Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 43/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 43/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 23286/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA PENALĂ NR. 43/2015

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2015

Completul constituit din:

Judecător: M. G. M.

Grefier: K. T.

Ministerul Public reprezentat prin d-na A. L., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul Ț. D. A., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzute de art. 336, aliniatul 1 din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 ianuarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru azi, 16 ianuarie 2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra pezentei cauze penale, reține că:

Inculpatul Ț. D. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.208/P/20.10.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzute de art. 336, aliniatul 1 din Codul penal, reținându-se în sarcina inculpatului că în data de 25.02.2014, în jurul orei 04:25, a condus autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice din municipiul Cluj-N., jud. Cluj, având o alcoolemie peste limita legală situată în jurul valorii de 1,65 g%o.

La termenul de judecată din data de 08.01.2015, anterior citirii actului de sesizare, inculpatul a arătat personal că recunoaște în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, cunoaște și nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale și a solicitat aplicarea art.374, alin.4, 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală (f 21).

Admițând cererea formulată de către inculpat, în temeiul art.374, alin.4 și art.375 raportat la art.396 din noul Cod de procedură penală, instanța nu a mai administrat probe noi în cursul cercetării judecătorești.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și coroborând declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale (f 21, 24) cu declarația de recunoaștere a săvârșirii faptei dată de către inculpat în fața instanței de judecată (f 21) și cu toate celelalte probe aflate la dosar, respectiv: procesul – verbal de sesizare din oficiu (f 7), procesul – verbal de constatare a infracțiunii (f 8), declarația martorului D. M. R. (f 9), rezultatul alcooltest (f 14), buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.1645/IX/a/287 din 28.02.2014 emis de IML Cluj-N. (f 15), buletinul de examinare clinică (f 16), instanța reține în fapt că în intervalul de timp cuprins între ora 23 din 24.02.2014 - ora 2 din 25.02.2014, inculpatul a consumat în Clubul Karma din Cluj-N., vin și votcă în cantități pe care nu le-a putut preciza exact, iar apoi a condus autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Cluj-N. spre Piața M. V., jud. Cluj, iar în dreptul fast food ului Rosa a acroșat autoturismul marca Opel cu nr.de înmatriculare_ care era parcat. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție. Inculpatul a fost supus testului cu aparatul electronic etilotest, rezultatul afișat pe ecranul acestuia fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care inculpatul a fost condus la IML Cluj-N. unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Alcoolemia acestuia a fost astfel stabilită la valoarea de 1,65 g/l %o alcool pur în sânge la ora 05,15 și 1,45 g/l %o alcool pur în sânge la ora 06,15 ( f 15).

În drept, așa cum a fost descrisă, recunoscută și probată, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală admisă, prevăzută de articolul 336, aliniatul 1 din Codul penal.

Având în vedere încadrarea în drept a faptei săvârșite, instanța va condamna pe inculpat pentru infracțiunea săvârșită la o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 74 din Codul penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, limitele de pedeapsă fixate în noul Cod penal, reduse însă potrivit art.374, alin.4, 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală.

La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei și făptuitorului pentru aprecierea căruia ține seama că inculpatul a recunoscut fapta comisă și și-a exprimat regretul pentru încălcarea legii penale, asumându-și angajamentul că n-o va mai încălca în viitor, că acesta nu are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa sa de cazier judiciar (f 25) și că inculpatul este student, dovedind interes pentru o bună integrare în societate, dar va reține în defavoarea inculpatului, valoarea ridicată a alcoolemiei inculpatului stabilită în urma analizelor efectuate și cantitatea de alcool consumată de inculpat anterior urcării la volan, că prin fapta sa inculpatul a cauzat un incident rutier, acroșând un alt autovehicul, dar și împrejurarea că acesta a mai încălcat normele de circulație rutieră, așa cum atestă înscrisul de la fila 26, precum și starea concretă în care a condus, descrisă în buletinul de examinare clinică cu comportare agitată și părând a fi sub influența alcoolului (f 16).

În consecință, în temeiul articolului 336, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală, instanța va condamna pe inculpatul Ț. D. A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a și b din noul Cod penal, instanța va aplica inculpatului pe o perioadă de 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a și b din noul Cod penal, instanța va interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Față de circumstanțele sus-menționate instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte condiții impuse de articolul 91 din Codul penal, instanța va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani potrivit art.92 din același cod și va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolelor 94, 95 și 96 din Codul penal privind modificarea obligațiilor impuse de instanță și revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul articolului 93, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul articolului 93, alin.2, lit.b din Codul penal, instanța va impune condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul articolului 93, alin.3 din Codul penal, reținând acordul inculpatului în acest sens, instanța va dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. munca va fi prestată în cadrul Asociației Filantropice Medical Creștină din Cluj-N. sau al Primăriei municipiului Cluj-N..

În temeiul articolului 94, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în temeiul articolului 94, alin.2 din Codul penal, supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) și alin. (5) se va face de serviciul de probațiune.

Potrivit art. 274, alin.1 din Codul de procedură penală, în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

Prin urmare, întrucât inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre, în temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală, instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 550 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul dispozițiilor articolului 336, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Ț. D. A., fiul lui I. E. și C., născut la data de 09.06.1994 în localitatea Cluj-N., cu domiciliul în localitatea Cluj-N., ., . și locuind f.f.l. în Cluj-N., ., jud.Cluj, CNP_, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a și b din noul Cod penal aplică inculpatului pe o perioadă de 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a și b din noul Cod penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul articolului 91 și articolului 92 din Codul penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolelor 94, 95 și 96 din Codul penal privind modificarea obligațiilor impuse de instanță și revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul articolului 93, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul articolului 93, alin.2, lit.b din Codul penal, impune condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;

În temeiul articolului 93, alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Asociației Filantropice Medical Creștină din Cluj-N. sau al Primăriei municipiului Cluj-N..

În temeiul articolului 94, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în temeiul articolului 94, alin.2 din Codul penal, supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) și alin. (5) se face de serviciul de probațiune.

În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 550 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2015.

JUDECĂTOR GREFIER

M. M. G. T. K.

Red /Dact.23.04.2015

M.M.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 43/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA