Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 132/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 132/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 12-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA PENALĂ Nr. 132/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V. A.

Grefier G. P.

La dezbateri a participat din partea Ministerului Public procuror: T. A. M.

Pe rol la ordine fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpat L. R. și pe parte civilă G. G., parte civilă S. J., parte civilă B. I. C., parte civilă I. V., parte vătămată G. G., parte vătămată T. I. Ș., parte vătămată N. I., parte vătămată P. R., având ca obiect tâlhărie calificată (art.234 NCP) + tentativa de viol +tentativa tâlhărie calificată+ furtul calificat (art.229 NCP) cauza ale căror dezbateri au avut loc in ședința ,publica din 28 aprilie 2015, si care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi ,încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, si pentru care in temeiul art.391 al 1 cod procedura penala s-a acordat termen pentru pronunțare astăzi 12 mai 2015 ,fără citarea părților, când în aceeași constituire, deliberând, a dispus următoarele:

INSTANȚA

La data de 08.01.2015, cu nr. 96, s-a înregistrat pe rolul instanței rechizitoriul procurorului întocmit în dosarul nr. 1290/P/2014 ala Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad prin care s-a dispus trimiterea în judecată, in stare de arest preventiv, a inculpatului: L. R., fiul lui G. și E., născut la data de 24.12.1992 în Bârlad, jud. V., cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., CNP:_, cetățenia romana, necăsătorit, stagiul militar neefectuat, fara studii, fara ocupație, domiciliat în Mun. Bârlad, ., jud. V., cu antecedente penale, pentru a fi cercetat cu privire la săvârșirea următoarelor infracțiuni: o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin.l lit. b, alin. 2 lit. b Cod pen. (persoana vătămata G. G.); o infracțiune de tâlhărie calificata prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod pen. (parte civila Goras G.); o infracțiune de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod pen. (persoana vătămata T. I. S.); o infracțiune de tâlhărie prev. de art. 233 Cod pen. (persoana vătămata N. I.); o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.b și d, alin. 2 lit. b Cod pen. (parte civila S. J.); o infracțiune de tâlhărie calificata prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. f Cod pen. (parte civila B. I. Constanta); o infracțiune de tentativă la infracțiunea de viol prev. de art. 32 rap. la art. 218 alin.l, alin. 3 lit. e Cod pen. (parte civila B. I. Constanta); o infracțiune de tâlhărie prev. de art. art. 233 Cod pen. (parte civila Hau V.); tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d C.pen. (persoana vătămata P. R.), toate cu aplic. art. 38 alin. l Cod pen.

Se reține în actul de sesizare al instanței că inculpatul L. R., în intervalul de timp 10.03.2014 - 13.10.2014, pe timp de noapte, prin escaladare sau efracție, a sustras din imobilele unor persoane vătămate bunuri, iar în alte cazuri, în timp ce se afla pe străzile Mun. Bârlad, și-a însușit, prin violență, sau profitând de neatenția victimelor bunuri de la acestea.

Pe data de 13.10.2014, in jurul orei 15.00, profitând de starea de temere provocată numitei B. I. Constanta, inculpatul a început sa o controleze prin buzunare și i-a sustras suma de 5 lei si un telefon marca Nokia .

In timpul exercitării actelor de violenta, L. R., excitat de ținuta sumară a vătămatei, a luat hotărârea sa întrețină cu aceasta relații sexuale, dar nu a reușit deoarece victima, profitând de neatenția inculpatului a fugit.

Potrivit art. 344 alin.1 Cod proc. pen. după sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul a fost repartizat aleatoriu judecătorului de Cameră preliminară.

Prin încheierea de ședință dată în Camera de Consiliu în data de 24.02.2015, în baza art. 346 alin. 2 Cod proc. pen . s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul L. R..

Din probatoriul administrat în cauză la urmărirea penală ca urmare a solicitării inculpatului de a se judeca pe baza acestuia, instanța reține următoarele.

La data de 10.03.2014, in jurul orei 22.30, în timp ce se afla pe . Mun.Bârlad,inculpatul a pătruns, fără drept, pe poarta neasigurata în curtea locuinței persoanei vătămate G. G. situată la nr. 126, de unde a sustras o lopată pe care a fost nevoit să o abandoneze în fuga deoarece a fost surprins de vătămat.

Prin Raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 79/PA din data de 04.09.2014 întocmit de către S.M.L. V. s-a stabilit faptul ca inculpatul L. R. a comis fapta din data de 10.03.2014 cu discernământ.

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii.

La data de 29.05.2014, in jurul orei 21.00, în timp ce se deplasa pe . Mun. Bârlad, inculpatul L. R. l-a impins pe numitul Goras G., care se deplasa pe același drum, apoi, profitând de faptul ca aceasta s-a dezechilibrat si a căzut, i-a sustras din buzunarul pantalonilor un portofel in care se afla suma de 120 lei, un card de pensii, o

carte de vizita, cartea de identitate si alte înscrisuri.

In aceeași noapte, numitul I. Armând C. i-a restituit vătămatului o parte dintre inscrisurile care ii fuseseră sustrase si pe care le-a găsit abandonate in apropierea locului comiterii infracțiunii.

S-a procedat la examinarea criminalistica a acestor documente, fiind ridicate mai multe urme papilare.

Prin Raportul de Expertiza Criminalistica nr._/18.07.2014 întocmit de către I.P.J. V. - Serviciul Criminalistic s-a stabilit faptul ca urma papilara ridicata de pe cartea de vizita care se afla in portofelul pârtii civile la momentul comiterii faptei a fost creata de degetul mare de la mana stânga a inculpatului L. R. .

Prin Raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 80/PA din data de 04.09.2014 întocmit de către S.M.L. V. s-a stabilit faptul ca inculpatul L. R. a comis fapta din data de 29.05.2014 cu discernământ f. 73.

Goras G. nu a necesitat îngrijiri medicale ca urmare a agresiunii exercitate asupra sa de către L. R..

La data de 26.07.2014, in jurul orei 21.30, in timp ce se deplasa pe

.. Bârlad, inculpatul L. R. i-a smuls din mana

telefonul mobil marca Vodafone Smart Mini persoanei vătămate T.

I..

Strigatele de ajutor al victimei au determinat intervenția lucrătorilor din cadrul Politiei locale Bârlad care efectuau serviciul de patrulare in zona.

Astfel, a fost prins inculpatul in apropierea locului faptei si in urma efectuării unui control corporal asupra acestuia a fost găsit telefonul mobil marca Vodafone Smart Mini pe care vătămata 1-a recunoscut ca fiind al ei.

Prin Raportul de Expertiză Medico - Legală Psihiatrică nr. 81/PA din data de 04.09.2014 întocmit de către S.M.L. V. s-a stabilit faptul ca inculpatul L. R. a comis fapta din data de 26.07.2014 cu discernământ.

In urma agresiunii, persoana vătămata T. I. S. a suferit leziuni care au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale astfel cum este menționat in Raportul de Expertiza Medico - Legala nr. 186/E/29.07.2014 intocmit de către S.M.L. V..

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii.

La data de 01.09.2014, in jurul orei 15.00, inculpatul L. R. a

surprins momentul in care persoana vătămata N. I. a efectuat o

tranzacție la un bancomat din zona centrala a mun. Bârlad.

Imediat dupa aceea a observat cand acesta i-a încredintat soției sale N. G. o bancnota de 50 lei.

I-a urmărit pe cei doi pe mai multe străzi din mun. Bârlad, iar pe .. Bârlad, profitând de faptul ca N. I. avea mâinile ocupate, i-a aplicat o lovitura cu pumnul in spate, victima s-a dezechilibrat, iar in căderea către sol inculpatul i-a smuls din buzunar telefonul mobil marca Samsung.

Au fost alertate organele de politie si la scurt timp după comiterea faptei, L. R. a fost depistat pe stradă, având asupra sa telefonul sustras.

N. I. nu a necesitat ingrijiri medicale ca urmare a agresiunii exercitate asupra sa de către L. R..

Prin Raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 82/PA din data de 04.09.2014 intocmit de către S.M.L. V. s-a stabilit faptul ca inculpatul L. R. a comis fapta din data de 01.09.2014 cu discernământ.

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii.

La data de 09.10.2014, în jurul orelor 19.00, în timp ce se afla în fața

magazinului Penny Market amplasat in zona centrala a Mun. Bârlad,

inculpatul L. R., prin violență, a încercat să sustragă un telefon mobil din

buzunarul persoanei vătămate P. R..

Victima s-a opus și a părăsit zona.

L. R. si-a continuat activitatea infracționala prin urmărirea vătămatului pe mai multe străzi din mun. Bârlad, iar in momentul in care a ajuns . publicului, slab iluminat, i-a aplicat o lovitura cu pumnul in zona capului.

In urma loviturii primite, P. R. a căzut la sol, timp in care L. R. a continuat sa-i aplice lovituri cu piciorul in zona toracica.

Profitând de starea in care 1-a adus pe vătămat, inculpatul i-a controlat acestuia borseta pe care o purta pe umăr insa nu a găsit bunuri de valoare. In aceste condiții 1-a părăsit pe vătămat.

In urma agresiunii, persoana vătămata P. R. a suferit leziuni care au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale astfel cum este menționat in Raportul de Expertiza Medico - Legala nr. 280/E/12.11.2014 întocmit de către S.M.L. V..

Prin Raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 106/PA din data de 30.10.2014 întocmit de către S.M.L. V. s-a stabilit faptul ca inculpatul L. R. a comis fapta din data de 09.10.2014 cu discernământ.

La data de 09.10.2014 în jurul orelor 23.00, inculpatul L. R., prin escaladare, a pătruns în curtea imobilului aparținând părții civile S. J. situata pe . Mun. Bârlad, nr. 133, jud. V..

Apoi, prin distrugerea geamului de la fereastra de pe latura de sud a locuinței si escaladarea acesteia, a pătruns in interiorul imobilului de unde a sustras mai multe cratițe, un ceaun, o tigaie, un cărucior cu două roți, mai multe linguri, furculițe, haine și lenjerii.

A părăsit locul faptei pe același traseu, iar in timp ce se indrepra spre locuința, întâlnindu-se cu numita U. C. L. i-a înstrăinat acesteia doua oale contra sumei de 5 lei.

Celelalte bunuri au fost transportate la domiciliul sau, aspect confirmat de numita Saim C. M. - persoana care locuiește la aceeași adresa.

A revenit la locul faptei si prin aceeași modalitate a pătruns in curtea locuinței părții civile, apoi pe fereastra al cărei geam îl distrusese anterior a intrat in locuință, fiind surprins in flagrant de aceasta data de vătămată.

S-a procedat la efectuarea cercetării la fata locului, fiind ridicate mai multe urme papilare.

Prin Raportul de Expertiza Criminalistica nr._/26.11.2014 întocmit de către I.P.J. V. - Serviciul Criminalistic s-a stabilit faptul ca cele 20 de urma papilare ridicate cu ocazia cercetării la fata locului efectuata la data de 10.10.2014 la locuința lui S. J. au fost create de inculpatul L. R..

Prin Raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 107/PA din data de 30.10.2014 întocmit de către S.M.L. V. s-a stabilit faptul ca inculpatul L. R. a comis fapta din data de 29.05.2014 cu discernământ.

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii.

La data de 13.10.2014, in jurul orei 15.00, inculpatul L. R. a observat-o pe partea civila B. I. Constanta in timp ce se deplasa spre domiciliul sau din mun. Bârlad, .. 7, jud. V..

A luat hotărârea sa o deposedeze de bunuri, in acest sens pornind in urma acesteia stăbătând mai multe străzi din Mun. Bârlad.

A așteptat ca victima sa pătrundă in curtea locuinței, apoi in imobilul casa de locuit, urmând-o la scurt timp.

A pătruns in incinta locuinței pe ușa neasigurata, fapt ce a determinat riposta vătămatei care i-a solicitat sa părăsească locația de îndată.

La refuzul inculpatului de a se conforma, Bărăităreanu I. Constanta a încercat să fugă afară din imobil, însa a fost împiedicată prin violențe de către L. R. și aruncată pe patul din încăpere.

Profitând de starea de temere provocată tinerei, inculpatul a început sa o controleze prin buzunare de unde i-a sustras suma de 5 lei si un telefon marca Nokia pe care si le-a însușit.

In timpul exercitării actelor de violenta, L. R. - excitat de ținuta sumară a vătămatei, a luat hotărârea sa întrețină cu aceasta relații sexuale.

In acest scop, s-a dezbrăcat de pantaloni, obligând-o și pe fată să procedeze la fel care, fiind sub imperiul temerii provocate de agresor, a acceptat.

Imediat, profitând de un moment de neatenția inculpatului, tânăra a reușit sa se smulgă din strânsoarea acestuia și să părăsească locuința.

Rămas singur, inculpatul a mai sustras obiecte de uz casnic (oale si tacâmuri) si o sticla de bere.

Intre timp au fost alertate organele de politie, agresorul fiind depistat la scurt timp după comiterea faptei.

In urma actelor de violență la care a fost supusă, Bărăităreanu I. Constanta a suferit leziuni care au necesitat un număr de 1-2 zile îngrijiri medicale așa cum rezultă din Raportul de Expertiză Medico – Legală nr. 254/E/17.10.2014.

Autorul faptei a fost recunoscut de către vătămata cu ocazia efectuării unei prezentări după fotografie.

Prin Raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 109/PA din data de 30.10.2014 întocmit de către S.M.L. V. s-a stabilit faptul ca inculpatul L. R. a comis fapta din data de 13.10.2014 cu discernământ.

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii.

La data de 13.10.2014, in jurul orei 17.37, in timp ce se deplasa pe

. Mun. Bârlad, inculpatul L. R. 1-a observat pe

vătămatul I. V. care se afla sub influenta băuturilor alcoolice, moment

in care a luat hotărârea să ii sustragă bunuri.

In acest scop, 1-a urmărit o scurta perioada de timp, apoi s-a apropiat din spatele victimei, 1-a impins, fapt ce a determinat dezechilibrarea victimei si căderea acesteia la sol.

Profitând de acest aspect, L. R. 1-a deposedat pe bărbat de telefonul mobil marca Nokia si de suma de 100 lei care se aflau in buzunarul din partea dreapta a pantalonilor.

Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a încercat sa-1 lovească pe I. V. in zona feței, însă vătămatul a reușit sa se ferească.

În urma agresiunii, partea civila I. V. a suferit leziuni care au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale astfel cum este menționat in Raportul de Expertiza Medico - Legala nr. 253/E/17.10.2014 întocmit de către S.M.L. V..

Prin Raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 108/PA din data de 30.10.2014 întocmit de către S.M.L. V. s-a stabilit faptul ca inculpatul L. R. a comis fapta din data de 13.10.2014 cu discernământ.

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii.

Vătămatul si-a recuperat telefonul mobil marca Nokia, precum si suma de 36 lei, bunuri găsite asupra inculpatului la momentul depistării de către organele de politie.

Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă: declarația persoanei vătămate G. G.; raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 79/PA din data de 04.09.2014 intocmit de către S.M.L. V.; procesul verbal de cercetare la fata locului si planșa fotografica ; declarația părții civile Goras G.; dovada de predare ; procesul verbal de identificare după fotografii si planșele fotografice ; raportul de Expertiza Criminalistica nr._/18.07.2014 întocmit de către I.P.J. V. - Serviciul Criminalistic ; raportul de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 80/PA din data de 04.09.2014 intocmit de către S.M.L. V. ; declarațiile martorului I. Armand C. ; declarația inculpatului L. R. ; procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante ; declarația persoanei vătămate T. I. S. ; raportul de Expertiza Medico Legala nr. 186/E din data de 29.07.2014 întocmit de către S.M.L. V. ; procesul verbal de identificare după fotografii si planșele fotografice ; procesul verbal de vizionare a imaginilor video surprinse cu camera de supraveghere amplasată în exteriorul sediului Sucursalei Banca Carpatica Bârlad si planșa fotografica ; procesul verbal de examinare criminalistica a telefonului mobil marca Vodafone Smart Mini aparținând persoanei vătămate T. I. S. si planșa fotografica ; raportul de Expertiză Medico - Legală Psihiatrică nr. 81/PA din data de 04.09.2014 întocmit de către S.M.L. V. ; declarațiile martorului P. N. ; procesul verbal de predare primire ; proces verbal de cercetare la fata locului si planșa fotografica ; proces verbal de examinare fizica a persoanei vătămata N. I. si planșa fotografica ; declarația persoanei vătămate N. I. ; proces verbal de depistare si planșe fotografice având ca obiect examinarea criminalistica a inculpatului L. R. si a telefonului mobil marca Samsung găsit asupra sa ; procese verbale de identificare dupa fotografii si planșe fotografice ; proces verbal de efectuare a reconstituirii si planșa fotografica ; Raport de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 82/PA din data de 04.09.2014 intocmit de către S.M.L. V. ; declarațiile martorei N. G. ; declarația martorului B. C. E. ; proces verbal de predare primire ; procesul verbal de constare a infracțiuni flagrante ; declarația părții civile S. J. ; Raport de Expertiza Criminalistica nr._/26.11.2014 intocmit de către I.P.J. V. - Serviciul Criminalistic ; proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare ; Raport de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 107/PA din data de 30.10.2014 intocmit de către S.M.L. V. ; declarațiile martorului C. C. ; declarația martorei D. M. E. ; declarația martorului Saim C. M. ; declarația martorei U. C. L. ; declarația martorei E. A. M. ; declarația inculpatului L. R. ; proces verbal de cercetare la fata locului si planșa fotografica ; declarația pârtii civile B. I. Constanta ; Raport de Expertiza Medico Legala nr. 254/E din data de 17.10.2014 intocmit de către S.M.L. V. ; proces verbal de identificare dupa fotografii si planșa fotografica ; proces verbal de examinare criminalistica a obiectelor de vestimentație aparținând persoanei vătămate B. I. Constanta si planșa fotografica ; proces verbal de examinare criminalistica fizica externa a inculpatului L. R. si planșa fotografica ; proces verbal de examinare criminalistica a telefonului mobil marca Nokia aparținând persoanei vătămate B. I. Constanta si planșa fotografica ; Raport de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 109/PA din data de 30.10.2014 intocmit de către S.M.L. V. ; declarațiile martorei Saim C. M. ; proces verbal de predare primire si planșa fotografica ; dovezi de predare primire ; proces verbal de constare a infracțiuni flagrante ; raport de Expertiza Medico Legala nr. 1253/E din data de 17.10.2014 intocmit de către S.M.L. V. ; declarația părții civile I. V. ; raportul de Expertiză Medico - Legala Psihiatrica nr. 108/PA din data de 30.10.2014 intocmit de către S.M.L. V. ; procesele verbale de identificare după fotografii si planșele fotografice ; procesul verbal de efectuare a controlului corporal asupra inculpatului L. R. ; dovada de predare ; declarațiile martorului N. V. ; declarația inculpatului L. R. ; proces verbal de constare a infracțiuni flagrante ; proces verbal de cercetare la fata locului si planșele fotografice; Raport de Expertiza Medico Legala nr. 125/E din data de 17.10.2014 întocmit de către S.M.L. V. ; declarația pârtii civile Hau V. ; Raport de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 108/PA din data de 30.10.2014 întocmit de către S.M.L. V. ; procese verbale de identificare dupa fotografii si planșe fotografice ; proces verbal de efectuare a controlului corporal asupra inculpatului L. R. ; dovada de predare ; declarațiile martorului N. V. ; declarația inculpatului L. R. ; proces verbal de cercetare la fata locului si planșa fotografica ; declarația persoanei vătămate P. R. ; Raport de Expertiza Medico - Legala nr. 280E din data de 12.11.2014 întocmit de către S.M.L. V. ; Raport de Expertiza Medico - Legala Psihiatrica nr. 106/PA din data de 30.10.2014 întocmit de catre S.M.L. V. ; proces verbal de efectuare a reconstituirii si planșele fotografíce ; coroborate cu declarațiile inculpatului L. R..

