Abuzul în serviciu. Art.297 NCP. Sentința nr. 57/2015. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 57/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 05-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 57/2015
Ședința publică de la 05.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. D. M.
GREFIER: E. R. T.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. – este reprezentat de procuror C. A. I..
Pe rol se află judecarea cauzei privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. DE PE L. TRIBUNALUL A. cu inculpatul M. M. N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C.p.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă inculpatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.01.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 08.12.2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei A. I. sub dosar nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Tribunalul A. cu inculpatul M. M. N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C.p.
S-a reținut în fapt, în esență, că la data de 13.09.2013, agenții de poliție M. M. N. și L. I. S. din cadrul I.P.J.- A. – C. Reținere și Arestare Preventivă și-au încălcat atribuțiile de serviciu privind paza și escorta inculpatului S. A. – cercetat în dosarul penal nr. 100/D/P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial A. I., acceptând propunerea inculpatului S. A., iar pe timpul deplasării cu autospeciala de serviciu pe traseul A. I. - C., la întoarcere, s-au abătut de la traseul stabilit, poposind în localitatea P., jud. Hunedoara, la locuința socrului acestuia Kulcsar A., facilitându-i o întâlnire cu membrii familiei și cu alte persoane, producând o pagubă I.P.J. A., constând în consumul suplimentar de carburant folosit pentru deplasarea de pe traseul stabilit în localitatea P..
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor Ș. M. I., M. P., T. C., B. A., Kulcsar A., A. G. M., A. R., S. M. M., Dosan R. M., Fage C. D. și P. M.; procesul-verbal de confruntare între inculpații M. M. N. și L. I. S.; adresa nr._/22.05.2014 emisă de I. de Poliție Județean A. privind calculul prejudiciului; chitanța . VPX nr._/17.06.2014 prin care prejudiciul a fost achitat; copia filei din registrul de escortă din 13.09.2013; copia procesului-verbal de instructaj al escortei executată la data de 13.09.2013 cu arestatul S. A.; copia notei de scoatere din arest din data de 13.09.2013 a arestatului S. A.; copia foii de parcurs . nr._ pentru auto marca „L.” cu nr. MAI_; copia ordinelor de serviciu pentru agenții M. M. N. și L. I. S.; copiile fișelor posturilor inculpaților M. M. N. și L. I. S.; declarațiile inculpaților M. M. N. și L. I. S..
Prin ordonanța din data de 12.06.2014, ora 13,30, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. M. N. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art.13/2 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 C.pen. (art.297 noul Cod penal) și luare de mită, prev. de art.289 al.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.38 C.pen. și art.5 C.pen..
Prin ordonanța din data de 23.10.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 13/2 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 C.pen. (art.297 noul Cod penal) – în infracțiunea prev. de art.248 C.pen. (art.297 noul Cod penal) cu aplic. art.5 C.pen.,
La inițiativa inculpatului a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de acesta din urmă cu procurorul, inculpatul recunoscând săvârșirea faptei în totalitate, și acceptând încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
A fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 539/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
La termenul de judecată din data de 27.01.2015 instanța, a pus în discuția reprezentantului Ministerului Public, a inculpatului și a apărătorului desemnat din oficiu al acestuia acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu procurorul, reținând cauza în pronunțare.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Tribunalul A., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 C.pr.pen, motiv pentru care îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
I. Situația de fapt:
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în acordul de recunoaștere a vinovăției cu care a fost sesizată este una corectă și corespunde realității, procurorul de caz făcând o interpretare judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind o stare de fapt și o motivare care rezultă din coroborarea acestor probe.
Astfel, la data de 13.09.2013, agenții de poliție M. M. N. și L. I. S. din cadrul I.P.J.- A. – C. Reținere și Arestare Preventivă și-au încălcat atribuțiile de serviciu privind paza și escorta inculpatului S. A. – cercetat în dosarul penal nr. 100/D/P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial A. I., după cum urmează:
La data de 13.09.2013 S. A. având calitatea de inculpat în dosarul antemenționat, a fost citat la locul de deținere de către Curtea de Apel C. în calitate de martor în dosarul nr._ pentru a fi audiat. Agenții de poliție au acceptat propunerea inculpatului, în sensul că pe timpul deplasării cu autospeciala de serviciu pe traseul A. I. - C., la întoarcere, s-au abătut de la traseul stabilit, poposind în localitatea P., jud. Hunedoara, la locuința socrului acestuia Kulcsar A., facilitându-i o întâlnire cu membrii familiei și cu alte persoane.
