ICCJ. Decizia nr. 77/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 77/2005
Dosar nr. 4/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 octombrie 2003, T.I. a solicitat, în contradictoriu cu SC Ş.N. SA Mangalia, revizuirea deciziei civile nr. 227 din 23 martie 1994, a Curţii de Apel Constanţa, susţinând că aceasta este contradictorie cu Decizia nr. 2548/1988, a Tribunalului Suprem.
În sprijinul acestei cereri, revizuentul a invocat prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 4070 din 26 mai 2004, a respins cererea de revizuire, ca tardivă.
S-a reţinut că revizuentul T.I. a fost salariat în cadrul SC Ş.N. SA Mangalia, unitate care i-a desfăcut, disciplinar, contractul de muncă, prin Decizia nr. 2388/1987.
Prin sentinţa civilă nr. 5076/1987, Judecătoria Constanţa a respins contestaţia formulată de T.I., împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, soluţie menţinută de Tribunalul Constanţa, ca urmare a respingerii recursului declarat de contestator, prin Decizia nr. 958/1987.
Tribunalul Suprem, secţia civilă, prin Decizia nr. 2548/1988, a casat ambele hotărâri, dispunând trimiterea cauzei, la prima instanţă, în vederea rejudecării.
Rejudecând cauza, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 2298 din 18 aprilie 1989, a respins contestaţia formulată de T.I. împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Apelul declarat de T.I. împotriva sentinţei menţionate a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1223 din 20 septembrie 1993, a Tribunalului Constanţa, iar recursul declarat de acesta a fost respins, tot ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 227 din 23 martie 1994, a Curţii de Apel Constanţa.
S-a motivat că, în raport cu dispoziţiile art. 324 pct. 1 teza finală, cu referire la art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., cererea de revizuire trebuia depusă în termen de o lună socotit de la data de 23 martie 1994, când a fost pronunţată ultima hotărâre în recurs, iar contestatorul T.I. a expediat cererea sa de revizuire, prin poştă, abia la data de 9 octombrie 2003, depăşind, astfel, în mod vădit termenul menţionat.
Revizuentul T.I. a declarat recurs împotriva acestei decizii irevocabile.
Recursul nu este admisibil.
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Or, Decizia civilă nr. 227 din 23 martie 1994, prin care Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul T.I., împotriva deciziei civile nr. 1223 din 20 septembrie 1993, a Tribunalului Constanţa, fiind irevocabilă, nu mai era supusă nici unei căi de atac.
Pe de altă parte, este de observat că prevederii de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul", nu i se poate da o altă semnificaţie, decât aceea că, prin referirea expresă la calea de atac a recursului, s-a înlăturat calea de atac a apelului în eventualitatea în care hotărârea supusă revizuirii era susceptibilă de a fi atacată şi pe această cale.
Ca urmare, prin alin. (2) al art. 328 C. proc. civ., nu se derogă de la reglementarea din primul alineat al acestui articol, în care se pretinde ca, pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii date în revizuire, să fie îndeplinită condiţia ca însăşi hotărârea revizuită să fie supusă unei astfel de căi de atac, întrucât cererea de revizuire, fiind un litigiu fără existenţă proprie, nu poate fi susceptibilă de alte grade de jurisdicţie, decât de acelea la care este supusă cererea principală.
Aşa fiind, se impune să se constate că nici Decizia nr. 4070 din 26 mai 2004, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, s-a pronunţat asupra cererii de revizuire, respingând-o ca tardivă, nu este supusă recursului, cât timp Decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nu mai era atacabilă pe o asemenea cale.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de revizuentul T.I., împotriva deciziei menţionate, să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul T.I. împotriva deciziei nr. 4070 din 26 mai 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 76/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 81/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