În modalitatea reținută, fapta inculpatului L. R. care, la data de 10.03.2014, in jurul orei 22.30, a pătruns fără drept, pe poarta neasigurată, în curtea locuinței persoanei vătămate G. G. din mun. Bârlad, .. 126, jud. V., de unde a sustras o lopată pe care a fost nevoit să o abandoneze, fiind surprins in flagrant, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.pen..

Fapta inculpatului L. R. care, la data de 29.05.2014, in jurul orei 21.00, a impins-o pe partea civila Goras G. in timp ce se deplasa pe . mun. Bârlad, apoi profitând de faptul ca aceasa s-a dezechilibrat si a căzut, i-a sustras din buzunarul pantalonilor un portofel in care se afla suma de 120 lei, un card de pensii, o carte de vizita, cartea de identitate si alte înscrisuri - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificata prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d C.pen..

Fapta inculpatului L. R. care, la data de 26.07.2014, in jurul orei 21.30, in timp ce se deplasa pe .. Bârlad, i-a smuls din mana telefonul mobil marca Vodafone Smart Mini persoanei vătămate T. I. S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificata prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod pen.

Fapta inculpatului L. R. care, la data de 01.09.2014, in jurul orei 15.10, in timp ce se deplasa pe .. Bârlad, i-a smuls din buzunar telefonul mobil marca Samsung persoanei vătămate N. I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 C.pen.

Fapta inculpatului L. R. care, la data de 09.10.2014, in jurul orei 23.00, prin escaladare, in doua rânduri, a pătruns in curtea imobilului aparținând persoanei vătămate S. J. din mun. Bârlad, .. 133, jud. V., apoi - prin distrugerea ferestrei si escaladare - in locuința acesteia de unde a sustras mai multe cratite, vesela, un ceaun, o tigaie, un cărucior cu doua roti, mai multe linguri, furculițe, obiecte de vestimentație si lenjerie - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b si d, alin. 2 lit. b C.pen..

Faptele inculpatului L. R. care, la data de 13.10.2014, in jurul orei 15.00, a pătruns fara drept in curtea si locuința pârtii civile B. I. Constanta din mun. Bârlad, .. 7, jud. V., pe care a controlat-o in buzunare sustragandu-i suma de 5 lei si telefonul mobil marca Nokia apoi, prin exercitarea forței, a încercat sa întrețină raporturi sexuale cu aceasta - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificata prev. de art. 233 C.pen., art. 234 alin. 1 lit. f C.pen. si tentativa la infracțiunea de viol prev. de art. 32 rap. la art. 218 alin. 1 C.pen.

Fapta inculpatului L. R. care, la data de 13.10.2014, in jurul orei 17.37, prin exercitarea de violente, a deposedat-o de telefonul mobil marca Nokia si suma de 100 lei pe persoana vătămata I. V. in timp ce aceasta se deplasa pe . mun. Bârlad, jud. V.. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 C.pen.

Fapta inculpatului L. R. care, la data de 09.10.2014, în jurul orelor 19.00, în timp ce se afla în fața magazinului Penny Market din Bârlad, prin violență, a încercat să sustragă un telefon mobil din buzunarul persoanei vătămate P. R. căreia i-a cauzat leziuni care au necesitat un număr de 1-2 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d C.pen.

În temeiul acestor texte de lege, instanța urmează să aplice inculpatului câte o pedeapsă la individualizarea căreia să rețină disp. art. 74 Cod penal și anume: gravitatea infracțiunii săvârșite precum și periculozitatea acestuia, care se va evalua în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; de gravitatea rezultatului produs și motivul săvârșirii infracțiunii, dar și scopul urmărit.

Se vor avea în vedere și antecedentele penale ale inculpatului, dar și conduita acestuia după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Inculpatul L. R. avea, la data săvârșirii faptelor, vârsta de 22 ani și nu are studii .

Este necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, nu are ocupație și potrivit fișei cazier este cunoscut cu antecedente penale .

Prin S.P. nr. 434/2011 a Judecătoriei Bârlad a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea unor fapte de furt calificat și tâlhărie, în timpul minorității .

Provine dintr-o familie compusă din părinți și încă trei frați.

Nici unul din părinți nu lucrează.

În evidențele Secției de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgențe „E. B.”Bârlad, inculpatul figurează cu diagnosticele de tulburare organică de personalitate impulsiv explozivă, oligofrenie gr.II cu tulburări de comportament, bufeu de agitație psiho-motorie, beție vulgară cu internare în perioadele :10.08.-21.08.2009; 25.09.- 01.10.2009; 13.05- 02.06.2010 ; 04.06-11.06.2010; 02.10.-05.10.2010; 26.10- 27.10.2010; 15.02.-18.02.2011; 10.12-16.12.2013 ; 14.02- 17.02.2014.

A fost internat în perioada 14 -19.09.2014 la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență V. cu diagnosticul: tulburare de personalitate emoțional instabilă ; cicatrici cheloide multiple post traumatice și arsură; patomimie ; lues( sifilis) latent recent; analfabetism; sărăcie extremă ; locuință inadecvată.

În urma tratamentului aplicat evoluția a fost favorabilă.

Expertizele medico legale psihiatrice efectuate în cauză au concluzionat că inculpatul prezintă tulburare de personalitate emoțional – instabilă, pe fondul unui intelect liminar prin grave carențe educaționale, afective și de instrucție, dar faptele au fost comise cu discernământ.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea tuturor faptelor și a solicitat judecarea sa pe baza probatoriului administrat la urmărirea penală.

În această situație, instanța va face aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen. în sensul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite.

Infracțiunile de furt calificat săvârșite de inculpat se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Cele de tâlhărie în formă simplă cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar de tâlhărie calificată, cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi

Infracțiunea de viol se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar în cazul tentativei, potrivit art. 33 Cod penal, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.

Reținând tulburarea de personalitate emoțional – instabilă, intelectul liminar datorat gravelor carențe educaționale, afective și de instrucție, sărăcia extremă a familiei care coabitează într-o locuință inadecvată, dar și poziția adoptată de inculpat pe parcursul întregului proces penal față de faptele comise, instanța se va orienta la stabilirea cuantumului fiecărei pedepse, spre limita minimă rezultată în urma aplicării disp. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.

Potrivit art. 218 Cod penal și art. 233 Cod penal se va aplica inculpatului și câte o pedeapsă complementară orientată spre minimul de 1 an prevăzut de art. 66 Cod penal.

În baza art. 38 alin.1 Cod penal, art. 39 alin.1 lit. b Cod penal și art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea la care se va adăuga 1/3 din suma celorlalte pedepse precum și pedeapsa complementară ( acestea sunt identice pentru fiecare infracțiune la care s-a aplicat), după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoanele vătămate: G. G., T. I. Ș., N. I., Bărăităreanu I. C., I. V., P. R. sau cu membrii de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde persoanele vătămate menționate desfășoară activități sociale.

În baza art. 65 Cod penal, instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) și o), a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, începând cu momentul rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Inculpatul a fost reținut și arestat la data de 14.10.2014, măsura fiind prelungită și menținută legal .

În baza art. 72 Cod penal se va scade din pedeapsa principală perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 14.10.2014, la zi.

În baza art. 399 Cod proc. pen., instanța va menține starea de arest preventiv a inculpatului .

Potrivit art. 7 alin.1,2 rap. la art. 5 alin.5 din Legea nr. 76/2008, se va dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

În cursul procesului penal, în termen legal persoanele vătămate: G. G.; S. J.; Bărăităreanu I. C. și I. V. s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpatului la plata de despăgubiri, precizând fiecare sumele solicitate cu acest titlu.

Inculpatul a fost de acord cu despăgubirea persoanelor menționate.

În consecință, în baza art. 397 Cod proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. Cod civil, instanța va obliga pe inculpat să plătească părților civile cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume: G. G. – 170 lei ; S. J. - 500 lei; Bărăităreanu I. C. - 100 lei; I. V. - 100 lei.

Potrivit art. 274 Cod proc. pen., instanța va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 2.050 lei cheltuieli judiciare.

Sumele de: 950 lei onorariu asistență juridică din oficiu la urmărirea penală și 200 lei onorariu asistență juridică din oficiu la cercetarea judecătorească, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamnă pe inculpatul L. R., fiul lui G. și E., născut la data de 24.12.1992 în Mun. Bârlad jud. V., cu același domiciliu în ., CNP_, cetățenia română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără studii, fără ocupație, cu antecedente penale, aflat în Penitenciarul V., la:

- 1( unu) an și 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1, lit. b, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate G. G., cu un prejudiciu de 20 lei recuperat.

- 2( doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin.1, lit. d Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate G. G., cu un prejudiciu de 170 lei nerecuperat și 2 (doi) ani pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi prev. de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată G. G. sau cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde victima G. G. desfășoară activități sociale.

- 2( doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin.1, lit. d Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate T. I. Ș., cu un prejudiciu de 300 lei recuperat și 2 (doi) ani pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi prev. de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată T. I. Ș. sau cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde victima T. I. Ș. desfășoară activități sociale.

-1( unu) an și 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate N. I., cu prejudiciul recuperat și 2 (doi) ani pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi prev. de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. I. sau cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde victima N. I. desfășoară activități sociale.

- 1( unu) an și 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1, lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate S. J., cu un prejudiciu de 1000 lei nerecuperat.

- 2( doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin.1, lit. f Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate Bărăităreanu I. C., cu un prejudiciu de 100 lei nerecuperat și 2 (doi) ani pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi prev. de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată Bărăităreanu I. C. sau cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde victima Bărăităreanu I. C. desfășoară activități sociale.

- 1( unu ) an închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol prev. de art. 32 rap. la art. 218 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate Bărăităreanu I. C. și 2 (doi) ani pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi prev. de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată Bărăităreanu I. C. sau cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde victima Bărăităreanu I. C. desfășoară activități sociale.

- 1( unu) an și 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate I. V., cu un prejudiciu de 100 lei nerecuperat și 2 (doi) ani pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi prev. de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată I. V. sau cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde victima I. V. desfășoară activități sociale.

- 2( doi) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin.1, lit. d Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., împotriva persoanei vătămate P. R. și 2 (doi) ani pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi prev. de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată P. R. sau cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde victima P. R. desfășoară activități sociale.

În baza art. 38 alin.1 Cod penal, art. 39 alin.1 lit. b Cod penal și art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ( doi) ani închisoare la care se va adăuga 1/3 din suma celorlalte pedepse ( 4 ani și 2 luni ), în total:

- 6 ( șase) ani și 2 ( două ) luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării următoarelor drepturi prev. de art. 66 alin. 1 literele: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; n) dreptul de a comunica cu persoanele vătămate: G. G., T. I. Ș., N. I., Bărăităreanu I. C., I. V., P. R. sau cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceștia; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde persoanele vătămate menționate desfășoară activități sociale.

În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) și o), a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară începând cu momentul rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 Cod penal scade din pedeapsa principală perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 14.10.2014, la zi.

În baza art. 399 Cod proc. pen., menține starea de arest preventiv a inculpatului .

În baza art. 7 alin.1,2 rap. la art.5 alin.5 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

În baza art. 397 Cod proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. Cod civil, obligă pe inculpat să plătească părților civile cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume: G. G. – 170 lei ; S. J. - 500 lei; Bărăităreanu I. C. - 100 lei; I. V. - 100 lei.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 2050 lei cheltuieli judiciare.

Sumele de: 950 lei onorariu asistență juridică din oficiu la urmărirea penală și 200 lei onorariu asistență juridică din oficiu la cercetarea judecătorească, rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015

Președinte,

V. A.

Grefier,

G. P.

Red.V.A.

Tehnored.G.P.

14 ex/11.06.2015

G.P. 13 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 132/2015. Judecătoria BÂRLAD