Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-01-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINTA PENALA NR.17/2015
Ședința publică din data de 9.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. L. I.
GREFIER: C. A. B.
Ministerul Public este reprezentat prin d-na L. M., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj emis în dosarul nr. 91/P/2014 din data de 05.05.2014 pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului prev și ped de art. 336 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă, inculpatul T. C. asistat de av. desemnat din oficiu C. O. M. solicitand instantei sa ia act de incetarea mandatului si avocat ales R. S. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanta în temeiul art. 91 alin.4 Cpp constata incetat de drept mandatul aparatorului desemnat din oficiu – avocat C. O. M. întrucat pentru reprezentarea intereselor inculpatul s-a prezentat aparatorul ales R. S. C., cu delegatie la dosar ( f. 48) și încuviiteaza pentru aceasta onorariu partial pentru studiu dosar în cuantum de 100 lei ce va ramane in sarcina statului urmand a fi avansat din FMJ catre Baroul de Avocati Cluj.
Instanța îl identifica pe inculpat potrivit cartii de identitate.
Inculpatul arata ca, locuieste efectiv in ., jud. Cluj.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului fapta pentru care este cercetat și trimis în judecată, încadrarea juridică a acesteia și dreptul de a fi asistat de un apărător ales, dreptul de a lua la cunostinta de invinuirea care i se aduce, dreptul de a face declarații cu privire la aceasta, sau de a nu face nicio declarație exercitându-și dreptul la tăcere, iar in cazul in care doreste sa dea declarație trebuie sa declare tot ceea ce știe in legătură cu fapta comisa, atrăgându-i-se atenția ca tot ceea ce declara poate fi folosit împotriva lui si dreptul de a solicita judecarea cauzei in baza procedurii simplificate.
Instanta constata ca, s-a verificat regularitatea actului de sesizare si legalitatea administarrii probelor si actelor procesuale in cursul urmaririi penale de catre judecatorul de camera preliminara in sedinta camerei de consiliu din 10.06.2014 dispunand inceperea judecatii.
Instanța aduce la cunoștință inculpatului și prevederile art.374 C.p.p., respectiv că judecata poate să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și prevederile art.396, alin.10 C.p.p., respectiv că atunci când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Fiind întrebat de instanță, inculpatul arată că, recunoaște comiterea faptei, cunoaște, își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale și dorește să beneficieze de dispozițiile art. 396 aliniatul 10 Cod de Procedură penală, declarația acestuia de recunoastere a invinuirii fiind consemnată în procesul-verbal depus la dosarul cauzei.
Instanța acordă părților cuvântul cu privire la cererea inculpatului de soluționare a cauzei în procedura simplificată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței admiterea cererii formulate de inculpat și judecarea cauzei după această procedură.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii formulate de inculpat si judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate.
Instanța, constatând îndeplinite condițiile art. 374 alin.4 raportat la art.372 Cod de Procedură penală, avand in vedere pozitia de recunoastere a inculpatului expres formulata, a faptei si a vinovatiei si probele administrate in cursul urmaririi penale pe care le apreciaza juste pentru solutionarea cauzei admite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate si dispune solutionarea cauzei potrivit procedurii de recunoastere a invinuirii.
Instanta acorda cuvantul cu privire la alte cereri, daca exista.
Reprezentanta Parchetului si avocatul inculpatului arata ca, nu au alte cereri de formulat.
Instanta, din oficiu, in baza art.5 NCp. pune in discutie legea penala mai favorabila incidenta in prezenta cauza, raportat la data comiterii faptei, respectiv 28.12.2013, cand in vigoare erau prevederile art.87 alin.1 din OUG 195/2002, data pronuntarii in vigoare fiind pe noul cod penal, respectiv art.336 alin.1 cu aplicarea art.5 NCp, urmand ca, in masura in care se va aprecia ca legea penala mai favorabila este legea veche, sa dispuna schimbarea incadrarii juridice.
