Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1401/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1401/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-11-2015

Dos. nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Sentința penală nr. 1401

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Judecător – L. M.

Grefier – A. V.-R.

Ministerul Public este reprezentat prin d-na L. A. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol este pronunțarea sentinței penale în cauza penală privind pe inculpatul C. O. D., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 196/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte din prezenta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei:

Prin rechizitoriul nr. 196/P/2015 din data de 3 septembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C. O. D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut fapta inculpatului C. O. D. care, în noaptea de 3/4 august 2014, în jurul orelor 02:16, a condus pe DN 1 – E 60, pe raza comunei Florești, județul Cluj, autovehiculul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_ și care la ora 03:55, când i s-a recoltat prima probă biologică, a avut o alcoolemie de 1,50 gr%o alcool pur în sânge.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului C. O. D. dispozițiile art. 374 alin. (4) și art. 375 rap. la art. 396 alin. (10) C.pr.pen., privind judecarea în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. (4) C.pr.pen.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a probei cu înscrisuri propusă de inculpat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului verbal de la fila 12 d.u.p., la data de 4 august 2014, în jurul orei 2:16, organele de poliție au fost sesizate cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1 – E 60, pe raza comunei Florești, județul Cluj. La fața locului a fost identificat autovehiculul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_ și s- a stabilit că a fost condus de către inculpatul C. O. D., care era singur în mașină. Pe fondul consumului de alcool inculpatul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp. Inculpatul a declarat că a consumat băuturi alcoolice și a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 2.36.

Inculpatul a fost condus la UPU în vederea recoltării probelor biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică de la fila 32 dos. UP rezultă că inculpatul C. O. D. a avut, la data de 4 august 2014, ora 3:55, când i s-a recoltat prima probă biologică o îmbibație alcoolică de 1,50 g‰ iar la ora 4:55, la a doua probă recoltată, a avut o îmbibație alcoolică de 1,40 g%.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei arătând că în noaptea de 3/4 august 2014, a consumat băuturi alcoolice, respectiv 3,5 litri de beri cu alcool la locuința numitului P. M. N. din localitatea Florești. În jurul orei 2.00 s-a decis să se deplaseze în localitatea Cluj-N., conducând autovehiculul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_ . Pe drum și-a dat seama că se află în stare de ebrietate (cum am fost băut foarte tare mi s-a făcut negru în fața ochilor ­- fila 8), iar când a vrut să-și pună centura de siguranță a pierdut controlul mașinii.

Pe tot parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei.

Fapta inculpatului C. O. D., care, în noaptea de 3/4 august 2014, în jurul orelor 02:16, după ce a consumat băuturi acloolice a condus pe DN 1 – E 60, pe raza comunei Florești, județul Cluj, autovehiculul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_ și care la ora 03:55, când i s-a recoltat prima probă biologică, a avut o alcoolemie de 1,50 gr%o alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din N.C.pen.

Pentru individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Totodată, instanța va da eficiență art. 396 alin. (10) C.pr.pen., inculpatul recunoscând săvârșirea faptei și solicitând judecarea acesteia potrivit procedurii simplificate, astfel că reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 C.pen. (de la 1 la 5 ani), urmează a fi stabilită o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 8 luni și 3 ani și 4 luni sau o pedeapsă constând în amendă penală al cărei cuantum este redus cu o pătrime.

Din punct de vedere al gravității faptei, în raport de gradul ridicat al alcoolemiei inculpatului – 1,50 g‰, instanța consideră că prin acțiunea de conducere a unui autovehicul, în asemenea condiții, în timpul nopții pe un drum european, s-a creat un pericol social concret pentru ceilalți participanți la trafic. Din buletinul de examinare rezultă că inculpatul era vizibil sub influența băuturilor alcoolice.

Sub aspectul persoanei inculpatului se are în vedere faptul că acesta este în vârstă de 29 de ani, nu este căsătorit, nu are copii și are ocupație, fiind tinichigiu-auto. De asemenea, astfel cum reiese din conținutul fișei de cazier judiciar, inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, nefiind înregistrat cu antecedente penale. În plus, conduita inculpatului ulterior săvârșirii faptei a fost de cooperare cu organele judiciare, recunoscând și regretând cele constatate a fi comise.

În baza art. 336 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p. vom condamna pe inculpatul C. O. D. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Față de cele arătate, deși inculpatul era încadrat în muncă, nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, instanța apreciază că acestea nu au relevanța și consistența circumstanțelor atenuante. De aceea, lipsa antecedentelor penale și atitudinea de colaborare cu organele de urmărire penală nu constituie circumstanțe atenuante, ci vor reprezenta criterii de apreciere în dozarea pedepsei cu închisoarea care urmează a fi pronunțată, între limitele prevăzute de lege, ținând seama și de prevederile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei principale, instanța constată că față de importanța valorii sociale ocrotite și de pericolul social concret al infracțiunii relevat de gradul ridicat alcoolemiei și împrejurarea că inculpatul după ce a consumat băuturi alcoolice a condus autovehiculul pe o distanță de câțiva kilometri și a produs un accident.

Raportat la vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, prin aceasta relevându-se caracterul accidental al faptei și este o persoană apreciată la locul de muncă instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni, dar este necesară supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.

În baza art. 91 și 92 din N.C.pen. vom dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul C. O. D. și stabilește termenul de încercare de 2 ani.

În baza art. 93 al. 1 și 2 din N.C.pen. vom dispune ca, pe durata termenului de încercare inculpatul C. O. D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu M.;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență;

- să să urmeze un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională.

Având în vedere caracterul obligatoriu al art. 93 al. 3 din N.C.pen. și acordul inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul C. O. D. va presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadru Primăriei Satu M. pe o perioadă de 90 de zile, în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Primăriei Satu M..

În baza 96 din N.C.pen. vom atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. vom obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 336 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul C. O. D., fiul lui G. și M., născut la data de 2.10.1986 în municipiul Satu M., județul Satu M., cetățean român, necăsătorit, stagiul militar – nesatisfăcut, studii – medii, tinichigiu-auto, domiciliat în Satu M., . 10, . M., posesor al C.I. . nr._, eliberată de Satu M. la data de 07.04.2011, CNP_, fără antecedente penalela pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În baza art. 91 și 92 din N.C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul C. O. D. și stabilește termenul de încercare de 2 ani.

În baza art. 93 al. 1 și 2 din N.C.pen. dispune ca, pe durata termenului de încercare inculpatul C. O. D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu M.;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională.

În baza art. 93 al. 3 din N.C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul C. O. D. va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Satu M., în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu M..

În baza 96 din N.C.pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 al. 1 din N.C.p.p. obligă pe inculpatul la plata sumei de 580 de lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 6 noiembrie 2015.

Judecător

L. M. Grefier

A. V.-R.

Red. 4 ex./L.M./8 decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1401/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA