Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1330/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1330/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
SENTINȚA PENALĂ NR. 1330/2015
Ședința publică din data de 30.10.2015
Instanța constituită din:
Judecător: M. Ș. G.
Grefier: A. G. L.
Ministerul Public reprezentat prin d-na F. T., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. D. B., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 5 din C.p.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.10.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării a stabilit pronunțarea pentru data de 30.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constantă următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de apel Cluj, emis la data de 14.04.2015, în dosarul de urmărire penală nr. 92/P/2015, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. D. B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C.p., cu aplicarea art. 5 din C.p.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că în dimineața de 31 martie 2012 și după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul M. D. B., posesorul permisului de conducere . 00098107N, pentru autoturisme categoria A, B, BE, CE, eliberat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Bistrița-Năsăud, a condus autoturismul marca „Opel Vectra”, cu numărul de înmatriculare_, pe drumurile publice din Cluj-N., iar în jurul orei 7:15, a fost oprit în trafic pe . municipiu, de un echipaj de poliție din cadrul Secției 6 Poliție a Poliției Municipiului Cluj-N., care efectua serviciul de siguranță publică și patrulare.
Polițiștii au constatat că inculpatul se afla în stare de ebrietate, având tulburări neuromusculare (tulburări de echilibru) și emana miros de alcool. M. M. B. a refuzat să fie testat cu aparatul etilotesc marca „Drager” și a fost condus la UPU 1 Cluj-N., unde i s-au recoltat probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 498/04.04.2012 al Institutului Medico Legal Cluj-N., inculpatul a avut în sânge, la data de 31 martie 2012, o îmbibație alcoolică de 1.60 g% la ora 8:30 și o îmbibație alcoolică de 1.45 g% la ora 9:30.
În faza urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: buletin de examinare clinică însoțitor al recoltării probelor biologice în vederea stabilirii gradului de intoxicație etilică (f. 13), cerere de analiză și procesul-verbal de recoltare a probelor biologice întocmit de un medic de la UPU 1 Cluj-N. (f.12), buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498 din 4 aprilie 2012 întocmit de I.M.L. Cluj-N. (f. 14), declarațiile martorilor B. V., D. I. și F. Ș. B. (f. 32-40), declarațiile inculpatului M. D. B. (f. 43), fișă de evidență auto pentru M. D. B. (f. 43).
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.04.2015, sub nr._ .
În etapa camerei preliminare nu au fost invocate excepții, iar prin încheierea penală din data de 27.05.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării, competența judecătoriei Cluj-N., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
În cursul judecății, cu toate că a fost legal citat și s-a dispus în mai multe rânduri aducerea cu mandat, inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată. A fost depusă fișa de cazier judiciar actualizată (f. 14). Asistența juridică prin avocat nu a fost obligatorie.
La termenul de judecată din data de 01.07.2015, s-a realizat prezentarea actului de sesizare a instanței și s-a dispus aducerea cu mandat a inculpatului care nu a putut fi executat, întrucât inculpatul nu mai locuia la adresa de domiciliu. Inculpatul nu a anunțat instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței, deși în cursul urmăririi penale i s-a adus la cunoștință obligația de a încunoștința instanța cu privire la orice modificare a adresei în termen de 3 zile.
Pentru termenul de judecată din data de 12.08.2015, inculpatul prin avocat ales (la dosar s-a depus doar o copie a împuternicirii avocațiale) a formulat o cerere de amânare care a fost încuviințată de instanță pentru motivele de la fila 28. S-a dispus audierea martorilor din rechizitoriu. S-a emis din nou mandat de aducere a inculpatului care nu a putut fi executat din aceleași motive.
La termenul de judecată din data de 30.09.2015, față de lipsa inculpatului și a martorilor B. V. și D. I. s-au emis mandate de aducere a tuturor celor trei participanți procesuali.
