Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1191/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1191/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

SENTINȚA PENALĂ NR. 1191/2015

Ședința publică din data de 09.10.2015

Instanța constituită din:

Judecător: M. Ș. G.

Grefier: A. G. L.

Ministerul Public reprezentat prin dl. I. U., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul R. A. S., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea a 1 (una) infracțiune de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d) din C.p. (faptă din perioada 30.04. – 01.05.2015), 2 (două) infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p. (fapte din 20.05.2015 și din 26.05.2015) și 2 (două) infracțiuni de tentativă la furt calificat, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p. (fapte din 20.05.2015), fiecare cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) din C.p. și toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.p.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a stabilit pronunțarea la data de 09.10.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 29.07.2015 de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., în dosarul de urmărire penală nr. 4166/P/2015, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R. A. S. pentru săvârșirea a unei infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d) din C.p. (faptă din perioada 30.04. – 01.05.2015), a două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p. (fapte din 20.05.2015 și din 26.05.2015), respectiv a două infracțiuni de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p. (fapte din 20.05.2015), fiecare cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) din C.p. și toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.p.

În actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:

În dosarul inițial nr. 4166/P/2015 - în perioada 30.04.2015 – 01.05.2015, inculpatul R. A. S. s-a deplasat din Municipiul T. în Cluj-N. cu intenția de a sustrage bunuri. Ajungând pe . intrat în gangul imobilului nr. 30, iar aici, prin forțarea ușii de acces a pătruns în incinta S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L., firmă aflată la acel moment în proces de mutare a sediului profesional. Din interiorul încăperilor, de pe birouri, inculpatul R. A. S. a sustras un număr de 6 (șase) laptop-uri marca Dell și marca Lenovo, 2 (două) telefoane mobile marca Nokia Lumia, precum și un stick USB de internet marca Vodafone, după care a părăsit câmpul infracțional.

S-a procedat la cercetarea locului faptei, ocazie cu care aspectele esențiale au fost fixate prin fotografii judiciare și consemnate în proces-verbal. În urma tratării criminalistice a suprafețelor din câmpul infracțional s-au ridicat 3 (trei) urme papilare.

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. 516.214/26.06.2015 întocmit de către specialiști din cadrul I.P.J. Cluj – Serviciul Criminalistic, una dintre amprentele prelevate de pe folia descoperită pe podeaua biroului, îi aparține inculpatului R. A. S..

Telefoanele mobile Nokia Lumia 220 și Nokia Lumia 530 sustrase din incinta punctului de lucru a S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L., având seriile IMEI_ și IMEI_, au fost supravegheate tehnic cu titlu provizoru în perioada 15.05. – 17.05.2015 pentru o perioadă de 48 ore, iar apoi, pentru o perioadă de 30 zile, cu începere din data de 18.05.2015, în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 70/UP/18.05.2015.

Din exploatarea convorbirilor efectuate de pe terminalul mobil cu ._ a rezultat că utilizatorul acestuia a inițiat și a primit apeluri localizate în mun. T., celula ., de la utilizatorul postului telefonic cu nr. de apel_, aparținând inculpatului R. A. S., zis „A.”. Din investigații a rezultat că persoanele care au folosit telefonul mobil sustras, indicat mai sus sunt sora inculpatului, numita R. P. M., poreclită „Neagra” și concubinul acesteia, suspectul Kolozsi T.-S..

În cauză, s-a dispus conservarea datelor informatice și a datelor privind traficul informațional deținut de mai mulți furnizori de comunicații electronice destinate publicului în raport cu 5 (cinci) dintre laptop-urile sustrase de către R. A. S., însă din adresele comunicate de către .., S.C. Prime Telecom S.R.L., S.C. RCS&RDS S.A., Telekom România Communications S.A., UPC Romania S.R.L., Orange Romania S.A. și Vodafone Romania S.A. a rezultat că nu s-au obținut astfel de date în perioada 25.05.2015 – 23.06.2015.

În baza mandatului nr. 63/08.07.2015 emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-N., la data de 08.07.2015 au fost efectuate două percheziții domiciliare la locuința temporară a inculpatului R. A. S., din mun. T., ., nr. 33 și la locuința unei surori de-a acestuia, numita R. A. M., situată în Mun. T., .. Cu această ocazie, la prima adresă au fost descoperite și ridicate un număr de 4 (patru) laptop-uri, o unitate centrală de calculator, 10 (zece) telefoane mobile, 2 (două) tablete electronice și 6 (șase) stick-uri de memorie sau de internet.

