ICCJ. Decizia nr. 72/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 72/2005
Dosar nr. 322/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 21 februarie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a trimis în judecată pe inculpatul R.D., notar public, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
După sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, căreia îi revenea competenţa să soluţioneze cauza, prin încheierea nr. 2653 din 14 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus strămutarea judecării dosarului, la Curtea de Apel Braşov, menţinându-se actele îndeplinite.
La termenul din 12 octombrie 2004, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 lit. f) şi h) C. proc. pen. şi a art. 34 alin. ultim din Legea nr. 92/1992, în raport cu prevederile art. 21 alin. (1), art. 126 alin. (6) şi art. 52 alin. (1) din Constituţia României, precum şi excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare a instanţei.
Curtea de Apel Braşov, prin încheierea din 12 octombrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate şi a amânat pronunţarea soluţiei asupra fondului cauzei, la data de 26 octombrie 2004, în vederea depunerii de concluzii scrise de către părţi.
Împotriva încheierii menţionate, inculpatul a declarat recurs, cu privire la respingerea cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinând, din nou, că dispoziţiile art. 10 lit. f) şi h) C. proc. pen., ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie, întrucât reglementează numai lipsa autorizării organului competent, iar nu şi retragerea sau anularea acesteia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 6680 din 10 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D., împotriva încheierii din 12 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. 933/P/F/2004.
S-a motivat, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpat este inadmisibilă, deoarece infracţiunile prevăzute de art. 289 şi 246 C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, nu fac parte din categoria celor la care se referă art. 10 lit. h) C. proc. pen., astfel că soluţionarea cauzei nu depinde de acest din urmă text de lege, iar dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, este corectă.
S-a relevat că soluţia instanţei este corectă, şi cu privire la celelalte dispoziţii legale ce fac obiectul criticilor inculpatului, deoarece acesta nu vizează dispoziţii legale existente, ci atacă lipsa unei reglementări care ar trebui să prevadă, potrivit opiniei sale, posibilitatea anulării sau a retragerii autorizării organului competent.
Sub acest ultim aspect, s-a învederat că, din moment ce nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, decât prevederile legale în vigoare, iar nu şi reglementări inexistente, prima instanţă a procedat în mod corect atunci când a dispus respingerea sesizării Curţii Constituţionale.
Împotriva deciziei menţionate, inculpatul R.D. a declarat recurs, susţinând, prin motivele depuse ulterior, că excepţiile de neconstituţionalitate se pot ridica în orice fază a procesului, deci şi în recurs, astfel că, dacă instanţa le respinge, ca inadmisibile, se poate declara recurs în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Acest recurs nu este admisibil.
În adevăr, prin nici o dispoziţie a legii nu se prevede posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor prin care sunt soluţionate recursurile.
În această privinţă, prin art. 3851 C. proc. pen., în cuprinsul căruia sunt reglementate hotărârile supuse recursului, nu sunt menţionate şi deciziile pronunţate în recurs printre hotărârile ce pot fi atacate pe o asemenea cale.
De altfel, este de observat că, potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., Decizia prin care a fost respins recursul declarat de inculpatul menţionat, cu obligarea sa la cheltuieli judiciare către stat, a rămas definitivă la data pronunţării.
Aşa fiind şi cum, în raport cu reglementările în vigoare, nu mai este posibilă exercitarea din nou a aceleiaşi căi de atac, a recursului, împotriva unei decizii pronunţate în recurs, pentru că, în acest fel, s-ar permite folosirea unei căi de atac neprevăzute de lege, urmează ca recursul declarat de inculpatul R.D. să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare suportate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei nr. 6680 din 10 decembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 71/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 75/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
