Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA PENALĂ NR. 13/2015

Ședința publică din data de 01 octombrie 2015

Completul constituit din:

Judecător de cameră preliminară: M. G. M.

Grefier: R. E. P.

Ministerul Public reprezentat prin d-na A. L., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect plângerea contra soluției procurorului formulată de către petentul D. I. prin mandatar B. I..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul D. I. asistat de mandatarul B. I., pentru intimații L. L., C. S. și G. L. se prezintă av. P. R. în substituirea apărătorului ales av. V. R. cu împuternicire avocațială depusă la dosar (fila 151), pentru intimatul H. I. se prezintă apărătorul ales, av. Taflan C. Birigtee cu împuternicire avocațială depusă la dosar (fila 152), lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța comunică apărătorilor intimaților, în copie, actele depuse la dosar de către petent.

Mandatarul petentului arată că petentul solicită pedepsirea făptuitorilor sau este de acord cu retragerea plângerii în cazul achitării răscumpărării cerute.

Instanța acordă cuvântul cu privire la cererea formulată.

Reprezentanta Ministerului Public arată că petentul nu și-a precizat cererea astfel cum s-a dispus de către instanță. Solicită respingerea cererii ca inadmisibilă, atât ca plângere împotriva soluției procurorului, având în vedere că litigiul a fost definitiv tranșat și nu se poate face o nouă plângere împotriva soluției date, cât și ca cerere de revizuire, având în vedere faptul că nu se încadrează într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Apărătorul intimaților L. L., C. S. și G. L. solicită respingerea cererii ca inadmisibilă atât ca plângere împotriva soluției procurorului cât și ca cerere de revizuire.

Apărătorul intimatului H. I. arată că este de acord cu cele susținute de reprezentanta Ministerului Public.

Petentul arată că este nemulțumit de faptul că a fost consultat de către intimați și a fost nevoit să sufere 4 operații din cauza acestora.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 05.05.2015, contestatorul D. I., prin mandatar B. I. a solicitat punerea pe rol a dosarului nr._ .

În motivarea plângerii sale, contestatorul a susținut în esență că dosarul penal nr._ a fost soluționat prin sentința penală nr.1675/07.12.2006 care a rămas definitivă și irevocabilă după cum rezultă din adresa nr._/04.12.2007.

Judecătorul de cameră preliminară a solicitat din oficiu și a fost atașat dosarul penal nr.1117/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

La termenul de judecată din data de 11.06.2015, instanța a pus în vedere contestatorului să precizeze obiectul cererii sale (f 23), iar la data de 17.08.2015, acesta a depus la dosar o precizare prin care a solicitat condamnarea intimatului G. L. la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare, a intimatului M. S. L. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare, a intimatei C. S. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare, a intimatei L. L. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare și a intimatei H. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.246 și 249 din Codul penal (f 28-29).

Analizând dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară reține, așa cum rezultă și din răspunsul nr.1117/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (f 19), că prin sentința penală nr.1675/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj-N. a fost admisă plângerea formulată de contestatorul D. I., a fost desființată rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. dată în dosarul penal nr.3358/P/2015 la data de 28.11.2005 și rezoluția prim-procurorului aceluiași parchet nr.513/II/2/2006 din 23.05.2006, dispunând trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor G. L., M. S. L., C. S., L. L. și H. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 din Codul penal și de neglijență în serviciu prevăzută de art.249 din Codul penal (f 4-11).

Dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr.1117/P/2008 a fost format ca urmare a preluării dosarului penal nr.3358/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., care a fost redeschis prin sentința penală nr.1675/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj-N. pronunțată în dosarul penal_/2006 (nr._ ) și prin rezoluția dată la data de 02.12.2008 în dosarul nr.1117/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de G. L., M. S. L., C. S., L. L. și H. I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prevăzută de art.184, alin.2 și 4 din Codul penal din 1969 (f 64-66).

Împotriva soluției procurorului din dosarul penal nr.1117/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, contestatorul a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind respinsă prin rezoluția din data de 28.01.2009, iar ulterior la Judecătoria Cluj-N., fiind respinsă ca tardiv introdusă prin sentința penală nr.457/26.05.2009.

Contestatorul a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.457/26.05.2009 a Judecătoriei Cluj-N. și prin decizia penală nr.482/R/2009 din 04.11.2009, pronunțată în dosarul penal nr._, Tribunalul Cluj a respins definitiv ca nefondat recursul contestatorului.

Judecătorul reține astfel că nemulțumirea contestatorului împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată a intimaților, soluție conținută în rezoluția din data de 02.12.2008 dată în dosarul nr.1117/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost deja atacată de contestator atât pe cale ierarhică la prim procuror, cât și la instanța de judecată care a analizat-o și s-a pronunțat definitiv sub acest aspect prin sentința penală nr.457/26.05.2009 a Judecătoriei Cluj-N., rămasă definitivă prin decizia penală nr.482/R/2009 din 04.11.2009 a Tribunalului Cluj.

P. urmare o nouă plângere contra aceleiași soluții a procurorului, care a fost deja analizată și soluționată definitiv prin decizia penală nr.482/R/2009 din 04.11.2009 a Tribunalului Cluj, este inadmisibilă.

P. rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești se încheie activitatea procesuală ordinară a judecării conflictului de drept penal, iar soluția cuprinsă în hotărârea definitivă (și irevocabilă) se considerată că exprimă adevărul asupra faptelor și împrejurărilor deduse judecății.

P. lucru judecat se înțelege situația juridică rezultată din soluționarea definitivă și irevocabilă a unui conflict dedus înaintea judecății.

Existența și recunoașterea puterii lucrului judecat se fundamentează pe justiție și securitatea juridică.

Situația de lucru judecat face ca hotărârea judecătorească să dobândească o anumită putere, cunoscută sub denumirea de autoritatea de lucru judecat.

În vederea invocării autorității de lucru judecat se cer întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei hotărâri penale definitive, o nouă acțiune penală privind aceleași persoane și să fie vorba de același fapt material.

Hotărârea penală definitivă învestită de lege cu autoritatea de lucru judecat are un efect pozitiv și un efect negativ.

Efectul negativ al lucrului judecat constă în împiedicarea pe care o produce cu privire la desfășurarea unui nou proces penal între aceleași persoane, având același obiect.Acest efect, concretizat în regula non bis in idem, este cunoscut sub denumirea de autoritate de lucru judecat.

Ca urmare a acestui efect, o persoană căreia i s-a respins o plângere contra soluției procurorului nu mai poate formula o nouă plângere cu privire la aceeași soluție, creându-se un obstacol în readucerea în fața organelor judiciare a conflictului soluționat definitiv.

Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de către oricare parte din proces și chiar din oficiu, având un caracter absolut și o astfel de excepție trebuie rezolvată cu precădere, înaintea oricăror altor chestiuni.

P. urmare, reținând existența autorității de lucru judecat, în temeiul articolului 341, aliniatul 6, litera a din Codul de procedură penală, judecătorul va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de către contestatorul D. I., prin mandatar B. I., va menține Rezoluția nr.1117/P/2008 din 02.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de G. L., M. S. L., C. S., Ș. L. și H. I. și va menține Ordonanța nr.827/II/2/2008 din 29.01.2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj prin care s-a respins plângerea formulată de către contestator împotriva soluției procurorului din Rezoluția nr.1117/P/2008 din 02.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Judecătorul reține că și în ipoteza în care cererea contestatorului ar fi fost calificată drept o cerere de revizuire, prin prisma art.459, alin.5 din Codul de procedură penală, aceasta ar fi fost de asemenea inadmisibilă.

În temeiul articolului 275, aliniatul 5 raportat la aliniatul 2 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va obliga contestatorul să plătească suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul articolului 341, aliniatul 6, litera a din Codul de procedură penală, respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de către contestatorul D. I., prin mandatar B. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., ..

Menține Rezoluția nr.1117/P/2008 din 02.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de G. L., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., M. S. L., cu domiciliul în Cluj-N., ..15, județul Cluj, C. S., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., județul Cluj, Ș. L., cu domiciliul în Cluj-N., ..11, ., județul Cluj și H. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., ..

Menține Ordonanța nr.827/II/2/2008 din 29.01.2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj prin care s-a respins plângerea formulată de către contestator împotriva soluției procurorului din Rezoluția nr.1117/P/2008 din 02.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul articolului 275, aliniatul 5 raportat la aliniatul 2 din Codul de procedură penală, obligă contestatorul să plătească suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 1 octombrie 2015.

JUDECĂTOR GREFIER

M. M. G. P. R. E.

Red/Dact MMG

15.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA