ICCJ. Decizia nr. 625/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 625
Dosar nr. 652/2003
Şedinţa din Camera de consiliu de la 8 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 5521 pronunţată la data de 27 noiembrie 2003 în dosarul nr. 5342/2003, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea formulată de petenta D.M.L. privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data de 20 noiembrie 2003, partea vătămată D.M.L. a solicitat suspendarea judecării recursului declarat de aceasta împotriva încheierii de şedinţă din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală, pronunţată în dosarul nr. 2277/2002, motivat de formularea unui recurs în dosarul nr. 4765/2003 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, având ca obiect recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, sesizată cu judecarea recursului declarat de partea vătămată împotriva încheierii menţionate, a examinat cererea de suspendare a judecăţii şi s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia.
Faţă de această situaţie, partea vătămată a depus la dosar o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 37 C. proc. pen.
Examinând această din urmă cerere de recuzare, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că motivul invocat de petentă nu se încadrează în nici unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 47 C. proc. pen. şi, în consecinţă, a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri petenta a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauză, petenta a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Or, este adevărat că părţile care se adresează unei jurisdicţii sunt îndreptăţiţi la o egală şi corectă judecată care, printre altele, este condiţionată şi de imparţialitatea judecătorilor.
Acestui imperativ, în raport de care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, printre altele, a instituţiei recuzării.
Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea magistraţilor, legea procesuală a pus la dispoziţia părţii interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluţionarea unei cauze penale, formulând o cerere de recuzare.
Cum însă un mijloc, subordonat principiului exercitării cu bună credinţă a drepturilor procesuale şi având ca finalitate păstrarea neştirbită a prestigiului justiţiei, nu se poate transforma într-o procedură, la îndemâna părţii, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanţă de judecată la o altă instanţă egală în grad, cu înfrângerea dispoziţiilor procesuale privind competenţa soluţionării respectivei cauze, în fond sau în căi de atac exercitate în ciclul ordinar al judecăţii, prin art. 51, cu referire la art. 46-49 C. proc. pen. au fost determinate, limitativ, motivele de recuzare.
Astfel, potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării.
În cazul în care recuzarea priveşte mai mulţi judecători, această cerinţă priveşte, sub aspectul invocării motivelor de recuzare, pe fiecare dintre magistraţii a căror îndepărtare de la soluţionarea cauzei se cere.
Or, invocarea în mod generic a bănuielii cu privire la imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti nu satisface condiţiile impuse de textul legal menţionat.
Ca atare, constatând neîndeplinirea condiţiilor legale privind exerciţiul dreptului de a cere recuzarea, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod legal, prin încheierea atacată cu recurs, în sensul respingerii cererii informe de recuzare ca inadmisibilă.
Aşa fiind, recursul declarat împotriva acestei încheieri se constată a fi nefondat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta D.M.L. împotriva încheierii nr. 5521 din 27 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Obligă petenta să plătească statului 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată astăzi 8 decembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 623/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 64/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
