Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 61/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 61/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 09-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 61/2015
Ședința nepublică din 09 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. D. E.
Grefier: V. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror O. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petenta H. C. R., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP)
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că Primăria S. a comunicat la data de 29.01.2015 relațiile solicitate de instanță.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra cererii de reabilitare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în baza art. 530 C.pr.penală admiterea cererii de reabilitare judecătorească și prin hotărârea ce se va pronunța să se dispune reabilitarea petentei de sub efectule sentințelor penale nr. 104/1997 și 1215/1997 ale Judecătoriei A. I.. Arată că este vorba despre două condamnări succesive iar in carul reabilitării de drept este nevoie ca pentru ambele fapte să intervină reabilitarea.
Patenta solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 14.07.2014 sub nr._ petenta H. C. R. a solicitat să se disopună reabilitarea sa de sub efectele sentințelor penale nr. 1215/1997 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 7256/1997 și 1014/1997 de Judecătoria A. I. în dosar nr. 5628/1997.
Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Petenta a anexat cererii certificat de cazier judiciar, copia CI . nr._, copia sentinței penale nr. 1215/1997 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 7256/1997 și copia sentinței penale nr. 1014/1997 de Judecătoria A. I. în dosar nr. 5628/1997.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1215/1997 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 7256/1997 rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.11.1997 petenta a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 al. 1 cod penal anterior, cu aplic. art. 41 al. 2 Cp anterior, iar prin sentința penală nr. 1014/1997 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 5628/1997, definitivă prin neapelare la data de 22.09.1997, petenta a fost condamnată pe pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 6 luni.
Prin referatul întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei A. I.- fila 21 s-a comunicat faptul că petenta a început executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1215/1997 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 7256/1997 rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.11.1997 urmând să expire la data de 17.12.1998 conform procesul verbal de încarcerare nr. 8578/1.10.1998..
În analiza cererii de reabilitare a petentei, în ceea ce privește legea aplicabilă, instanța o va analiza potrivit dispozițiilor codului penal anterior, ținând cont, pe de o parte, că a intervenit o succesiune de legi penale în timp și că potrivit art. 5 din Noul Cod penal, instituția reabilitării în cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată este mai favorabilă, că în noul cod penal suspendarea condiționată a executării pedepsei nu mai este prevăzută ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, iar pe de altă parte, ținând cont și de art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal potrivit căruia: Măsura suspendării condiționate a executării aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal, iar regimul suspendării condiționate a executării pedepsei (…) este cel prevăzut de codul penal din 1969.
Conform disp. art. 86 C.penal anterior, dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept.
În cauză, după cum s-a arătat și în partea de început a considerentelor prezentei sentințe penale, deoarece petenta a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare dar cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și respectiv la pedeapsa cu închisoarea în cuantum de 1 an, instituția care intervine nu poate fi decât cea a reabilitării de drept .
În continuare, instanța va analiza îndeplinirea condițiile impuse de lege pentru a interveni reabilitarea de drept, respectiv una referitoare la condamnare – amenda sau închisoare de cel mult 1 an și alta referitoare la conduita petentei - în termen de 3 ani să nu mai fi săvârșit o altă infracțiune. .
Or, după cum s-a arătat, în cauză, petenta a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea în cuantum de 1 an și respectiv la pedeapsa de 1 an și 6 închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare al suspendării condiționate începând să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței nr. 1014/1997 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 5628/1997,, respectiv 22.09.1997, iar pe de altă parte, din examinarea fișei de cazier judiciar, petenta nu a mai săvârșit o altă infracțiune, nefiind înscrisă în cuprinsul ei nicio altă mențiune .
Referitor la existența a două condamnări, instanța reține faptul că legea prevede ca pentru a interveni reabilitarea este necesar ca în termen de 3 ani cel în cauză să nu mai fi comis o altă infracțiune. Or, din examinarea sentințelor prin care s-au aplicat condamnările pentru care se solicită reabilitarea, se constată că practic faptele sunt concurente, fiind comise în data de 25.05.1997 și respectiv 15.06.1997, chiar dacă hotărârile de condamnare au rămas definitive la momente diferite., or, legea cere ca inculpatul să nu fi comis o altă infracțiune după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei într-un interval de 3 ani. .
Față de cele ce preced, instanța va admite cererea de constatare a intervenirii reabilitării de drept – calificată astfel- formulată de petenta H. C. , domiciliată în A. I., .. 3AB, nr. 23, ., CNP_ și pe cale de consecință, va constata reabilitarea de drept a acesteia de sub efectele următoarelor condamnări:
- 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1215/1997 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 7256/1997, definitivă la data de 10.11.1997
- 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 1014/1997 de Judecătoria A. I. în dosar nr. 5628/1997 definitivă la data de 22.09.1997 ;
În temeiul art. 537 C.pr.pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe ambele exemplare ale hotărârilor prin care s-a pronunțat condamnarea.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de constatare a intervenirii reabilitării de drept – calificată astfel- formulată de petenta H. C. , domiciliată în A. I., .. 3AB, nr. 23, ., CNP_ și pe cale de consecință, constată reabilitarea de drept a acestuia de sub efectele următoarelor condamnări:
- 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1215/1997 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 7256/1997, definitivă la data de 10.11.1997
- 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 1014/1997 de Judecătoria A. I. în dosar nr. 5628/1997 definitivă la data de 22.09.1997 ;
În temeiul art. 537 C.pr.pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe ambele exemplare ale hotărârilor prin care s-a pronunțat condamnarea.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
Președinte, Grefier,
P. D. E. V. I.
Red. P.D.E.
Tehnored V.I:/4ex/27.02.2015
← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 56/2015. Judecătoria ALBA IULIA | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|