Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 865/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 865/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-06-2015

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

DOSAR NR_

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINTA PENALA NR.865

Sedinta publica din 25.06.2015

Instanta constituita din:

JUDECATOR:L. B.

GREFIER:L. J.

Ministerul Public reprezentat prin procuror D. F. de la P. de pe langa Judecatoria Cluj-N..

Pe rol fiind pronuntarea cauzei penale privind pe inculpatul L. Z. C., cercetat în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării monstrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prev de art. 336 alin 1 C.pen.

Mersul dezbaterilor si concluziile partilor au fost consemnate in incheierea sedintei publice din data de 18.06.2015 care face parte integranta din prezenta hotarare cand instanta avand nevoie de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea la 22.06.2015, 23.06.2015 si 25.06.2015.

INSTANȚA

Prin Rechizitoriul nr. 4731/P/2014 din data de 7.01.2015 P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a dispus trimiterea in judecată, în stare de libertate, a inculpatului L. Z. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapta prev. de art. 336 al 1 Cp, în fapt reținându-se ca la data de 18.04.2014, în jurul orelor 23:30, a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr de înmatriculare_, pe drumurile publice, în localitatea Mociu, pe DN 16, km 23+200m, pe direcția Reghin-Apahida, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, și anume de 0,85 g/l alcool pur în sânge la ora primei prelevări, respectiv 0,60 g/l alcool pur în sânge la a doua prelevare

În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin:

proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f.10-11 dup)

printare alcooltest (f.9 dup)

cerere de analiză/proces verbal de prelevare (f.23 dup)

buletin de examinare clinică (f.22 dup)

buletin de analiză toxicologică nr. 2579/IX/a/487 din data de 25.04.2014 (f.25 dup)

declarațiile suspectului L. Z. C. (f.17-18 dup)

declarațiile inculpatului L. Z. C. (f.14-15 dup)

depozițiile martorului Balla E. I. (f.26-27 dup)

fișa de cazier judiciar (f.28 dup)

În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, procedându-se la audierea inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii prev. de art. 375 rap la art 396 al. 10 C.pr.pen., cerere încuviințată de către instanță.

Analizând întregul material probator instanța reține că, în fapt, la data de 18.04.2014, în jurul orelor 23:30, inculpatul L. Z. C. a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr de înmatriculare_, pe drumurile publice, în localitatea Mociu, pe DN 16, km 23+200m, pe direcția Reghin-Apahida, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, și anume de 0,85 g/l alcool pur în sânge la ora primei prelevări, respectiv 0,60 g/l alcool pur în sânge la a doua prelevare.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapta prev. de art. 336 al 1 Cp.

La individualizarea pedepsei ce urmează să o aplice inculpatului, instanța va tine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.74 Cod penal, art. 369 al. 10 C.pr.pen. și in acest context, de poziția sincera a inculpatului, de lipsa antecedentelor penale (f. 28 dup), de gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, care rezulta din valoarea redusă a alcoolemiei inculpatului și din distanța relativ mare parcursă de către acesta la volanul autoturismului pe traseul localitatea V. C. – Barul din localitate – locuința lui H. L. – localitatea Mociu și retur.

În speță sunt întrunite condițiile amânării aplicării pedepsei prev. de art. 83 alin. 1 lit. a-d și alin. 2 Cp, instanța apreciind că măsurile de supraveghere ce se vor lua față de inculpat, împreună cu obligația ce se va institui în sarcina acestuia - de a nu conduce niciun autovehicul pe o perioadă de 6 luni – vor conduce la împlinirea scopului educativ și coercitiv al pedepsei, fără aplicarea imediată a acesteia.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 336 al. 1 Cp cu aplic art 375- art. 396 al 10 Cpp va stabili în sarcina inculpatului L. Z. C. pedeapsa la 9 luni închisoare.

În baza art. 83 Cp va amâna aplicarea pedepsei.

În baza art. 84 Cp și art 85 Cp pe durata termenului de încercare de 2 ani inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 al 2 lit g Cp va impune inculpatului, pe o perioadă de 1 an și 6 luni, obligația de a nu conduce niciun autovehicul.

Supravegherea executării obligaților se va exercita de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj și organele abilitate.

Va pune in vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj disp. art. 86 C.pen.

Va pune în vedere inculpatului prev. art. 87 și art. 88 Cp, referitoare la modificarea sau încetarea obligației și la revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art 274 al 1 Cp va obliga inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

In baza art. 336 al. 1 Cp cu aplic art 375- art. 396 al 10 Cpp stabilește în sarcina inculpatului L. Z. C., fiul lui A. și E., născut la data de 07.07.1989 în mun. Cluj-N., cu dom. în .. 115, jud. Cluj, cetățean român studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, având ocupația de agricultor, fără ante cedente penale, identificat prin CI ., nr._, CNP_, pedeapsa la 9 luni închisoare.

În baza art. 83 Cp amână aplicarea pedepsei.

În baza art. 84 Cp și art 85 Cp pe durata termenului de încercare de 2 ani inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 al 2 lit g Cp impune inculpatului, pe o perioadă de 6 luni, obligația de a nu conduce niciun autovehicul.

Supravegherea executării obligaților se va exercita de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj și organele abilitate.

Pune in vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj disp. art. 86 C.pen.

Pune în vedere inculpatului prev. art. 87 și art. 88 Cp

În baza art 274 al 1 Cpp obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din 25.06.2015.

P. GREFIER

L. B. L. J.

red. LB/HCM

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 865/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA