ICCJ. Decizia nr. 95/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 95/2005
Dosar nr. 35/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 219 din 29 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de D.C., cu privire la M.G.
S-a reţinut că, la data de 19 aprilie 2004, petentul D.C. a solicitat anularea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea plângerii pe care a formulat-o împotriva numitului M.G., procuror-şef al secţiei anticorupţie din acest parchet.
Petentul arătat că, la data de 3 ianuarie 2004, a formulat plângere împotriva intimatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, abuz în serviciu şi tăinuire, fapte comise de către acesta cu ocazia semnării rezoluţiei nr. 533/P/2000, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. În termenul legal de 20 zile, petentul nu a primit nici un răspuns privind modul de soluţionare a plângerii penale.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat, însă, că nu este nici un dosar penal privindu-l pe intimatul menţionat, iar plângerea formulată de petentul D.C., nu priveşte nici unul dintre actele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul D.C. a declarat recurs în termen, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Petentul D.C. a formulat plângere penală împotriva numitei B.D., consilier juridic în cadrul Consiliului Local Buşteni, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289, 291 şi 246 C. pen., precum şi de art. 109 din Legea nr. 18/1991, republicată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că s-a adresat cu cerere, organului administraţiei publice locale, pentru ca, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, acestuia să-i fie restituit terenul, abuziv naţionalizat, aferent vilei Cascada, situată în Buşteni, proprietate a mamei sale.
Cererea a rămas în nelucrare 2 ani.
Ulterior, prin adresa nr. 411/1585 din 6 iulie 2000, Primăria Buşteni a comunicat greşit petentului că imobilul a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 693/1960, poziţia 1655.
Prin rezoluţia nr. 533/P/2000 din 18 ianuarie 2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale privind pe făptuitoarea B.D.
S-a reţinut că în adresa menţionată au fost înserate date neconforme realităţii, însă fără intenţie, pe fondul existenţei mai multor date eronate privind localizarea imobilului, precum şi la prenumele fostului proprietar, care se regăsesc în documentele întocmite între anii 1953 - 1960, aflate în evidenţele Primăriei Buşteni.
Plângerile formulate de petent împotriva acestei rezoluţii au fost respinse, pe rând, ultima fiind respinsă prin rezoluţia nr. 1413/C/8207/2002 din 29 iulie 2002, a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Ulterior, petentul a mai formulat două plângeri împotriva rezoluţiei menţionate, precum şi o plângere penală împotriva procurorului M.G., la data de 3 mai 2002, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, 246 şi 221 C. pen.
La data de 20 mai 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. 27539/6193/2002, a comunicat petentului, că plângerile acestuia au fost trimise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în vederea verificării aspectelor sesizate.
În fine, cu referire la plângerea adresată conducerii Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la data de 3 iulie 2002, s-a comunicat petentului, sub nr. 202/C2/2002, că s-a dispus în sensul respingerii acesteia.
La data de 16 aprilie 2004, întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 2781 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale împotriva procurorului M.G.
Sub nr. 1047/121/2002, la data de 22 iunie 2004, secţia de urmărire penală şi criminalistică a comunicat instanţei de judecată, că la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie nu este înregistrat vreun dosar privindu-l pe procurorul M.G., soluţionat prin rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Prin aceeaşi adresă, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a comunicat instanţei de judecată că numeroasele plângeri adresate acestui parchet, de către petentul D.C., au fost soluţionate conform prevederilor Legii nr. 233/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Constatând că actul împotriva căruia petentul a formulat plângere, nu există, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa nr. 219 din 29 septembrie 2004, a respins plângerea, ca inadmisibilă.
Actele dosarului confirmă situaţia reţinută de prima instanţă, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 2781 C. proc. pen., este supusă controlului judecătoresc exclusiv, dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii, prin art. 275 - 278 din acelaşi cod.
Este adevărat că existenţa unui drept subiectiv deschide în favoarea persoanei, posibilitatea de a solicita protecţia judiciară.
În acest sens, legea procesual-penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, în măsură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prin urmare, revine părţii interesate, obligaţia de a solicita protecţia judiciară în condiţiile legii, aceleaşi pentru toate persoanele care se adresează jurisdicţiei competente, iar formularea de cereri şi exercitarea de căi de atac cu neobservarea condiţiilor legal prevăzute duce la respingerea acestora, ca inadmisibile.
Cum în cauză plângerea petentului nu a privit unul din actele procesuale determinate de art. 2781 C. proc. pen., în mod legal prima instanţă s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C. care, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinţei nr. 219 din 29 septembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2069/2004.
Obligă recurentul-petent să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 94/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 96/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
