CSJ. Decizia nr. 81/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 81
Dosar nr. 2/2003
Şedinţa publică din 9 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 59 din 12 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a respins, ca tardiv declarată, plângerea formulată de către petentul L.A.F. împotriva rezoluţiei nr. 129/C2/5925/2002 din 17 iunie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut că plângerea, asimilată fiind unei căi de atac, pentru a fi luată în examinare de către instanţa de judecată, este supusă, printre altele, condiţiei exercitării acesteia în termenul general de 10 zile prevăzut pentru căile de atac.
Din actele dosarului rezultă că rezoluţia menţionată a fost comunicată petentului la data de 19 iunie 2002.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la data de 8 august 2002, cu depăşirea termenului de 10 zile, aşa încât nu se mai poate face analiza ei pe fond.
Împotriva hotărârii primei instanţe petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 C. proc. pen. în raport de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 486 din 2 decembrie 1997 şi nr. 186 din 18 noiembrie 1999, a statuat asupra posibilităţii declanşării controlului judecătoresc asupra măsurilor şi actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor acestuia şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti, pe baza sesizării de către persoanele nemulţumite.
Ca atare, plângerea prin care persoana nemulţumită sesizează instanţa competentă are natura juridică a unei căi de atac vizând controlul soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, aşa cum în mod judicios s-a reţinut prin sentinţa atacată.
Cum această cale de atac nu a fost reglementată printr-o procedură specială, plângerea este supusă regimului căilor ordinare de atac ce au specific, printre altele, termenul scurt de declarare.
Ca atare, în mod legal s-a considerat, în raport de natura juridică a plângerii, că aceasta poate fi exercitată în termenul reglementat de lege pentru căile ordinare de atac.
Acest termen scurt este justificat de necesitatea dinamizării procesului penal, cu referire la dublul scop al acestuia aşa cum este stabilit prin art. 1 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, într-o perioadă scurtă de timp şi finalizarea acestuia, prin pronunţarea unei hotărâri definitive cu privire la conflictul dedus judecăţii.
Potrivit art. 185 C. proc. pen., când legea procesuală prevede un termen fix pentru exercitarea unui drept procesual, iar partea a lăsat să expire acest termen fără a beneficia de el, intervine sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Cum însă decăderea îşi produce efectele numai în condiţiile constatării neexercitării dreptului procesual în termenul imperativ prevăzut de lege, pentru a respinge o cale de atac, ca tardiv formulată, instanţa are a statua asupra depăşirii termenului, cu observarea dispoziţiilor art. 186 C. proc. pen., în sensul calculării acestuia de la data care a provocat curgerea termenului.
Dată fiind gravitatea sancţiunii, constând în pierderea dreptului de a exercita calea de atac, data care a provocat curgerea termenului trebuie precis determinată.
Or, înscrisurile avute în vedere de prima instanţă nu fac dovada comunicării efective a rezoluţiei atacate, în sensul luării la cunoştinţă de către petent, aşa încât acestea nu îndeplinesc cerinţele art. 186 C. proc. pen. privitoare la stabilirea datei care a provocat curgerea termenului.
Rezultă aşadar, că respingând plângerea formulată de petentul L.A.F., cu neobservarea dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 teza II C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de către petentul L.A.F., va casa hotărârea atacată şi va dispune restituirea cauzei aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării plângerii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul L.A.F. împotriva sentinţei nr. 59 din 12 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Casează sentinţa atacată şi dispune trimiterea cauzei la Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, pentru rejudecarea plângerii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 146/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 82/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