Astfel, agentul de poliție M. M. N. (inculpatul din prezenta cauză) împreună cu colegul său L. I. S. și-au încălcat atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului și în mod special din consemnul efectuării serviciului de pază și escortă și au produs o pagubă I.P.J. A., constând în consumul suplimentar de carburant folosit pentru deplasarea de pe traseul stabilit în localitatea P.. Prejudiciul a fost achitat integral cu chitanța . VPX nr._/17.06.2014.
De altfel, starea de fapt astfel cum a fost descrisă, reiese din însăși atitudinea inculpatului de recunoaștere și regret a faptei săvârșite, precum și din acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat, care face obiectul prezentei cauze, instanța însăși luând act de manifestarea sa de voință în acest sens la termenul de judecată din data de 27.01.2015, când inculpatul legal citat s-a prezentat.
II. Încadrarea juridică, individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:
Fapta inculpatului M. M. N., constând în aceea că în calitatea sa de de agent de poliție cu știință și-a încălcat atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului și în mod special din consemnul efectuării serviciului de pază și escortă abătându-se de la traseul stabilit în conducerea inculpatului S. A. pentru a fi audiat în calitate de martor la Curtea de Apel C. poposind la întoarcere în localitatea P., jud. Hunedoara, la locuința socrului acestuia Kulcsar A., facilitându-i o întâlnire cu membrii familiei și cu alte persoane, producând o pagubă în patrimoniul IPJ A., constând în consumul suplimentar de carburant folosit pentru deplasarea de pe traseul stabilit în localitatea P., în cuantum de 4,40 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 248 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Noul cod penal.
Infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 248 Cod penal anterior se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Aceeași infracțiune are corespondent în Noul cod penal în art. 297 alin. 1, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar ca încadrare juridică dată faptei și acceptată de inculpat s-a stabilit prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în mod corect ca fiind legea penală mai favorabilă forma prezăvută de Codul penal anterior, raportat la limitele de pedeapsă prevăzută în cele două legi penale succesive.
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului atât în Codul penal anterior ( art. 248), cât și în Noul cod penal (art. 297) este de cel mult 7 ani închisoare (6 luni -5 ani/ 2 ani- 7 ani), acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales M. A. E., fiind depusă la dosar împuternicirea avocațială (f. 97 dup).
Prin același acord de recunoaștere a vinovăției s-a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei instituția prev. de art. 83-90 din Noul cod penal, respectiv amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, instituție care de asemenea a fost apreciată în mod corect de către procuror ca fiind mai favorabilă raportat la soluțiile privind modalitatea de executare a pedepsei din codul penal anterior, soluția de amânare a aplicării pedepsei fiind una distinctă și favorabilă unei soluții de condamnare, chiar dacă cu suspendarea condiționată.
Astfel, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei stabilind un termen de supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții: pedeapsa stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și b) ori pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare se apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să nu fie mai mare de 7 ani. Or, raportat la toate aceste condiții se constată că în cauza dedusă judecății sunt pe deplin îndeplinite, pedeapsa aplicată inculpatului fiind de 6 luni închisoare, nu a mai fost anterior condamnat, și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana acestuia, fiind integrată în societate, nemafiind anterior sancționat, îndreptarea acestuia se poate realiza fără aplicarea imediată a unei pedepse.
În ceea ce privește critica Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. cu privire la nelegalitatea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile astfel cum au fost precizate la termenul de judecată acordat la data de 27.01.2015 cu ocazia stabilirii termenului în sala de judecată pentru discutatea acordului ce face obiectul prezentei cauze, instanța o apreciază ca neîntemeiată, apreciind că nu este de natură a conduce la restituirea cauzei la P., pentru următoarele considerente:
La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noua legislație penală.
În ceea ce privește stabilirea modalității de executare ca fiind amânarea aplicării pedepsei-insituție din Noul cod penal, reținându-se ca încadrare juridică infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 248 Cod penal anterior ale cărei limite de pedeapsă sunt în mod evident mai reduse de cât cele prevăzute de art. 297 alin. 1 din Noul cod penal, instanța o apreciază ca fiind legea penală mai favorabilă inculpatului raportat la speța dedusă judecății, având în vedere considerentele deciziei nr. 2/2014 pronunțată de Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de D. al Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia „ Instituțiile autonome în cazul situațiilor tranzitorii create prin abrogarea Codului penal din 1969 și . noului cod penal se caracterizează prin faptul că: b) efectele acestor instituții se produc deopotrivă atât în cazul unității, cât și în cazul pluralității de infracțiuni, suspendarea condiționată sau supraveghere, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, liberarea condiționată, prescripția executării sau prescripția răspunderii, minoritatea, măsurile educative, lipsa de pericol social concret a faptei prevăzute de legea penală”. Totodată s-a arătat că odată stabilită fapta și pedeapsa fixată conform uneia dintre legi se poate recurge la instituțiile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului, iar instituțiile enumerate mai sus sunt autonome și între ele și față de incriminare și sancțiune, presupunând o etapă distinctă de aplicare ulterioară stabilirii încadrării și/sau pedepsei necondiționată de încadrarea într-o anumită lege penală și/sau de pedeapsa ori limitele de pedeapsă stabilite conform unei legi penale, în cazul succesiunii de legi penale în timp.
Prin decizia nr. 265/2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală și a constatat că dispozițiile art. 5 N.C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Pentru a pronunța această soluție (a se vedea paragraful 53 din decizia Curții Constituționale) Curtea a avut în vedere că asigurarea unei practici unitare, conform art. 126 alin. 3 din Constituție se poate realiza fie prin recursuri în interesul legii, fie prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De aceea, conținutul normei juridice, în interpretarea dată prin aceste din urmă hotărâri este supus controlului de constituționalitate, asemenea interpretărilor date prin deciziile care soluționează recursurile în interesul legii, așa cum s-a stabilit prin propria-i jurisprudență. Prin decizia 2006/_ a CCR s-a decis că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia ICCJ – Secțiile Unite nr.8/2010 este neconstituțională, contravenind Constituției și Deciziei CCR nr.62/2007.” În măsura în care prin dezlegarea dată unor probleme de drept se atribuie unui text de lege un anumit înțeles, instanța de judecată, din oficiu, procurorul sau partea dintr-un proces care se consideră prejudiciată constituțional de dispoziția legală respectivă în interpretarea statuată prin hotărârea prealabilă pot uza de invocarea excepției de neconstituționalitate.
Ca atare, motivele invocate de Curte în susținerea tezei că o decizie pronunțată în recurs în interesul legii și/sau hotărâri prealabile date în dezlegarea unor chestiuni de drept poate fi supusă controlului de constituționalitate subzistă și în ceea ce privește supunerea respectivelor acte jurisdicționale controlului de convenționalitate (conformarea lor Convenției Europene a Drepturilor Omului).
În paragraful 57 al deciziei 265/2014 Curtea Constituțională a statuat că sus menționata decizie este o decizie în interpretare, stabilind, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional.
Potrivit art. 147 din Constituție, hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și produc efecte numai pentru viitor. Similar, în cazul recursului în interesul legii, potrivit art. 474 alin. 4 C.pr.pen. „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.” Prevederile referitoare efectelor deciziilor pronunțate în recurs în interesul legii sunt preluate și de art. 477 alin. 3, respectiv efectele deciziilor pronunțate în hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Asemănarea dintre cele 3 tipuri de decizii, pronunțate atât de către ICCJ cât și de către CCR relevă faptul că deciziile CCR pot fi supuse controlului de convenționalitate.
Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Del Rio Prada 2 v Spania – hotărârea Marii Camere, paragrafele 91 și următoarele) termenul „drept”, folosit în art. 7 paragraful 1, corespunde celui de „lege” care se regăsește și în alte dispoziții ale Convenției; el cuprinde atât normele de drept „de origine legislativă”, cât și cele jurisprudențiale și presupune îndeplinirea unor „condiții calitative, anume cele de accesibilitate și de previzibilitate”. Astfel, Curtea statuează că, oricât de clar și precis ar fi edictată o prevedere legală, în orice sistem de drept, deci și într-unul penal, există un element inevitabil, acela al interpretării judiciare. Va exista astfel o nevoie de elucidare a înțelesurilor îndoielnice precum și o nevoie a adaptării la situațiile juridice nou ivite. Pe cale de consecință, articolul 7 din Convenție nu poate fi înțeles ca exceptând interpretarea graduală dată de instanțele judecătorești a regulilor răspunderii penale. Lipsa unei accesibilități și previzibilități a jurisprudenței poate duce chiar la o încălcare a articolului 7 din convenție (a se vedea în acest sens D. și M.-Pidhorni c. României, paragrafele 43 și 44). Dacă nu s-ar interpreta astfel art. 7 din Convenție, scopul acestei prevederi, respectiv acela potrivit căruia nimeni să nu fie acuzat, condamnat sau pedepsit ca urmare a arbitrariului, ar fi înfrânt.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare este constantă la condițiile pe care o lege trebuie, din punct de vedere european, să le îndeplinească. Expresia să fie „prevăzute de lege” ce figurează in articolele 8 – 11 ale Convenției semnifică mai întâi că măsura incriminată trebuie să aibă o baza in dreptul intern, dar implică si o anumită calitate a legii: ele impun accesibilitatea acesteia pentru persoanele vizate precum si o formulare destul de precisă pentru a le permită să prevadă, într-un grad rezonabil in circumstanțele cauzei, consecințele ce pot rezulta dintr-un act determinat (Maestri c. Italiei). În special, o norma este „previzibilă” atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice. Condiția previzibilității este îndeplinită atunci când justițiabilul poate cunoaște, plecând de la formularea dispoziției pertinente si, la nevoie, cu ajutorul interpretării sale de către instanțele naționale, ce acte si omisiuni angajează răspunderea sa penala (Dammann c. Elvetiei). Întinderea noțiunii de „previzibilitate” depinde, într-o largă măsură, de conținutul textului respectiv, de domeniul la care se referă ca și de numărul si de calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se înseamnă însă că persoana vizată nu se poate adresa unor specialiști pentru a evalua, . in circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-un act determinat. Este mai ales cazul profesioniștilor, obișnuiți cu obligația de a face dovada unei mari prudențe in exercitarea meseriei lor (Tourancheau si July c. Frantei).
Revenind la prevederile Deciziei 265/2014 a Curții Constituționale, prin paragraful 45, s-a statuat că interpretarea dată prevederilor art. 5 din C.pen. (respectiv aplicarea legii penale pe instituții autonome) contravine dispozițiilor care stabilesc sfera de competență a puterii legiuitoare consacrate în art. 61 alin. 1 din Constituție cu consecința înfrângerii separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzute de art. 1 alin. 4 din Legea fundamentală. O astfel de interpretare, pe instituții autonome, înfrânge exigențele constituționale, deoarece în caz contrar s-ar rupe legătura organică dintre instituțiile de drept penal aparținând fiecărei legi succesive, cu consecința directă a schimbării conținutului și sensului actelor normative adoptate de către legiuitor. Pe cale de consecință, având în vedere considerentele Deciziei 2/2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ referitoare la aplicabilitatea în situații tranzitorii a legii penale mai favorabile pe instituții autonome, CCR în paragraful 56 al deciziei 265/2014 statuează că efectele deciziei 2/2014 încetează.
Așa cum s-a putut observa din considerațiile de mai sus, fiecare din cele două hotărâri, Decizia 2/2014 a ICCJ și Decizia 265/2014 a CCR reprezintă legiîn înțelesul art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului și că acestea conțin prevederi contrare referitoare la situația juridică a unei persoane care a săvârșit o infracțiune supusă aplicării legii penale mai favorabile, prevederi care pot conduce la o lipsă a previzibilității legii pentru fapte săvârșite anterior atât intrării în vigoare a N.C.pen. cât și a publicării în M.Of. a celor două decizii.
Mai mult, se constată că prevederile Deciziei 2/2014 reprezintă lege penală mai favorabilă în raport de prevederile Deciziei 265/2014 și cu referire la art. 20 alin. 2 din Constituție instanța apreciază că prin prezentul acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de procuror cu inculpatul s-a dat efect Deciziei ICCJ în aplicarea 5 alin. 1 N.C.pen., neputându-se dispune restituirea cauzei la P. pe motiv că pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia au fost nelegal stabilite, de vreme ce așa cum evident reiese, inculpatul ar fi singura persoană prejudiciată, el fiind însoțit de apărător ales la încheierea actului procedural arătat, la care de asemenea a participat un reprezentant al Ministerului Public (procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A.), specialiști pentru a evalua, . in circumstanțele cauzei, în înțelesul noțiunii specificată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, efectuând maximul de diligențe în sensul că s-a adresat unor persoane persoane obișnuite cu obligația de a face dovada unei mari prudențe in exercitarea meseriei lor (avocat și procuror), care în interpretarea dată celor două decizii (legi) au aplicat-o pe cea care este cea mai favorabilă în cazul concret.
Totodată instanța apreciază că susținerile reprezentantului Ministerului Public referitoare la faptul că acordul de recunoaștere ce face obiectul prezentei cauze sub aspectul criticilor aduse, al stabilirii pedepsei și a modalității de excutare pe instituții autonome nu s-ar putea încadra formal pe niciunul din cazurile prezăzute de art. 482 C.pr.pen. (în sensul nerespectării condițiilor impuse de acest text de lege) pentru a se putea dispune respingerea acordului și trimiterea la P., cu atât mai puțin a condiției prevăzute de lit. h) al art. 482 C.pr.pen., în actul procedural indicându-se cu precizie felul (închisoare) și cuantumul pedepsei (6 luni), și soluția de amânare a aplicării pedepsei, tocmai ca urmare a specificării acestora în mod clar putându-se formula și criticile mai sus arătate.
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat (6 luni închisoare), precum și modalitatatea de executare ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de de P. de pe lângă Tribunalul A. cu inculpatul M. M. N. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 Cod penal anterior (art. 297 Noul cod penal), obiect al dosarului penal nr. 539/P/2014, și în consecință:
În baza art. 396 alin. 4 C.pr.pen., art. 83 Noul cod penal, va stabili inculpatului M. M. N., pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 248 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Noul cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 83 alin. (1) Noul C. pen., cu referire la art. 5 Noul cod penal va amâna aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1), alin. (2) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 86 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se va comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A..
În continuare, față de prevederile art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
La data rămânerii definitive, va dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probațiune A..
III. Asupra laturii civile din cauză:
Instanța constată că pe parcursul urmăririi penale- persoana vătămată Inspectgoratul de Poliție Județean A., s-a constituit parte civilă cu suma de 4,40 lei, fiind citată și în fața instanței de judecată că se poate prezenta în vederea discutării acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de procuror cu inculpatul.
În analiza privind soluționarea acțiunii civile în cauză, instanța pornește de la prevederile art. 25 alin. 5 C.pr.pen. conform cărora [...] în cazul prevăzut de art. 486 alin. 2, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.
În continuare, instanța constată că art. 486 alin. 2 C.pr.pen. sub denumirea marginală Soluționarea acțiunii civile, inserat în Titlul IV- Proceduri speciale, capitolul 1 în ale cărui dispoziții legale este reglementată procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, prevede că în cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, lasă nesoluționată acțiunea civilă [...].
Or, reținând că în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat în secțiunea precedentă se va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procuror cu inculpatul, iar în cauză, între acesta din urmă și partea civilă nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere, fiind incidente dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de persoana vătămată-constituită parte civilă I. Județean de Poliție A., în contradictoriu cu inculpatul, având ca obiect obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4,40 lei cu titlu de despăgubiri civile.
IV. Cu privire la cheltuielile făcute în prezenta cauză:
Potrivit art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. în caz de […]amânare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […].
Cuantumul cheltuielilor judiciare la care va fi obligat inculpatul, în baza textului legal enunțat, este dat de suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat aferente procedurii necontencioase din fața instanței).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Tribunalul A. cu inculpatul M. M. N. (fiul lui M. I. și M. A., născut la data de 06.12.1971 în Mun. A. I., jud. A., cetățean româm, studii 12 clase, căsătorit, 1 copil minor, agent de poliție în cadrul IPJ A., fără antecedente penale, domiciliat în Mun. A. I., ., ., CNP_) cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 Cod penal anterior (art. 297 Noul cod penal), obiect al dosarului penal nr. 539/P/2014, și în consecință:
În baza art. 396 alin. 4 C.pr.pen., art. 83 Noul cod penal, stabilește inculpatului M. M. N., pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 248 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Noul cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 83 alin. (1) Noul C. pen., cu referire la art. 5 Noul cod penal amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1), alin. (2) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 86 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probațiune A..
În baza art. 486 alin. 2 raportat la art. 25 alin. 5 C.pr.pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de persoana vătămată-constituită parte civilă, I. DE POLIȚIE JUDEȚEAN A., în contradictoriu cu inculpatul, având ca obiect obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4,40 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 272, art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat aferente procedurii necontencioase din fața instanței).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2015.
Președinte, Grefier,
B. D. MARIAECSEDI R. T.
Red.BDM/Tehn.ERT/08.04.2015
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 56/2015. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