Reprezentanta Ministerului Public avand in vedere data savarsirii faptei, respectiv 28.12.2013, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr.265/2014 cu privire la aplicarea globala a legii penale mai favorabile, raportat la solicitarile pe care le va formula, respectiv condamnarea inculpatului la o pedeapsa cu inchisoarea fara retinerea de circumstante atenuante si suspendarea conditionata a executarii pedepsei, apreciaza ca legea penala mai favorabila este legea veche, respectiv dispozitiile art.87 alin.1 din OUG 195/2002 si solicita schimbarea incadrarii juridice din art.336 alin.1 Cp in art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.5 Ncp..
Avocatul inculpatului considera ca, legea penala mai favorabila este legea noua avand in vedere ca art.336 alin.1 din Ncp. prevede pedeapsa alternativa a inchisorii cu amenda pentru fapta savarsita.
Nefiind alte cereri, alte probe, instanța declara inchisa faza cercetarii judecatoresti si acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta Ministerului Public solicita sa se constate ca, din declaratia inculpatului coroborat cu probele care au fost administrate in cursul urmaririi penale rezulta savarsirea cu vinovatie de catre inculpat a infractiunilor retinute in sarcina sa in cuprinsul rechizitoriului Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, respectiv infractiunea prevazuta de art.336 alin.1 Ncp..La individualizarea pedepsei solicita sa se aiba in vedere gradul de pericol social al faptei prin prisma nivelului ridicat de alcoolemie, respectiv de 2,00 g/l alcool pur în sânge, raportat la faptul ca, cel mai probabil datorita consumului de alcool inculpatul a fost implicat . soldat doar cu pagube materiale; avand in vedere ca acesta a pierdut controlul autoturismului intrand . gaze si . localitatea Feleacu. Solicita condamnarea inculpatului la o pedeapsa cu inchisoarea fara retinerea de circumstante atenuante, pentru savarsirea infractiunii prev de art.87 alin1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.5 din Ncp. In temeiul art.71 Cp.1969 solicita sa se aplice pedepsele accesorii prevazute de art.65 lit.a si lit.b Cp. Raportat la situatia inculpatului care lucreaza in strainatate solicita in baza art.81 Cp. sa se dispuna suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen prevazut de art.82 din Cp. si suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale. In baza dispozitiilor art. 274 Cpp. solicita obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare catre stat avand in vedere si cuantumul acestora din cursul urmaririi penale in suma de 400 lei.
Avocatul inculpatului la individualizarea pedepsei solicita sa se aiba in vedere conduita buna a inculpatului care este la prima confruntare cu legea penala precum si faptul ca inculpatul a fost sincer in cursul cercetarilor si a recunoscut fapta. Solicita reducerea pedepsei si condamnarea inculpatului in baza art.336 alin.1 Ncp. la o pedeapsa cu amenda penala.
Inculpatul avand ultimul cuvant arata ca, regreta fapta si achieseaza la concluziile avocatului sau.
Instanța reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj emis în dosar nr. 91/P/2014( dosar nr. 101/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-N.) la data de 05.05.2014 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr. dosar_ /05.05.2014 s-a dispus trimiterea în judecată in stare de libertate a inculpatului T. C. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 5 Cod Penal, constând în aceea că în noaptea de 28 decembrie 2013, în jurul orelor 22:34, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus, pe DN 1 E60, în ., autoturismul marca „Audi”, cu nr. de înmatriculare_, având o îmbibație alcoolică de 2,00 g/l alcool pur în sânge.
Situația de fapt reținută in actul de sesizare a fost probată de către organul de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit de polițist din cadrul Postului de Poliție al Comunei Feleacu la 29 decembrie 2013 (f. 6); rezultatul testării cu aparatul „Drager” alcotest din 28 decembrie 2013, ora 22:50 (f. 36); buletinul de examinare clinică pentru determinarea gradului de intoxicație etilică, cererea de analiză și procesul-verbal de prelevare a probelor de sânge privind pe T. C. din 29 decembrie 2013 (f. 29-30); buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 53/2014 din 7 ianuarie 2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-N., (f. 15); procesul-verbal și declarația suspectului T. C. din 24 martie 2014 (f. 20-22); declarația olografă a lui T. C. din 29 decembrie 2013 (f. 27-28); declarația martorului C. V. din 17 martie 2014.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptei.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 10 iunie 2014 definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății( încheiere-f.9-10 dos I).
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras în baza art. 374 Cod Procedura Penala a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat pe inculpat, asistat de către apărătorul ales, dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod Procedura Penala, iar, în urma răspunsului afirmativ a acestuia, a procedat la ascultarea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 375 Cod Procedura Penala, declarația acestuia fiind consemnata si atașata la dosar( f. 49-50).
S-au mai depus la dosar cazierul judiciar și cel auto privind pe inculpat.
Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța reține:
Cu privire la starea de fapt
În noaptea de 28 decembrie 2013, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul T. C., posesorul permisului de conducere . pentru autovehicule de categoria „B”, eliberat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Cluj, a condus, pe DN 1 E60, de la Căminul Cultural al comunei Feleacu, județul Cluj spre municipiul Cluj-N., autoturismul marca „Audi”, cu numărul de înmatriculare_, proprietatea lui C. M. F..
În jurul orei 22:34, datorită stării de ebrietate și a încălcării prevederilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002R, inculpatul T. C. a pierdut controlul autoturismului într-o curbă, a pătruns pe contrasens, deteriorând gardul imobilului situat la numărul 112 din . și avariind conducta de gaz metan care alimenta imobilul susmenționat (f. 6, 24-26 dos UP – procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit la data de 29 decembrie 2013 și declarația martorului asistentCălugăr V.).
Ajunse la fata locului organele de politie din cadrul Postului de Poliție al Comunei Feleacu- IPJ Cluj, în prezenta martorului asistent au constatat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca „Drager” care a indicat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora testarii - ora 22:50( test de respiratie nr. 15/28.12.2013- f. 36 dos UP).
Ulterior, inculpatul a fost condus la Clinica UPU 1 Cluj-N. în vederea recoltării de probe biologice, în temeiul art.88 alin.6 din OUG nr.195/2002R. Astfel, s-a solicitat acestuia să se supună recoltării probelor biologice de sânge, ceea ce s-a și realizat, recoltându-se de la acesta o singură probă de sânge la ora 00, 36, întrucât acesta a refuzat să fie supus recoltării celei de a doua probe biologice pentru determinarea alcoolemiei la interval de o oră de la recoltarea primei mostre biologice( proces verbal de prelevare f.29 dos UP).
Totodată, cu aceasta ocazie, inculpatul a fost examinat clinic de catre medicul specialist rezultând că aceasta părea sub influenta băuturilor alcoolice, astfel cum rezultă din buletinul de examinare clinică seria_, cu aceasta ocazie inculpatul declarând că a consumat alcool constând în bere 2x 500 ml (f. 30 dosUP).
În urma analizei probei de sânge recoltate a rezultat o alcoolemie a inculpatului la momentul prelevării primei probe -ora 00,36 de 2,00 gr %o, conform buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 53/07.01.2014 întocmit de IML Cluj-N.(f.15 dos UP).
Atât în cursul urmăririi penale ( f. 19, 22 dos UP) dar și mai apoi în fata instanței de judecată ( f. 49-50 dos I) inculpatul a recunoscut sincer că în seara și noaptea de 28 decembrie 2013 a consumat alcool( cantitatea de trei beri), după care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a condus pe DN 1 E60, autoturismul marca „Audi”, cu nr. de înmatriculare_, producând un eveniment rutier datorită consumului de alcool.
Prin îmbibație alcoolică sau alcoolemie se înțelege gradul de concentrare a alcoolului din corpul uman, exprimat în grame la litru de alcool pur în sânge ea ajungand la valoarea sa maximă la 30 minute pana la 2 ore, adică după absorbția totală. De la pragul maxim scade apoi regresiv și continuu prin degradarea metabolică a alcoolului, care are loc cu o viteza constantă de 0,10-0,15 g/h (oră). Cum consumul de alcool al inculpatului a fost realizat înainte de prelevarea probelor biologice de sânge avand in acest sens in vedere întreg intervalul de timp în care a avut loc ingestia de alcool, se constată că aceasta nu putea fi în faza de absorbție a alcoolului ci în cea de eliminare, fapt care, coroborat cu constatarea medico-legală care atestă valorile științific probate în descreștere, denota dincolo de orice dubiu că inculpatul în jurul orei 22, 34 a zilei de 28.12.2013( momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice ) dar si la ora primei recoltari a probelor biologice- ora 00,36 avea o alcoolemie în sânge mai mare decât limita prevăzută în textul de incriminare( respectiv de 2, 00 g‰).
