ICCJ. Decizia nr. 623/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 623
Dosar nr.114/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 36 din 25 februarie 2002, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.S., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor menţionaţi pentru anularea convenţiei dintre ministerele de interne român şi german privitoare la preluarea persoanelor apatride, aprobată prin HG nr. 869/1998, cu motivarea că cererea cu care instanţa a fost sesizată nu îndeplineşte condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3705 din 3 decembrie 2002, a anulat recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe de către reclamant, în nume propriu şi pentru copiii săi minori, ca netimbrat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul C.S. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2021 din 27 mai 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins contestaţia în anulare, ca nefondată, reţinând că procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul C.S., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S., C.L.J. şi C.L.M. declarat recurs, întemeiat pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele privind neîndeplinirea legală a procedurii de citare.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a respins contestaţia în anulare formulată de C.S., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor menţionaţi, împotriva unei decizii pronunţate în recurs de aceeaşi secţie.
Se constată că secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie nu a judecat procesul în primă instanţă ci în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, prin care este vizată retractarea unei hotărâri irevocabile, pronunţată în recurs de către aceeaşi instanţă.
Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, Completul de 9 judecători al Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţiile Curţii.
Este astfel evident că nu sunt întrunite în cauză condiţiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, aşa încât recursul cu care a fost investit Completul de 9 judecători al Curţii Supreme de Justiţie urmează a fi privit ca inadmisibil.
De altfel, concluzia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanţii menţionaţi rezultă şi din coroborarea dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, potrivit cărora secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, ca şi celelalte secţii de altfel, cu excepţia secţiei penale în situaţii precis şi limitativ determinate, pronunţă hotărâri irevocabile care, în raport de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., nu sunt supuse recursului.
Totodată, aceeaşi soluţie se impune şi în raport de dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată”.
Cum hotărârea dată în recurs de secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de a fi atacată cu un nou recurs, nici hotărârea dată în contestaţie în anulare nu este supusă acestei căi de atac.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul C.S., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S., C.L.J. şi C.L.M. împotriva deciziei nr. 2021 din 27 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca inadmisibil.
Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2003, în şedinţă publică.
← ICCJ. Decizia nr. 622/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 625/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|