În ședința publică din data de 28.10.2015, au fost audiați martorii D. I. (f. 53), B. V. (f. 54). Pentru acest ultim termen de judecată, inculpatul nu s-a prezentat, iar mandatul de aducere nu a fost executat, inculpatul nefiind găsit. Persoana însărcinată cu executarea mandatului de aducere a consemnat faptul că s-a luat legătura telefonică cu inculpatul care i-ar fi comunicat că este bolnav, iar prin avocat i-ar fi lăsat o adeverință medicală înaintată instanței în copie parțial lizibilă (f. 58).
Din conținutul adeverinței medicale rezultă inculpatul ar suferi de discopatie lombară, recomandându-i-se repaus și evitarea efortului în perioada 26-30.10.2015. Inculpatul nu a formulat o cerere de amânare, iar instanța a apreciat că în raport cu conținutul adeverinței medicale depuse în copie, nu se impunea amânarea cauzei.
La niciunul dintre termenele de judecată acordate, nici inculpatul, nici avocatul său (fără împuternicire originală la dosar) nu s-au prezentat.
Nefiind alte probe de administrat și apreciind că întreaga conduită procesuală a inculpatului vădește încercarea de a tergiversa soluționarea cauzei, instanța a închis cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 31.03.2012, în jurul orei 7:00 și după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul M. D. B., posesorul permisului de conducere . 00098107N, pentru categoriile de autoturisme A, B, BE și CE, eliberat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Bistrița-Năsăud, după ce în timp ce staționa a fost avertizat de către un echipaj de poliție să nu conducă autovehiculul, a condus pe drumurile publice din Cluj-N. (Calea Turzii) autoturismul marca Opel Vectra, cu numărul de înmatriculare_, emis de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Bistrița-Năsăud.
Agenții de poliție au constatat că inculpatul se află în stare de ebrietate, dat fiind că avea tulburări de echilibru și emana miros de alcool. Fără permisiunea agenților de poliție, după ce a fost oprit în trafic, inculpatul a părăsit autovehiculul și a manifestat un comportament nepotrivit, gesticulând agresiv, încercând să părăsească locul opririi în trafic, motiv pentru care a fost încătușat.
Inculpatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest marca „Drager” și a fost condus la UPU 1 Cluj-N., unde, în urma recoltării de probe biologice, a fost stabilită existența unei îmbibații alcoolice de 1,60 g% la ora 8:30 și de 1,45 g% la ora 9:30.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă): Din declarațiile martorului B. V. (f. 32 dosar urmărire și f. 48 dosar judecată) reiese că în noaptea de 31.03.2012, s-a întâlnit cu inculpatul M. D. B. care conducea au autovehicul marca Opel de culoare închisă cu număr de Sibiu. A urcat în autoturismul acestuia și s-au deplasat până în sensul giratoriu de pe Calea Turzii unde au ascultat muzică cu volumul ridicat. S-a prezentat un echipaj de poliție care le-a solicitat să dea muzica mai încet și i-a recomandat inculpatului să nu se deplaseze în acea noapte spre Sibiu. Au mai stat puțin timp în acel loc după care inculpatul a pornit autovehiculul și a coborât pe Calea Turzii, unde a fost oprit de un echipaj de poliție. Agenții de poliție au constatat că inculpatul se află în stare de ebrietate, dat fiind că avea tulburări de echilibru și emana miros de alcool. Fără permisiunea agenților de poliție, după ce a fost oprit în trafic, inculpatul a părăsit autovehiculul și a manifestat un comportament nepotrivit, motiv pentru care a fost încătușat. Aceste aspecte sunt susținute parțial și de martorul F. Ș. B. (f. 40 dosar urmărire).
Din declarația martorului D. I. (f. 36 dosar urmărire și 47 dosar judecată) și a martorului B. V. (f. 32 dosar urmărire și f. 48 dosar judecată), reiese că inculpatul a refuzat să sufle în aparatul etilotest și că acesta era ușor nervos, fiind condus ulterior la Unitatea de Primiri urgențe pentru recoltarea a două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Instanța apreciază că declarația dată de inculpat în calitate de făptuitor, reținută în procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare (f. 21 dosar urmărire), în sensul că acesta nu a fost oprit în trafic și că autoturismul se afla parcat, nu este sinceră.
