ICCJ. Decizia nr. 91/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 91/2005
Dosar nr. 20/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 noiembrie 2003, V.R., în calitate de mandatar al tatălui său P.I., a formulat plângere penală împotriva judecătorului E.B., preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia, solicitând cercetarea acesteia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, deşi a solicitat comunicarea unei copii a deciziei civile nr. 1389/2003 şi a altor înscrisuri din dosarul nr. 3180/2003, aflat pe rolul acestei instanţe, cererea nu i-a fost soluţionată favorabil.
Prin rezoluţia nr. 705/P/2003 din 17 martie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul B.E., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul art. 228 şi art. 10 lit. d) C. pen., cu motivarea că din verificările efectuate a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii cu a cărei săvârşire organul de urmărire penală a fost sesizat.
La data de 28 iunie 2004, procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată de petentă, împotriva rezoluţiei din 17 martie 2004, ca tardivă.
Împotriva rezoluţiilor menţionate, petenta V.R. a formulat plângere, susţinând că au fost încălcate normele deontologiei profesionale de către magistraţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa vătămării intereselor unei familii persecutate politic.
Prin sentinţa nr. 2 din 4 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată., cu motivarea că din actele dosarului rezultă că petentei i s-a răspuns legal la solicitările adresate Curţii de Apel Alba Iulia, împrejurare în raport cu care rezoluţia atacată este temeinică şi legală.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen.
S-a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
S-a mai susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor administrate.
În concluzie, petenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi reţinerea cauzei, în vederea rejudecării.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 17 alin. (2) C. pen., infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Prin alin. (1) al aceluiaşi articol s-a stabilit că infracţiunea este acea faptă care constituie o manifestare a făptuitorului în sfera relaţiilor sociale, îndreptată împotriva valorilor ocrotite de legea penală, aptă a le vătăma sau a le pune în pericol.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.
Astfel, potrivit art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
În cauză, petenta a sesizat organul de urmărire penală, solicitând începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a judecătorului B.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen.
Petenta a susţinut că a solicitat Curţii de Apel Alba Iulia, comunicarea încheierii de şedinţă din 27 mai 2003, minutei şi deciziei pronunţate în dosarul nr. 3188/2003, al acestei instanţe.
Deşi a timbrat legal, cererea, înscrisurile menţionate nu i-au fost comunicate.
Totodată, petenta a mai arătat că, necunoscând soluţia adoptată în soluţionarea recursului, a formulat cerere de revizuire a deciziei pronunţate în cauză.
În măsura în care recursul ar fi fost respins, fapta intimatei menţionate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2481, raportat la art. 272 C. pen.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că P.I., reprezentat prin mandatara V.R., a chemat în judecată pârâţii B.M., B.A., T.F.D., T.L., T.L.R. şi T.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se constate nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare.
Curţii de Apel Alba Iulia i-a fost atribuită, prin efectul strămutării, competenţa soluţionării cauzei în etapa procesuală a recursului.
Pe parcursul soluţionării cauzei au fost primite mai multe cereri din partea petentei menţionate.
Privind o judecată în curs, cererile au fost date, spre soluţionare, completului de judecată, prin rezoluţia „la dosar" pusă pe acestea.
Soluţia este legală, faţă de faptul că pe parcursul soluţionării cauzei, actele procedurale sunt dispuse şi se realizează sub controlul completului de judecată.
În fine, petenta a mai reclamat neprimirea minutei, respectiv deciziei pronunţate în cauză, deşi a formulat cerere în acest sens.
Or, potrivit art. 301 şi 284 C. proc. civ., sunt supuse comunicării, hotărârile pronunţate la judecarea în fond şi apel a cauzei, în vederea exercitării de către partea interesată, dacă apreciază necesar, a căilor de atac prevăzute de legea procesual-civilă, respectiv apelul şi recursul, în condiţiile art. 282 sau, după caz, art. 299 din acelaşi cod.
Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile pronunţate în recurs sunt irevocabile.
Intrate în puterea lucrului judecat şi nesusceptibile de a fi supuse controlului judiciar prin exercitarea uneia din căile de atac prevăzute pentru dinamizarea judecăţii în ciclul ordinar al acesteia, deciziile pronunţate în soluţionarea recursului nu se comunică din oficiu.
Drept urmare, în lipsa unei obligaţii prevăzute de lege în sensul vizat de petentă, nu se poate reţine existenţa unei omisiuni intenţionate care să vatăme o valoare ocrotită de legea penală, cu referire la desfăşurarea activităţilor de interes public.
De altfel, cu referire la prima cerere de comunicare a minutei şi deciziei pronunţate în recurs, formulată în cadrul unei cereri de amânare a judecăţii, este de reţinut că aceasta privea o hotărâre nepronunţată încă.
Ca atare, aceasta era fără obiect, atât în raport cu competenţele completului de judecată, cât şi cu atribuţiile preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, aşa încât acesteia nu i se putea da curs.
Pe de altă parte, cererii exprese de comunicare, formulată de petentă, ulterior soluţionării recursului, i s-a dat cursul legal, copie a deciziei fiind expediată acesteia, la data de 22 octombrie 2003.
Aşadar, în mod judicios, constatând că actele premergătoare nu au confirmat existenţa infracţiunilor cu a cărei săvârşire a fost sesizat, organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.
Petenta nu a propus probe noi, care să ducă la constatarea altei situaţii de fapt.
Drept urmare, soluţia de respingere de către secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a plângerii formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, este temeinică şi legală, corespunzător situaţiei de fapt expuse, care nu confirmă susţinerile petentei privitoare la îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către intimată.
În fine, plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., învesteşte instanţa, cu controlul temeiniciei şi legalităţii rezoluţiei atacate, în raport cu cercetările efectuate şi îndeplinirea actelor premergătoare sau, după caz, de urmărire penală, cu respectarea dispoziţiilor procesual-penale, cu referire exclusivă la infracţiunea cu a cărei pretinsă săvârşire organul competent a fost sesizat, în condiţiile art. 221 din acelaşi cod.
Or, petenta nu a relevat, prin plângerea adresată instanţei de judecată, încălcarea unor dispoziţii procesuale, în raport cu care soluţia de netrimitere în judecată ar fi netemeinică şi/sau nelegală.
Drept urmare, excede plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., având conţinutul arătat, aptitudinea învestirii instanţei de judecată, cu examinarea şi pronunţarea asupra altor aspecte pe care petenta tinde a le supune controlului judiciar, cum ar fi cele privind respingerea, ca tardivă, a plângerii formulate conform procedurii prevăzute de art. 275 - 278 din acelaşi cod. Totodată, excede competenţei instanţei de judecată sesizată în modul arătat, competenţa stabilirii existenţei şi a altor infracţiuni, a căror săvârşire petenta o afirmă în această etapă procesuală.
Aşadar, constatând impedimentul dat de neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală. Menţinând rezoluţia atacată, în raport cu împrejurarea că examinarea cauzei nu a dus la constatarea altei situaţii, decât cea expusă, susţinută de probatoriul administrat, prima instanţă a pronunţat o hotărâre, corespunzător motivată, pentru a justifica soluţia şi a permite controlul judiciar, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta V.R. împotriva sentinţei nr. 2 din 4 ianuarie 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta V.R. împotriva sentinţei nr. 2 din 4 ianuarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3953/2004.
Obligă pe recurenta-petentă să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 90/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 92/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
