Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 780/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 780/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 780/2015

Ședința camerei de consiliu din data de 12.06.2015

Completul constituit din:

Instanța constituită din:

Judecător de cameră preliminară: M. Ș. G.

Grefier: A. G. P.

Ministerul Public reprezentat prin d-na F. T., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de către petentii B. I. și B. STELUȚA M. împotriva rezoluției din data de 02.12.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. emisă în dosarul nr. 1961/II/2/2013 și a rezoluției din 11.10.2013 a procurorului emisă în dosarul nr. 9295/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

Instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.06.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța a stabilit pronunțarea la data de 12.06.2015.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 04.05.2015, sub nr._, petenții I. B. și I. STELUȚA M. au formulat plângere împotriva rezoluției din data de 02.12.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. emisă în dosarul nr. 1961/II/2/2013.

În motivare, s-a relevat de către petenți faptul că în data de 21.06.2007 ar fi achiziționat de la T. D. și P. V. un apartament în Cluj-N., .. Holul era comun și asigura accesul la apartamente, fiind luminat de două ferestre.

Vânzătorii au dezmembrat holul și spațiile închise, le-au separat de holul rămas, vânzând ulterior aceste spații. În opinia petenților, vânzarea pentru a doua oară a holului ar reprezenta infracțiunea de furt.

Din dispoziția instanței au fost atașate dosarele nr. 9295/P/2012 și nr. 1961/II/2/2013 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

În cadrul procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară nu s-au administrat probe noi, aceasta nefiind permisă de legea procesual penală în vigoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 340 alin. (1) din C.p.p., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau de renunțare la urmărirea penală a fost respinsă poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea soluției date de prim-procuror/procurorul ierarhic superior, la judecătorul de cameră preliminară. Interpretând alineatul (2) al aceluiași articol se deduce concluzia că dacă prim-procurorul nu soluționează plângerea în termenul de 20 de zile (ceea ce nu este cazul în prezenta cauză), plângerea la judecătorul de cameră preliminară se poate face oricând, dar nu mai târziu de expirarea unui alt termen de 20 de zile de la data comunicării soluției date de prim-procuror.

După cum rezultă din actele dosarului, procedura de comunicare a rezoluției prim-procurorului a fost îndeplinită cu petenții în data de 17.02.2014. Deși au fost citați cu această mențiune, petenții nu au prezentat până la termenul de judecată dovada de comunicare a rezoluției. Mai mult, înșiși petenții au învederat instanței în ședință faptul că au luat la cunoștință de conținutul rezoluției prim-procurorului în primăvara anului 2014.

În mod vădit, depunerea plângerii după mai bine de 1 an de la comunicare atrage incidența tardivității acesteia. Judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza fondul problemelor relevate în plângere în lipsa respectării termenului de introducere.

Reglementarea termenului de 20 de zile are rolul de a asigura siguranța circuitului juridic, astfel încât decizii definitive ale organelor de urmărire penală (inclusiv cele eronate) să nu poată fi atacate oricând.

În măsura în care ulterior rămânerii definitive a soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror, apar fapte sau împrejurări noi care pot conduce la modificarea soluției date, acestea pot fi aduse la cunoștința procurorului care are posibilitatea (nu și obligația) revocării ordonanței cu consecința redeschiderii urmăririi penale (în condițiile art. 335 alin. (2) și (4) din C.p.p.).

În concluzie, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C.p.p., va respinge, ca tardivă, plângerea formulată.

Văzând și prevederile art. 275 alin. (2) și (5) din C.p.p,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C.p.p.,

Respinge, ca tardivă, plângerea formulată de către petenții B. I. și B. STELUȚA M., domiciliați în Germania,_ Wiesbaden, Park . ales în România în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, împotriva rezoluției din data de 02.12.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. emisă în dosarul nr. 1961/II/2/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) și (5) din C.p.p,

Obligă petenți la plata sumei de 50 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu astăzi, data de 12.06.2015.

Judecător, Grefier,

M. Ș. G. A. G. P.

Red. și dact. MSG

4 ex. – 01.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 780/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA