Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 59/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 59/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 09-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 59/2015
Ședința publică din 09 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. D. E.
Grefier: V. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror O. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S. C. L., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art.336 NCP.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul asistat de avocat B. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că a fost comunicată și atașată la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat prealabile, instanța dă citire actului de sesizare după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează pe aceasta cu privire la dreptul dea nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.
De asemenea pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrare în cursul urmării penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa
Inculpatul arată că recunoaște săvârșirea faptei și înțelege să solicite judecarea numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, sens în care i s-a luat declarația consemnată și atașată la dosar.
Instanța pune în discuție cererea inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în baza art. 375 C.pr.penală admiterea cererii inculpatului de judecare pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Avocatul inculpatului solicită admiterea cererii.
În deliberare, instanța admite cererea inculpatului de judecare pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Avocatul inculpatului depune la dosar un set de înscrisuri pentru circumstanțiere.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în baza art. 377 C.pr.penală admiterea probei cu înscrisuri.
În deliberare, instanța admite proba cu înscrisuri pentru inculpat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administra, în baza art. 387 C.pr.penală instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, raportat la probele care au fost administrate și care se coroborează cu declarația de recunoaștere a inculpatului, solicită în baza art. 396 al 10 C.pr.penală condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii în limitele prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art.336 NCP.
În baza art. 63 C.penal solicită a se atrage atenția inculpatului asupra posibilității înlocuirii amenzii cu pedeapsa închisorii. Solicită comunicarea hotărârii la rămânerea definitivă catre IPJ A. în vederea anulării permisului de conducere. În baza art. 274 C.pr.penală solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocatul inculpatului arată că nu contesta starea de fapt și este de acord cu aplicarea pedepsei amenzii însă în ce privește modalitatea de executare solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 83 C.penal privind amânarea aplicării pedepsei fiind îndeplinite condițiile în acest sens, respectiv pedeapsa stabilită este amenda sau închisoarea până la 2 ani; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, inculpatului și-a manifestat dorința de a presta munca neremunerată în folosul comunității, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv atitudinea avuta anterior săvârșirii infracțiunii, este șofer profesionist, fiind singura îndeletnicire pentru a-și câștiga existența. De asemenea solicită a se avea în vedere gradul de alcoolemie care este la limita prevăzuta de lege la momentul prelevării probelor biologice. Mai arată că singurul mod de ași câștiga existența atât pentru el cât și pentru familie este practicarea profesiei de conducător auto sens în care are mare nevoie de permisul de conducere.
Inculpatul, având ultimul cuvânt ,regreta fapta comisă.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2726/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. a fost trimis în judecată inculpatul S. C. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art.336 NCP.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 14.11.2014 sub nr._ .
În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că în data de 27.06.2014, în jurul orei 00:40, a condus autoturismul marca Ford Fiesta cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Moților (Zlatnei) dintre A. I. și Micești, având, la momentul prelevării mostrelor biologice, o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Analizând mijloacele de proba administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul – verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție în data de 27.06.2014, în care se consemnează că în data de 27.06.2014, în jurul orei 00:40, inculpatul S. C. L. conducea autoturismul marca Ford Fiesta cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Moților (Zlatnei) dintre A. I. și Micești, că inculpatul S. C. L. a fost testat cu aparatul etilotest marca DRAGER . nr. 0571, acesta indicând o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 00:44, conform testului nr._, că inculpatul S. C. L. emana miros de alcool și că acesta a afirmat că a consumat 1000 ml. de bere alcoolică în intervalul orar 23:30 – 00:30; procesul – verbal încheiat cu ocazia prelevării de probe biologice de la inculpatul S. C. L., în care se menționează că inculpatul a precizat că a consumat 1000 ml. de bere alcoolică; buletinele de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1700/IX/876 și nr. 1701/IX/877 din 30.06.2014 eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală A., din care rezultă că valoarea alcoolemiei a fost de 0,90 g %o alcool pur în sânge la prima probă și respectiv 0,75 g %o alcool pur în sânge la a doua probă; testul nr._ din 27.06.2014 din care rezultă că inculpatul S. C. L. avea o cantitate de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. declarațiile martorului D. D.; declarațiile inculpatului S. C. L., în care recunoaște și regretă fapta comisă, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 27.06.2014, în jurul orei 00:40, inculpatul S. C. L. conducea autoturismul marca Ford Fiesta cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Moților (Zlatnei) dintre A. I. și Micești, ocazie cu care a fost oprit pentru control de către organele de poliție din cadrul IPJ A. – Serviciul Rutier.
Inculpatul S. C. L. a fost testat cu aparatul etilotest marca DRAGER . nr. 0571, acesta indicând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 00:44, conform testului nr._, așa cum reiese și din procesul – verbal de constatare a infracțiunii încheiat în data de 27.06.2014.
De asemenea, din procesul – verbal de constatare a infracțiunii încheiat în data de 27.06.2014 reiese faptul că inculpatul S. C. L. emana miros de alcool și că acesta a afirmat că a consumat 1000 ml. de bere alcoolică în intervalul orar 23:30 – 00:30.
Inculpatul S. C. L. a fost condus la Spitalul Județean A., unde la ora 01:00 i-a fost recoltată prima probă de sânge, iar la ora 02:00 cea de-a doua probă de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
Conform buletinelor de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1700/IX/876 și nr. 1701/IX/877 din 30.06.2014 eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală A., rezultă că valoarea alcoolemiei inculpatului S. C. L. a fost de 0,90 g %o alcool pur în sânge la prima probă și respectiv 0,75 g %o alcool pur în sânge la a doua probă.
La spital, inculpatul S. C. L. a menționat faptul că a consumat 1000 ml. de bere alcoolică în noaptea de 26/27.06.2014, în intervalul 23:30 – 24:00, fără a consuma alimente, aspect consemnat în procesul – verbal de recoltare a probelor biologice.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul S. C. L. a declarat că a luat la cunoștință de rezultatele buletinelor de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1700/IX/876 și nr. 1701/IX/877 din 30.06.2014 eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală A., rezultate pe care nu le contestă. Inculpatul S. C. L. a declarat și că în noaptea de 26.06.2014 – 27.06.2014 a consumat 2 – 3 sticle cu bere alcoolică a câte 500 ml. fiecare într-un bar din cartierul Cetate, după care în jurul orei 00:30, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală și a plecat spre domiciliul său, fiind oprit de organele de poliție între A. I. și Micești. A mai declarat că recunoaște și regretă comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Martorul D. D., audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că în data de 27.06.2014, în timp ce se afla pe Calea Moților din A. I. a fost oprit de către organele de poliție care i-au solicitat să participe la efectuarea unei constatări, aducându-i-se la cunoștință faptul că a fost oprit în trafic un autoturism, condus de inculpatul S. C. L.. Martorul D. D. arată că la fața locului era oprit autoturismul Ford Fiesta cu numărul de înmatriculare_ și că rezultatul testării cu etilotestul a inculpatului S. C. L. a fost de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Prezent în fața instanței, la termenul de judecată din data de 09.02.2015, inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate învinuirea așa cum i s-a adus prin actul de sesizare al instanței.
În drept, fapta inculpatului S. C. L. de a conduce în data de 27.06.2014, în jurul orei 00:40, autoturismul marca Ford Fiesta cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Moților (Zlatnei) dintre A. I. și Micești, având, o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,90 g %o la prima probă, 0,75 g %o la a doua probă), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.Penal.
Elementul material al infracțiunii este reprezentat de acțiunea inculpatului de a conduce în data de 27.06.2014, în jurul orei 00:40, autoturismul marca Ford Fiesta cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Moților (Zlatnei) dintre A. I. și Micești având în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, fiind sub influența alcoolului, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție indirectă în sensul că, deși inculpatul nu a urmărit crearea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic, acesta a acceptat posibilitatea creării unei asemenea stări virtual periculoase, decurgând din împrejurarea că a condus autovehiculul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de lege.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74 Noul Cod penal, instanța are în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad mic de pericol social, având în vedere împrejurarea că fapta a fost comisă de inculpat în jurul orelor 00.40, noaptea, când circulația pe drumurile publice nu este intensă, nu a produs consecințe grave, nu s-a soldat cu producerea vreunui accident rutier, iar limita legală a alcoolemiei a fost cu puțin depășită (0,90%o la prima probă de sânge prelevată, respectiv 0,75 %o la prima probă de sânge prelevată
În acest context, instanța apreciază că apariția Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014 prin care s-a declarat neconstituțională sintagma „în momentul prelevării mostrelor biologice” din infracțiunea prev. de art. 336 al. 1 Cp, nu afectează existența infracțiunii reținute în sarcina inculpatului raportat la împrejurarea că de la inculpat s-au recoltat două probe biologice de sânge, la interval de o oră una față de alta, fiind stabilite alcoolemii de 0,90 g%o la prima probă de sânge prelevată la ora 01.00, respectiv 0,75 g%o la a doua probă de sânge prelevată la ora 02.00, nefiind astfel afectată existența infracțiunii ori posibilitatea de calcul retroactiv al alcoolemiei., recoltarea având loc la circa 20 minute de la data opririi în trafic a inculpatului. Pe de altă parte, instanța reține faptul că inculpatul nu a contestat valoarea alcoolemiilor, acesta recunoscând în fața instanței fapta așa cum a fost reținută în sarcina sa.
Instanța are în vedere și criteriile referitoare la persoana și conduita inculpatului, respectiv: a avut o atitudine de recunoaștere a faptei ceea ce a condus la soluționarea cu celeritate a cauzei, vârsta de 28 de ani, cetățean român, studii medii, conducător auto angajat la . și fără antecedente penale așa cum reiese din fișa de cazier judiciar – fila 47. Instanța va reține în sarcina inculpatului și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de inculpat vor fi reduse cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii)
În consecință, raportat la criteriile mai sus arătate, instanța va stabili inculpatului o pedeapsă de 1800 lei, reprezentând echivalentul a 100 zile amendă a câte 18 lei/zi), în conformitate cu dispozițiile art. 61 din Noul cod penal, reținând și beneficiul acordat de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen. ca urmare a recunoașterii vinovăției și a parcurgerii procedurii simplificate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 din Noul cod penal.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de 83 Noul cod penal, repspectiv: pedeapsa stabilită este amenda; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității; inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală, judecată și nici nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mică de 7 ani și apreciind după criteriile mai sus analizate raportat la persoana infractorului, conduita bună avută anterior săvârșirii infracțiunii,, instanța apreciază că aplicarea imediată a pedepsei stabilite nu este necesară.
În consecință, în baza art. 83 alin. (1) Noul C. pen. va amâna aplicarea pedepsei amenzii penale în cuantum de 1800 de lei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune A..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
La data rămânerii definitive, va dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probațiune A..
La data rămânerii definitive a prezentei va dispune comunicarea prezentei hotărâri la IPJ A. pentru a lua măsuri conform disp. art. 103 din OUG 195/2002 actualizată.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., art. 83 Noul C. pen., stabilește inculpatului S. C. L., fiul lui I. și V., născut la data de 28.10.1986 în A. I., jud. A., domiciliat în Zlatna, .. 89, jud. A., cetățean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii 10 clase, conducător auto, angajat la . fără antecedente penale, CNP_, pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei (echivalentul a 100 zile amendă a câte 18 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. și ped. de art. 336 al. 1 din Noul cod penal.
În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei amenzii penale în cuantum de 1800 de lei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune A..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probațiune A..
La data rămânerii definitive a prezentei dispune comunicarea prezentei hotărâri la IPJ A. pentru a lua măsuri conform disp. art. 103 din OUG 195/2002 actualizată.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
Președinte, Grefier,
P. D. E. V. I.
Red. D.E.P.
Tehnored V.I./4ex/27.02.2015
← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Sentința nr. 117/2015. Judecătoria... → |
---|