ICCJ. Decizia nr. 99/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 99/2004
Dosar nr. 601/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1486 din 30 decembrie 1998, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a condamnat, între alţii, pe inculpatul I.M. (fiul lui M.E. şi M.A., născut la data de 13 noiembrie 1942 în comuna Frăsinet, judeţul Călăraşi) la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 1858/A din 20 decembrie 1999, a respins apelul declarat, între alţii, de inculpatul menţionat, împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.
Prin aceeaşi decizie, tribunalul a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe, a casat hotărârea atacată şi, rejudecând în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului I.M. de la 2 ani închisoare la 3 ani şi 10 luni închisoare, aplicând şi prevederile art. 75 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 din Legea nr. 137/1997, a constatat că ½ din pedeapsa menţionată este graţiată, în final urmând ca inculpatul I.M. să execute 1 an şi 11 luni închisoare.
Prin Decizia penală nr. 1724 din 25 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis, între altele, recursul declarat de inculpatul I.M., a casat hotărârile pronunţate în cauză şi, rejudecând, a menţinut pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), precum şi aplicarea art. 1 şi art. 10 din Legea nr. 137/1997, constatând graţiată în întregime această pedeapsă.
Împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 1986 din 17 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, ,secţia penală, a admis recursul în anulare, a casat hotărârile atacate şi, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), raportat la art. 258 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul I.M. la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În latura civilă, instanţa a obligat pe inculpatul menţionat la plata sumei de 247.596.195.136 lei, despăgubiri civile, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului, în solidar cu inculpatul N.F., în favoarea părţii civile SC R.C.R.C. SA Bucureşti.
A menţinut măsura sechestrului asigurător, aplicat în cursul urmăririi penale, asupra bunurilor fiecărui inculpat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul I.M. a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (2) şi (3), raportat la art. 4141 alin. (1) C. proc. pen.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată, în prezent, prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 128 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Reglementarea menţionată are aptitudinea de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri ,este exclusă.
Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu un nou recurs, declarat împotriva deciziei, prin care secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a soluţionat un recurs în anulare, hotărâre neprevăzută de art. 3851 C. proc. pen. ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Mai mult, prin art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 56/1993, republicată a fost prevăzută posibilitatea atacării cu recurs la Completul de 9 judecători a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Curţii, ipoteză ce nu se regăseşte în cauză, aşa încât, recursul declarat de inculpatul I.M. urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun cât şi potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte va respinge recursul declarat de către inculpatul I.M., ca inadmisibil.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul I.M., împotriva deciziei nr. 1986 din 17 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, ca inadmisibil.
Obligă inculpatul să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 98/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 286/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