Din buletinul de examinare clinică (f. 13 dosar urmărire), reiese că inculpatul prezenta halenă alcoolică. Astfel, vorbirea inculpatului era dezordonată și atenția dispersată.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498 din 4 aprilie 2012 întocmit de IML Cluj-N. (f. 14 dosar urmărire), reiese că inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,60 g% la prima recoltare (ora 8:30) și de 1,45g% la a doua recoltare (ora 9:30). Astfel, la momentul recoltării probelor biologice, concentrația de alcool în sânge era în scădere, fapt care determină instanța să aprecieze că inculpatul prezenta o îmbibație alcoolică mai mare în timpul conducerii autoturismului.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța are în vedere că inculpatul a consumat băuturi alcoolice înainte de a se întâlni cu martorul B., astfel că la momentul surprinderii în traficul rutier trecuse mai mult de o oră de la data ultimului consum, fiind cunoscut faptul că absorbția alcoolului în organism se finalizează la o oră de la momentul ultimului consum.
În drept
La stabilirea legii mai favorabile, instanța va avea în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, care a constat că dispozițiile art. 5 din C.p. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Se pune problema legii penale mai favorabile, de vreme ce de la data comiterii faptei până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o succesiune de legi penale care tratează în mod diferit regimul sancționatoriu al infracțiunii.
În acest context, la aplicarea legii mai favorabile, instanța a avut în vedere faptul că potrivit Noului Cod penal nu se poate aplica o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere inculpatului care nu și-a exprimat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
În consecință, în baza art. 5 din N.C.p., instanța va constata că Vechiul Cod penal de la 1969 (V.C.p.) și art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicată, reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului.
Va recalifica fapta reținută prin rechizitoriul din data de 14.04.2015 din infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p., în infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 din C.p.
Pe cale de consecință, în drept, fapta inculpatului M. D. B. care, la data de 31 martie 2012, în jurul orelor 7:00, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus pe drumurile publice din Cluj-N., inclusiv pe . Municipiul Cluj-N. spre centru, autoturismul marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare_, având o alcoolemie de peste 1,60g%, constituie infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 din C.p.
Sub aspectul laturii obiective, trebuie observat că elementul material este reprezentat de acțiunea de conducere pe drumurile publice a autovehiculului marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare_, de către inculpatul M. D. B., care avea la acel moment o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv de peste 1,60 g%, calculată prin analiză toxicologică pe baza probelor biologice prelevate.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol.
D. fiind faptul că infracțiune reținută în sarcina inculpatului este una de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din chiar săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, în modalitatea prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C.p. de la 1969 (V.C.p.), întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a urmărit punerea în pericol a siguranței traficului rutier (chiar dacă nu a urmărit producerea unor consecințe materializate efectiv).
La individualizarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute art. 72 din V.C.p.
În ceea ce privește gravitatea faptei, instanța reține că valoarea alcoolemiei este ridicată, de peste 1,6 g%, reprezentând mai mult de dublul limitei prevăzute de lege, că inculpatul a săvârșit infracțiunea în pofida faptului că un agent de poliție l-a avertizat cu puțin timp înainte că nu este în măsură să conducă pe drumurile publice, precum și că în mașină se afla martorul B. V., existând posibilitatea vătămării acestuia. Artera de circulație din interiorul Municipiului Cluj-N. pe care a condus autovehiculul este una importantă.
În plus, la fața locului, când a fost oprit de echipajul de poliție a manifestat un comportament total inadecvat, fiind agresiv și încercând să părăsească locul opririi în trafic, fapt care a determinat încătușarea sa.
La momentul examinării clinice (f. 13 dosar urmărire), inculpatul vorbea dezordonat, iar atenția sa era dispersată.