Starea de fapt, fapta și vinovăția inculpatului rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă din declarațiile de recunoastere date de inculpat in faza de urmarire penala si reiterate in fata instantei de judecata care a recunoscut consumul de bauturi alcoolice anterior urcarii sale la volan și care nu a contestat valoarea alcoolemiei stabilita prin probele stiintifice administrate, declaratii care se coroborează din perspectiva prevederilor art. 97 si 103 Cod Procedura Penală cu declaratiile martorului asistent C. V., audiat in cursul urmăririi penale, procesul verbal de constatare a infractiunii încheiat la data de 29.12.2013, probele științifice constând in testul de respirație nr. 25/2013 și buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.53/2013 care au relevat in privinta inculpatului o alcoolemie peste limita legală la momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice respectiv la momentul primei recoltari de probe biologice, procesul verbal de prelevare a probelor biologice si buletinul de examinare clinica seria_, putand concluziona asadar, fata de ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal, ca in cauza exista suficiente probe directe si indirecte, precise, necontestate și complete, probe legal administrate și convingatoare (cauza Telfner c. Austriei ), concordante care toate coroborate converg spre convingerea ca inculpatul se face vinovat de comiterea faptei.
Cu privire la legea penală mai favorabilă si încadrarea juridică a faptei
Dacă anterior intrării în vigoare la data de 01.02.2014 a Noului Cod Penal activitatea infractională a inculpatului s-a subsumat prevederilor art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R( dispozitii legale in vigoare la data savarsirii faptei 28.12.2013)din perspectiva noilor prevederi penale ( Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal) aceasta se circumscrie dispozitiilor art. 336 alin.1 Cod Penal. Astfel, în actuala reglementare constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcooluluiconducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange si se pedepseste cu inchisoarea de la 1 an la 5 ani sau cu amenda, valoarea indubitabila de proba stiintifica obiectiva care exprima imbibatia reala fiind numai cea determinata prin analiza sangelui in momentul prelevarii. Din aceasta perspectiva, astfel cum a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala prin decizia nr. 3/12 mai 2014, in ipoteza unei duble prelevari de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanta penala este cel dat de prima prelevare.
Potrivit art.5 alin.1 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, iar potrivit deciziei Curții Constituționale nr.265 din 6 mai 2014, publicată în M.Of.nr.372 din 20 mai 2014, data la care a intrat în vigoare, legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, iar nu pe instituții autonome, neputându-se combina dispoziții din legi succesive, iar atata timp cat numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, instantele judecatoresti trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare. De asemenea, prin aceeasi decizie Curtea a statuat ca o data cu publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei efectele Deciziei nr. 2/14.04.2014 a ICCJ inceteaza in conformitate cu prevederile art. 147 alin.4 din Constitutie si cele ale art. 477/1 Codul de Procedura Penala.
În același context instanța urmează a mai retine astfel cum a statuat și instanța de contencios european art. 7 paragraful 1 din Conventia EDO presupune o comparatie în concreto a legilor penale aplicabile cauzei acuzatului, inclusiv legea in vigoare la momentul savarsirii infractiunii ( legea veche ) și cea in vigoare la momentul judecarii ( noua lege), lex mitior trebuind sa fie stabilita în concreto, judecatorul fiind chemat sa confrunte fiecare lege penala aplicabila ( cea veche si cea noua) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui sa fie pedeapsa in cazul in care se aplica fie legea veche, fie cea noua (…) trebuind sa se aplica legea care este efectiv cea mai favorabila acuzatului ( Hotărârea Scoppola nr. 2).
Potrivit art.147 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Întrucât de la data săvârșirii faptei reținute în sarcina inculpatului și până la judecarea definitivă a cauzei au fost în vigoare succesiv Codul Penal din 1969 și Noul Cod penal, instanța va aplica legea penală mai favorabilă care este în acest caz Codul Penal din 1969 întrucât deși limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de ambele legi pentru infracțiunea comisă sunt egale ( închisoarea de la 1 la 5 ani), dar față de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 R, Noul Cod Penal prevede în art.336 și pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii, vechiul Cod Penal permitea ca modalitate de executare a pedepsei închisorii, suspendarea condiționată a executării pedepsei care este cea mai ușoară modalitate de executare a pedepsei închisorii ce nu se mai regăsește în Noul Cod Penal având în vedere ca instanța se va orienta în ceea ce îl privește pe inculpat asupra sancțiunii penale constând în închisoarea.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 386 Cod Procedura Penala va schimba încadrarea juridica a faptei pentru care inculpatul T. C. a fost trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj emis in dosar nr.91/P/2014 la data de 05.05.2014 din infractiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 5 Cod Penal în infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev și ped de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R cu aplicarea art.5 Cod Penal.
Îndrept, fapta inculpatuluiT. C. care în data de 28.12.2013 în jurul orei 22,34, a condus autoturismul marca „Audi”, cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice, respectiv, pe DN 1 E60, în . având o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur in sange, respectiv de 2,00 g/l alcool pur în sânge, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legala prev și ped de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R cu aplicarea art. 5 Cod Penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de catre o persoana care are in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, de 0,80 g/l alcool pur in sange. Asadar, acțiunea inculpatului, care în data de 28.12.2013 în jurul orei 22,34, a condus autoturismul marca „Audi”, cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice, respectiv, pe DN 1 E60, în . iar în dreptul imobilului nr. cu nr. 112 a pierdut controlul volanului intrand pe contrasens, fiind implicat în producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, având o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur in sânge, respectiv o alcoolemie de 2 gr. o/oo, realizează elementul material al infracțiunii deduse judecatii, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul sigurantei si securitatii circulatiei pe drumurile publice, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din insasi materialitatea faptei ( ex re) atata timp cat infractiunea dedusa judecatii este una de pericol.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform art. 19 alin.1 pct. 1 lit.a Cod Penal din 1969 (art. 16 alin. (3) lit. a) Cod Penal), întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
Pentru a stabili în concret pedeapsa, instanța va avea in vedere ca aceasta sanctiune penala reprezinta a masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni ; instanta va tine cont si de faptul ca prin executarea acesteia se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, fara insa ca executarea pedepsei sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana inculpatului .
În procesul de individualizare judiciara si dozare a pedepsei ce se va aplica inculpatului pentru infracțiunea comisa instanța se va raporta la gravitatea infracțiunii savarsite si periculozitatea inculpatului urmand a avea in vedere in mod plural criteriile generale prevazute de art. 74 Cod Penal constand in imprejurarile si modul de comitere a infractiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii, motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit, natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal si nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala, raportandu-se la limitele speciale de pedepasa prevazute de textul incriminator( închisoarea de la 1 la 5 ani) dar reduse cu 1/3 din perspectiva prevederilor art. 396 alin.10 Cod Procedura Penala.
Referitor la gradul de pericol social al infracțiunii, instanța apreciază că acesta este unul mediu spre ridicat în contextul in care inculpatul s-a deplasat la volanul autovehiculului pe drumurile publice din judetul Cluj, respectiv DN 1 E60, în . ora și pe un tronson de drum mai putin circulat insa in conditii de noapte când gradul de oboseala este ridicat iar aptitudinile conducatorului auto de a conduce in conditii de siguranta si securitate sunt diminuate, valoarea ridicata a alcoolemiei (2,00 gr.o/oo), împrejurarea că cel mai probabil datorita consumului mare de alcool inculpatul a fost implicat in producerea evenimentului rutier soldat cu pagube materiale, distanta parcursă la volanul autovehiculului, circumstanțe fata de care aceasta trebuia să adopte o conduită si un comportament mult mai preventiv.
Un alt criteriu care trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor este cel legat de persoana inculpatului. Instanța apreciază că trebuie analizate atât aspectele care caracterizează persoana inculpatului anterior săvârșirii faptei ce face obiectul cauzei, pentru a se stabili dacă este vorba de o persoană cu predispoziție spre adoptarea unui comportament infracțional, cât și aspectele care rezultă în privința inculpatului din modul de săvârșire al faptei și conduita ulterioară a acestuia, pentru ca atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare să ducă la atingerea scopului sancționator și preventiv al acesteia, la îndeplinirea funcțiilor pedepsei. Or, în privinta inculpatului T. C. instanta va constata că acesta este o persoana in varsta de 36 de ani ce beneficiaza de pregatire scolara si profesionala, casatorit și avand in intretinere doi copii minori, de profesie muncitor calificat, in prezent lucrand în Spania( Ibiza) potrivit propriilor sustineri ( f. 49 verso dos I ). În ce privește conduita anterioară a inculpatului instanta va constata ca aceasta se afla la prima confruntare majora cu legea penala avand un comportament corespunzator in societate aceasta rezultand din lipsa antecedentelor penale iar atitudinea sa a fost una pe deplin loiala pe intreaga desfasurare a procesului penal atata timp cat a colaborat cu organele judiciare, prezentandu-se și in fata instantei de judecata, prin declaratiile de recunoastere date în mod constant facilitand activitatea judiciara.
Față de complexul imprejurărilor mai sus mentionate, in contextul in care infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica de 2,00 gr. o% este totusi o infractiune de pericol, pericol constand tocmai in aceea ca legea a stabilit ca a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de peste 0,80 gr%o constituie infractiune iar pericolul unei astfel de fapte este unul obiectiv, legal si efectiv instanta nu apreciaza oportun a retine in favoarea inculpatului circumstante atenuante judiciare in contextul in care numărul infractiunilor de conducere a vehiculelor sub influenta alcoolului este in crestere, ceea ce implică din partea instanțelor de judecată aplicarea unor sanctiuni mai severe pentru sanctionarea și reeducarea celor vinovati de comiterea unor astfel de infractiuni. Cu toate acestea instanta va constata ca și in trafic conduita inculpatului a fost una ireproșabilă, aspect ce rezulta din cazierul auto al acestuia.
Complexul imprejurarilor care caracterizeaza fapta comisă face ca in cauza retinerea de circumstante aténuante judiciare in favoarea inculpatului sa nu fie una oportuna si justificata cu atat mai mult cu cat lipsa antecedentelor penale nu semnifica mai mult decât un comportament normal, de conformare a oricarei persoane la normele sociale neputand fi privite izolat sau unilateral ci in contextul celorlalte criterii menționate anterior, toate aspectele pozitive ce caracterizeaza persoana inculpatului urmând a fi avute in vedere la modalitatea de individualizare judiciara a executarii pedepsei.
În acelasi sens instanta nu apreciaza ca amenda penala ca sanctiune aplicabila inculpatului este apta de a satisface scopul preventiv special al pedepsei dar nici modalitătile de individualizare a executarii pedepsei constand in renuntarea la aplicarea pedepsei neputandu-se aprecia ca fapta prezinta un grad de pericol redus și respectiv amanarea aplicarii pedepsei, oricum sub acest ultim aspect dispozitiile referitoare la suspendare conditionata din reglementarea anterioara cu cele privitoare la amanarea aplicarii pedepsei legea penala veche este mai favorabila prin prisma conditiilor de acordare si a efectelor.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, constatând că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune în sensul art.15 Cod Penal îndeplinind conditiile de tipicitate, în temeiul art. 396 alin.2 din Codul de Procedura Penală instanța urmează să condamne pe inculpatul T. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev și ped de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R cu aplicarea art. 5 Cod Penal in conditiile art.396 alin. 10 Cod Procedura Penala cu referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 265/06.05.2014 la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare , apreciind că o astfel de pedeapsă constituie un avertisment suficient pentru acesta de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespunde sub aspectul naturii și cuantumului scopului sanctionator și preventiv(special și general) dar si dublului caracter al acesteia cel coercitiv si cel corectiv.
Pentru a complini rolul sanctionator, educativ si preventiv al pedepsei cu inchisoarea stabilită si avand in vedere si dispozitiile art. 8 din Conventia EDO, imprejurarea ca infractiunea comisă de inculpat este independentă de aspecte privind modul de exercitare a drepturilor si de indeplinire a obligatiilor parintesti cat si dispozitiile art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventia EDO, instanta în temeiul art.71 alin.1 și 2 Cod Penal din 1969 cu referire la Decizia RIL nr. 74/2007 a ICCJ va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev de art. 64 alin.1 lit.a) teza II și lit.b Cod Penal din 1969, ca pedepse accesorii, rezultând, raportat la natura faptei savarsite existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală constand exclusiv in dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, activitati ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis din momentul in care prezenta hotarare de condamnare va ramane definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la împlinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei. Astfel instanta nu va interzice exercitiul dreptului prev de art. 64 alin.1 lit.c) Cod Penal intrucat inculpatul nu s-a folosit la comiterea infractiunilor de vreo functie, profesie sau activitate și nici dreptul de a alege, care este o valoare fundamentala . si nu ar fi proportionala si justificata intrucat fapta comisa nu are conotatie electorala, avand in vedere exigentele Curtii E.D.O. reflectate in cauza Calamanovici contra Romaniei ( Hotararea din 1 iulie 2008 ) și in cauza Hirst impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (Hotararea din 30 martie 2004 ) in care Curtea a apreciat ca nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind a fi dispusa in functie de natura faptei si gravitatea acesteia.
În ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei aplicate instanta constata că inculpatul se află la prima confruntare majora cu legea penală, astfel cum rezultă din fisa de cazier judiciar a acestuia, este o persoană care nu are antecedente penale, iar de la data comiterii infractiunii dedusă judecătii de fată- 28.12.2013 nu a mai suferit condamnări penale ceea ce justifica afirmatia ca infractiunea comisa a fost un eveniment izolat in viata inculpatului, aceasta fiind pe deplin integrat in societate, comportamentul sau fiind unul corespunzator pe toata durata procesului penal, luând în considerare vârsta, educatia si aspectele pozitive personale care il pot face pe inculpat să conștientizeze semnificația faptelor sale, regretul sincer manifestat fata de urmarile cauzate, scopul sanctionator și preventiv al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unui tratament sanctionator mai bland.
Concluzionand in sensul celor proxim mai sus aratate, în temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 Cod Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal, vazand si dispozitiile tranzitorii prevazute in art. 15 din Legea nr. 187/2012 conform carora masura suspendarii conditionate a executarii pedepsei aplicat in baza Codului Penal din 1969 se mentine si dupa . Codului Penal, apreciind îndeplinite conditiile legale, instanta va suspenda condiționat executarea pedepsei stabilite de 1 an și 10 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni, care va incepe sa curga de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri conform art. 82 alin.3 Cod Penal din 1969.
În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii stabilite.
În temeiul art.404 Cod Procedura Penala raportat la art.83 Cod Penal din 1969 va atrage atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate in situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod Procedura Penala va obliga inculpatul la plata sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 386 CPP schimba încadrarea juridica a faptei pentru care inculpatul T. C. a fost trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj emis in dosar nr.91/P/2014 la data de 05.05.2014 din infractiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 CP cu aplicarea art. 5 CP în infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev și ped de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R cu aplicarea art.5 CP.
În temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R cu aplicarea art. 5 CP in conditiile art.396 alin. 10 CPP cu referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 265/06.05.2014 condamnă inculpatul T. C., fiul lui V. și I., născut la data de 12 septembrie 1978 în mun. Cluj-N., județul Cluj, cetățean român, absolvent de liceu, căsătorit, având în întreținere doi copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în mun. Cluj-N., ., . și reședința în comuna Feleacu, ., județul Cluj, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În temeiul art. 71 alin.1 și 2 CP din 1969 interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b CP din 1969 pe durata prev. de art.71 alin.2 CP din 1969, ca si pedeapsa accesorie.
În temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 CP din 1969 cu aplicarea art. 5 CP cu referire la art. 15 din Legea nr. 187/2012 suspendă condiționat executarea pedepsei stabilite de 1 an și 10 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni care începe sa curga de la data ramanerii definitive a prezentei hotarâri conform art. 82 alin.3 CP din 1969.
În temeiul art.71 alin.5 CP din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii stabilite.
În temeiul art.404 CPP raportat la art.83 CP din 1969 cu referire la art. 15 din Legea nr. 187/2012 atrage atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate in situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.
În temeiul art. 274 alin.1 CPP obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei conform art. 410 CPP.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.01.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
T. L. I. A. B.
TehnRed.TLI/19.01.2015/4ex.
← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 23/2015.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
---|