi 8 din Statutul Consiliului Europei, o încălcare gravă, ce poate duce la încetarea calităţii de membru al Consiliului Europei, urmează ca, în conformitate cu art. 330 pct. 4 C. proc. civ., să se dispună admiterea noului recurs în anulare şi să fie casată Decizia atacată.
Pe cale de consecinţă, primul recurs în anulare va fi respins, impunându-se menţinerea în totalitate a celor două hotărâri desfiinţate prin Decizia atacată, astfel ca raporturile juridice fireşti, decurgând din recunoaşterea dreptului de proprietate a reclamantului, în calitate de unic moştenitor al proprietarilor deposedaţi abuziv prin Decretul nr. 92/1950, să fie restabilite în totalitate asupra întregului imobil ce a făcut obiectul litigiului, legitimându-se, în acest mod, şi vânzarea de către el a celor patru apartamente din imobilul respectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 3117 din 15 decembrie 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinţei civile nr. 10189 din 23 noiembrie 1993 a Judecătoriei Arad şi deciziei civile nr. 571 din 24 mai 1994 a Tribunalului Arad.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 55/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
