ICCJ. Decizia nr. 94/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 94/2005
Dosar nr. 26/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 294 din 17 decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a scos de pe rol, cauza având ca obiect plângerea formulată de petentul D.C. şi a trimis dosarul, Curţii Militare de Apel, spre competentă soluţionare.
S-a reţinut că, prin rezoluţia nr. 11/P/1998 din 19 februarie 1999, secţia parchetelor militare a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., faţă de D.M., Z.N. şi personalul din cadrul Serviciului Medical al Ministerului de Interne (din anul 1948), sub aspectul infracţiunii de tratamente neomenoase şi, în temeiul art. 10 lit. g) din acelaşi cod, sub aspectul infracţiunilor de lipsire de libertate, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă şi omor deosebit de grav.
Rezoluţia a fost confirmată de procurorul ierarhic superior.
Împotriva acestor rezoluţii, petentul D.C. a formulat plângere a cărei soluţionare însă, în raport cu dispoziţiile art. 282, raportat la art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., aparţine Curţii Militare de Apel.
Drept urmare, s-a dispus în sensul scoaterii cauzei de pe rol şi trimiterii dosarului, spre soluţionare, instanţei competente.
Împotriva acestei sentinţe, petentul D.C. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a determinat un sistem coerent al căilor de atac.
Cu referire la recurs, reglementarea amintită a asigurat condiţii corespunzătoare de exercitare a acestei căi de atac, îmbinând armonios dezideratul accesibilităţii, cu cel al eliminării folosirii acestuia pentru prelungirea nejustificată a procesului penal.
Drept urmare, admisibilitatea recursului este examinată în raport cu condiţiile legal prevăzute ce se cer a fi îndeplinite, cumulativ, pentru declararea acestuia, iar exercitarea acestei căi de atac în afara acestor condiţii este sancţionată cu inadmisibilitatea.
Una din aceste condiţii priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, ca fiind susceptibilă de reformare pe această cale.
Or, hotărârile de dezînvestire, din considerente ţinând de asigurarea celerităţii soluţionării cauzei penale, sunt excluse controlului judecătoresc, în raport cu dispoziţiile art. 3851, cu referire la art. 361 şi art. 42 alin. (4) C. proc. pen.
Cum sentinţa atacată are acest caracter, excepţia pusă în discuţie din oficiu se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul D.C. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinţei nr. 294 din 17 decembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4259/2004.
Obligă pe recurentul-petent să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 93/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 95/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