Trebuie observată și conduita procesuală a inculpatului care nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, ceea ce denotă o anumită indolență din partea sa, o greșită apreciere a gravității faptei comise. În plus, în cursul urmăririi penale nu a dorit să dea vreo declarație, necolaborând cu organele de anchetă.
Totodată, instanța are în vedere și faptul inculpatul nu are antecedente penale, respectiv că are 26 de ani, nu este căsătorit, este de profesie electrician, fără loc de muncă.
În consecință, în temeiul art. 396 alin. (2), (10) din C.p.p., va condamna pe inculpatul M. D. B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 din C.p.
În baza art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) din V.C.p., va interzice inculpatului M. D. B. pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În acest sens, va face aplicarea directă și prioritară a dispozițiilor art. 3 din Protocolul I la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (astfel cum a fost interpretat prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst împotriva Regatului Unit) și a deciziei LXXI (71)/2007 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiției. Instanța apreciază că interzicerea dreptului la vot ar fi o măsură disproporționată în raport cu gravitatea și specificul faptei și constată că nu se pune problema interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) din V.C.p.
Ținând seama de persoana inculpatului, instanță apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni. Pentru aceste motive, în baza art. 86 ind. 1 și art. 86 ind. 2 din V.C.p., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și închisoare aplicate inculpatului M. D. B. pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. (5) din V.C.p., va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 86 ind. 3 alin. (1) din V.C.p., pe durata termenului de încercare de 5 ani, va dispune ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a fi controlate mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 86 ind. 4 din V.C.p., va atrage atenția inculpatului că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare se va dispune, în condițiile legii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei, respectiv executarea în întregime a pedepsei cumulate cu pedeapsa ce s-ar dispune pentru noua infracțiune.
În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p., va obliga pe inculpat la plata sumei de 600 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 300 lei în cursul urmăririi penale, iar suma de 300 lei în cursul camerei preliminare și al judecății).
În temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești va fi comunicat un exemplar și către organul de poliție competent, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
I. În baza art. 5 din N.C.p.,
Constată că Vechiul Cod penal de la 1969 (V.C.p.) și art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicată, reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului.
Recalifică fapta reținută prin rechizitoriul din data de 14.04.2015 din infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p., în infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 din C.p.
II. În temeiul art. 396 alin. (2), (10) din C.p.p.,
Condamnă pe inculpatul M. D. B., fiul lui I. și Lucreția, născut la data de 11.06.1989 în Mun. Sibiu, jud. Sibiu, cetățean român, absolvent de liceu, de profesie electrician, neîncadrat în muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în comuna Tîrlișua, ., jud. Bistrița-Năsăud, posesor al CI . nr._, eliberată de SPCLEP Beclean, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 din C.p.
În baza art. 71 alin. (2) din V.C.p. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din V.C.p.,
Interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
III. În baza art. 86 ind. 1 și art. 86 ind. 2 din V.C.p.,
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și închisoare aplicate inculpatului M. D. B. pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. (5) din V.C.p.,
Dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 86 ind. 3 alin. (1) din V.C.p.,
Pe durata termenului de încercare de 5 ani, dispune ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 86 ind. 4 din V.C.p.,
Atrage atenția inculpatului că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare se va dispune, în condițiile legii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei, respectiv executarea în întregime a pedepsei cumulate cu pedeapsa ce s-ar dispune pentru noua infracțiune.
IV. În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p.,
Obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 300 lei în cursul urmăririi penale, iar suma de 300 lei în cursul camerei preliminare și al judecății).
În temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002
La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești va fi comunicat un exemplar și către organul de poliție competent, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, pentru procuror și inculpat.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 30.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. Ș. G. A. G. L.
Red. și tehnored. Jud. G.M.S.
4 ex./17.11.2015
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... | Abţinere. Art. 50 C.p.p./art.66 NCPP. Încheierea nr.... → |
---|