Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 157/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 157/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 01-09-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 157

Ședința publică de la 01 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. M.

Grefier C. E.

Ministerul Public reprezentat de procuror M. D. V.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe petenta DIRECȚIA DE POLIȚIE MARIBOR SLOVENIA și pe condamnatul T. D.-C., având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004).

Prezența și dezbaterile pe fond ale părților au avut loc în ședința publică din 25 august 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 01 septembrie 2015.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față

Prin adresa nr._/2015/LD/11f din 3.06.2015 Direcția D. Internațional și și Cooperare Judiciară –Serviciul Cooperare judiciară Internațională în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiției a înaintat instanței cererea autorității slovene – Directia de Politie Maribor- Sectia de Politie pentru Masuri Compensatorii Maribor formulată în conformitate cu Decizia cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare în dosarul cu nr. 0250-25/2015 la data de 19 mai 2014 și nr de referință_ ,decizie rămasa definitivă la data de 28.05.2014 ,de recunoaștere și executare a sancțiunii pecuniare de 500 euro aplicată numitului T. D. C., ns. la 07.07.1992, domiciliat în com. Măgureni, ., jud. Prahova, de Secția de poliție pentru măsuri compensatorii Maribor – Slovenia pentru încălcarea prev.Ztuj147/1-1 din Legea străinilor (Ztuj-2) alin 1,paragraful 1din art 147.

Cererea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 15.06.2015.

In ședința publica din 25.08.2015 condamnatul personal a arătat că are cunoștință de sancțiunea ce i-a fost aplicată însă nu a înțeles de ce i s-a aplicat amenda și nu are posibilitatea să o achite.

Analizând cererea formulată de cererea autorității slovene – Direcția de Politie Maribor- Secția de Politie pentru Masuri Compensatorii Maribor și certificatul emis de aceasta potrivit art. 4 (6) și 14 din Decizia Cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare, tradus în limba română, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de impunere pronunțată de Judecătoria Celje-cu sediul in Presernova Ulica 23/a 3000 Celje la data de 19.05.2014 în dosarul cu nr.de referință_, definitivă la 28.05.2014, numitului T. D. C., cetățean român, ns. la 07.07.1992, domiciliat în com. Măgureni, ., jud. Prahova, i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 500 pentru încălcarea prev.Ztuj147/1-1 din Legea străinilor (Ztuj-2) alin 1,paragraful 1din art 147.

In fapt s-a reținut că numitul T. D. C. a fost pe data de 19.05.2014 la ora 16,00 controlat la ACA5 secțiunea 807, km1,400(in stația de odihnă Lormanje din Maribor in direcția Murska Sobota).In timpul procesului s-a dovedit ca acesta se întorcea din Italia spre România.Identitatea sa a fost stabilita pe baza propriilor declarații și verificare prin autoritățile de securitate română. Acesta ,ca cetățean străin a trecut frontiera de stat internă fără să posede nici un document valabil și s-a constatat fiind găsit trecând frontiera fără documente valabil și relevante necesare pentru intrare

În raport de considerentele precedente, urmează a admite cererea autorităților slovene și, în baza art. 234 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 240, 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 și art. 4 (6) și 14 din Decizia cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare, și în consecință, a dispune recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare de 500 euro, aplicată numitului T. D. C., ns. la 07.07.1992, domiciliat în com. Măgureni, ., jud. Prahova de Secția de poliție pentru măsuri compensatorii Maribor – Slovenia, în dosarul nr. 0250-25/2015 la data de 19 mai 2014, ce urmează a fi achitată în RON la cursul valutar de la data pronunțării prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare urmează a rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 234 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, admite cererea.

În temeiul art. 240, 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, dispune recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare de 500 euro, aplicată numitului T. D. C., ns. la 07.07.1992, domiciliat în com. Măgureni, ., jud. Prahova, de Secția de poliție pentru măsuri compensatorii Maribor – Slovenia, în dosarul nr. 0250-25/2015 la data de 19 mai 2014, ce urmează a fi achitată în RON la cursul valutar de la data pronunțării prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 01 septembrie 2015.

Președinte, Grefier,

E.C. 01 Septembrie 2015

red PM/BMC

4ex/15.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 157/2015. Judecătoria CÂMPINA