ICCJ. Decizia nr. 86/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 86/2005
Dosar nr. 37/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 293 din 29 octombrie 1999, Tribunalul Brăila, secţia penală, a condamnat pe inculpatul M.N., la 12 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) din acelaşi cod, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen.
A contopit restul de 714 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 265 din 13 februarie 1996, a Judecătoriei Buzău, cu pedeapsa aplicată în cauză şi a dispus ca inculpatul menţionat să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an închisoare, urmând ca în final acesta să execute 13 ani închisoare.
A constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii civile SC N.V. SRL Tulcea.
A obligat inculpatul să plătească, în solidar cu partea civilă SC I.I. SRL Ovidiu, judeţul Constanţa, 165.150.000 lei cu titlu de despăgubiri civile părţii civile SC E.E. SRL Brăila.
Au fost anulate filele cec false.
Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 134/A din 14 martie 2000, a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Prin Decizia nr. 4425 din 18 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri.
La data de 4 ianuarie 2005, inculpatul M.N. a declarat un nou recurs împotriva deciziei nr. 4425 din 18 octombrie 2001, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Recurentul a arătat că la data declarării recursului se afla în executarea altei pedepse privative de libertate, împrejurare în raport cu care, calea de atac exercitată urmează a fi examinată în condiţiile art. 3853 C. proc. pen.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale, inclusiv sub aspectul măsurilor preventive, în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis determinată.
Conform acestei determinări, de la care nu se poate deroga, cererea privitoare la constatarea îndeplinirii condiţiilor art. 3853 C. proc. pen., cu referire la art. 364 sau 365, după caz, din acelaşi cod, putea fi făcută şi respectiv examinată, exclusiv în condiţiile textelor menţionate, în etapa procesuală a recursului ordinar declarat împotriva deciziei pronunţate la judecarea în apel a cauzei penale.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii după caz, nedefinitive.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Ca atare, potrivit dreptului comun, Decizia atacată nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, art. 22, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursul se constată a fi inadmisibil, şi potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul M.N., ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul-inculpat M.N., conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei nr. 4425 din 18 octombrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3605/2000.
Obligă recurentul-inculpat să plătească statului, suma de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 85/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 87/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
