CSJ. Decizia nr. 61/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 61
Dosar nr. 139/2002
Şedinţa publică din 5 mai 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250 din 23 decembrie 1998, Tribunalul Mureş a condamnat, între alţii, pe inculpatul D.I. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1), cu referire la art. 34 şi la art. 35 C. proc. pen., a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 509/1994 a Judecătoriei Sighişoara, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, perioada executată, de la 28 octombrie 1994 până la 21 ianuarie 1996, precum şi de la 3 iulie 1997 până la 19 mai 1998.
S-a reţinut că în cursul lunii mai 1997, împreună cu S.L. (condamnat în aceeaşi cauză), inculpatul D.I. a pretins şi primit suma de 6 milioane lei de la M.D., în scopul de a interveni pe lângă D.M., şef al biroului de spaţiu locativ din cadrul R.A.G.C. Sighişoara, în vederea repartizării unei locuinţe pentru fiul acesteia.
Împotriva sentinţei, inculpatul D.I. a declarat apel, acesta fiind respins prin Decizia penală nr. 221/A din 23 decembrie 1999 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Recursul declarat de acelaşi inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins prin Decizia nr. 4302 din 11 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că, în cauză, trebuiau aplicate dispoziţiile art. 39 alin. (2) C. pen., iar nu cele ale alin. (1) al aceluiaşi articol, deoarece pedeapsa anterioară, care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, a fost executată în parte.
În concluzie, s-a cerut casarea hotărârilor atacate cu privire la aplicarea art. 39 alin. (1)C. pen.şi aplicarea alin. (2) al aceluiaşi articol, în sensul efectuării contopirii între restul ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
Recursul în anulare este fondat.
În adevăr, în conformitate cu art. 39 alin. (1) C. pen., pe care s-a întemeiat prima instanţă, „în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi ale art. 35”.
Dar, prin alin. (2) al aceluiaşi articol se mai prevede că „dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior”.
Or, este de observat că din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul D.I., căruia i s-a aplicat pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 509 din 28 octombrie 1994, rămasă definitivă în urma respingerii apelului şi a recursului declarate de acest inculpat (deciziile penale nr. 229 din 4 mai 1995 a Tribunalului Mureş şi, respectiv, nr. 170 din 5 septembrie 1995 a Curţii de Apel Târgu Mureş).
De asemenea, se constată că inculpatul a executat în parte această pedeapsă şi anume în arest preventiv de la 13 - 24 mai 1994 şi, apoi, de la 25 octombrie 1995 până la 29 ianuarie 1996, când a fost pus în libertate în urma admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei rămânând astfel de executat un an, 4 luni şi 14 zile închisoare.
În atare situaţie, se impunea ca instanţa învestită cu judecarea infracţiunii săvârşite ulterior să aplice dispoziţiile art. 39 alin. (2) C. pen. cu privire la pedeapsa anterioară ce a mai rămas de executat, în sensul de a contopi restul de pedeapsă menţionat cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Neprocedând astfel şi dispunând contopirea pedepselor în raport cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) cu referire la art. 34 şi la art. 35 C. pen., prima instanţă a pronunţat o hotărâre contrară legii, iar ca urmare şi deciziile instanţelor de apel şi de recurs, care au confirmat-o pe cea dintâi, sunt tot contrare legii.
Aşa fiind, se constată că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod, ce a fost invocat prin recursul în anulare.
În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa cele trei hotărâri atacate cu privire la aplicarea art. 39 alin. (1) cu referire la art. 34-35 C. pen., a se înlătura aplicarea acestor texte de lege şi a se dispune, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., contopirea restului de un an, 4 luni şi 14 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 250 din 23 decembrie 1998 a Tribunalului Mureş, deciziei penale nr. 221/A din 23 decembrie 1999 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi deciziei nr. 4302 din 11 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Casează hotărârile atacate cu privire la inculpatul D.I., numai referitor la aplicarea art. 39 alin. (1) raportat la art. 34-35 C. pen., pe care o înlătură.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. contopeşte restul de un an, 4 luni şi 14 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de un an şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului sus-menţionat prin sentinţa penală nr. 509 din 28 octombrie 1994 a Judecătoriei Sighişoara, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 250 din 23 decembrie 1998 a Judecătoriei Sighişoara, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Deduce, din această pedeapsă, perioada de timp executată de inculpatul D.I.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a acestui inculpat, în sumă de 300.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 609/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 610/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
