ICCJ. Decizia nr. 93/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 93/2005
Dosar nr. 24/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 258 din 18 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea formulată de petentul B.T. împotriva referatului emis la data de 21 mai 2004, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în dosarul nr. 58121/02/755/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul a ales calea formulării unei plângeri împotriva unui referat prin care i s-a comunicat acestuia că nu sunt motive pentru declararea unui recurs în anulare într-o cauză civilă ce îl priveşte, soluţionată prin hotărâre irevocabilă.
Or, referatul menţionat nu face din categoria actelor procesuale determinate prin art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen.
S-a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, în sensul că îngrădind accesul la justiţie, este contrară Deciziei nr. 486/1997, a Curţii Constituţionale.
În fine, recurentul a invocat neconstituţionalitatea art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., în raport cu art. 21 din Constituţia României.
Examinând cauza, în raport cu excepţia invocată şi criticile formulate, se constată următoarele:
În cauză, petentul a sesizat instanţa de judecată, cu plângere împotriva unui referat prin care procurorul general a comunicat acestuia, că nu sunt motive pentru declararea unui recurs în anulare. Memoriul adresat procurorului general viza retractarea hotărârilor pronunţate într-o cauză civilă ce îl privea pe petent, soluţionată irevocabil.
Acest referat nu priveşte, însă, unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. civ.
Aşadar, cum plângerea prevăzută de textul menţionat constituie temei numai pentru exercitarea controlului judecătoresc al dispoziţiei de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii interesate prin art. 277 - 278 C. proc. pen., iar referatul împotriva căruia a formulat plângere, petentul, nu face parte dintre actele procesuale prevăzute de art. 2781 din acelaşi cod, respingând plângerea, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859.
Pe de altă parte, petentul nu poate invoca, în raport cu dispoziţiile art. 330 C. proc. civ., anterior abrogării acestora prin art. I pct. 17 din OUG nr. 58/2003, existenţa unui drept pentru care solicită protecţia judiciară, ci a unei vocaţii.
Or, sub un prim aspect, persoana care pretinzându-se titular al unui drept subiectiv, apelează la protecţia judiciară, trebuie să facă, în primul rând, dovada existenţei efective, reale a prerogativei ce derivă din normele juridice aplicabile acestuia, ca subiect de drept determinat.
În acest sens, este de reţinut că, prin hotărârea din 27 iunie 2000, în cazul F. versus Franţa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că, pentru ca art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale să îşi găsească aplicabilitatea „trebuie să existe un litigiu în legătură cu un drept despre care se poate afirma, chiar din motive discutabile, că este recunoscut în dreptul intern. Litigiul trebuie să fie autentic şi serios. El trebuie să se refere nu numai la existenţa reală a dreptului, dar şi la scopul şi modul de exercitare al acestuia. În plus, rezultatul procedurilor trebuie să fie în mod direct decisiv pentru dreptul civil în cauză".
Aşadar, cu referire şi la dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 723 C. proc. civ., petentul îşi exprimă o simplă nemulţumire personală, nesusţinută de un drept recunoscut de lege, aşa încât cererea nu îndeplinea condiţiile de admisibilitate, chiar în condiţiile examinării acesteia în temeiul dispoziţiilor Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în ipoteza în care legea procesuală nu ar fi prevăzut o procedură, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pe de altă parte, prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit că este competentă Curtea Constituţională, să decidă asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare „care are legătură cu soluţionarea cauzei".
În raport cu obiectul plângerii formulate de petent împotriva unui referat ce nu se încadrează în actele procesuale prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi stabilită în contenciosul constituţional, se constată a nu avea legătură cu cauza.
Or, prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit: „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Aşadar, textul legal invocat neavând legătură cu cauza, excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.T., împotriva sentinţei nr. 258, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 18 noiembrie 2004.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţia României.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.T., împotriva sentinţei nr. 258 din 18 noiembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3826/2004.
Obligă recurentul-petent să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 92/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 94/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