Printre bunurile descoperite la reședința inculpatului R. A. S. a fost identificată și o geantă conținând două laptopuri marca Dell și Packard Bell, dosită în curtea barăcii. Procedându-se la identificarea de obiecte, persoana vătămată P. D.-R. a recunoscut după specificații laptopul marca Dell Latitude – E 6320 ca fiind unul dintre bunurile sustrase în perioada 30.04. – 01.05.2015 din incinta . SRL. Totodată, aceeași persoană vătămată a recunoscut stick-ul USB marca Vodafone de culoare roșie ca aparținându-i. Bunurile în discuție au fost restituite persoanei vătămate până la finalizarea procesului penal.

Pe parcursul urmăririi penale, P. D. R. a pus la dispoziția organelor judiciare un suport optic DVD-R ce conține fișiere tip imagine, care erau stocate pe laptop-ul Dell Latitude E-6320. Din analiza fotografiilor a rezultat că în două imagini apar numita R. M. P. și Kolozsi T.-Ș. în diferite ipostaze în locuința din T., ., nr. 33.

Cu ocazia audierii în calitate de suspect, K. T.-Ș. a negat că ar fi primit bunuri furate de la inculpatul R. A. S. ori că ar fi înlesnit valorificarea unor asemenea bunuri provenite de la fratele concubinei sale.

Pe de altă parte, numita R. M. P. a învederat faptul că după liberare și până la finele lunii mai 2015, fratele său a locuit la domiciliul lor din T., ., nr. 33, după care a părăsit locuința împreună cu concubina sa. La începutul lunii iulie 2015, inculpatul R. A. S. i-a solicitat surorii sale să-i păstreze o geantă cu laptop-uri, fără să-i spună de unde provin, lucru pe care martora R. M. P. l-a făcut. Totodată, aceasta a precizat că într-o altă ocazie, fără a putea preciza data exactă, a primit spre păstrare un stick de internet de culoare roșie, bun pe care nu l-a utilizat.

Prejudiciul cauzat persoanei vătămate P. D.-R. se ridică la suma de 24.000 lei, parțial recuperat.

În dosarul inițial nr. 4759/P/2015 - la data de 20.05.2015, inculpatul R. A. S. s-a deplasat pe .. 6 din Cluj-N.. A urcat la etajul imobilului și, prin forțarea mânerului yalei de la ușa de acces, a pătruns în apartamentul nr. 5 aparținând persoanei vătămate L. E. N., iar din interior a sustras un obiect artizanal (ou șlefuit din marmură), fără a-și însuși alte bunuri.

În prelungirea activității infracționale, R. A. S. a încercat să pătrundă în interiorul apartamentului nr. 6 aflat la mansarda aceluiași imobil. Cu intenția de a-și însuși bunuri ușor valorificabile, inculpatul a forțat ușa de acces, distrugând sistemul de închidere, precum și tocul ușii, fără însă a reuși pătrunderea în locuință.

Potrivit martorei A. L. A., la data de 20.05.2015, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în locuința din Cluj-N., ., nr. 6, . sora sa A. S. M., cele două fete au auzit soneria, însă nu au răspuns, întrucât nu așteptau musafiri. La scurt timp, au auzit zgomote puternice venind de pe holul mansardei și au observat cum se încearcă forțarea clanței apartamentului în care locuiesc. Martora și sora acesteia s-au speriat și l-au apelat telefonic pe tatăl lor, iar mai apoi pe proprietarul V. L.-P. căruia i-au împărtășit cele întâmplate.

Cu ocazia audierii, persoana vătămată V. L.-P. a învederat faptul că în urma tentativei de furt, a fost nevoit să repare ușa de acces în locuință, care a fost degradată ca urmare a încercării de efracție.

În continuare, inculpatul R. A. S. a pătruns, prin forțarea sistemului de închidere al unui alt apartament situat la mansarda imobilului de pe ., nr. 6, în interior, a răvășit lucrurile descoperite fără a găsi bunuri de interes, care să fie ușor valorificate. Din declarația persoanei vătămate C. A. D. rezultă că aceasta nu are pretenții materiale din partea autorului, inclusiv cu privire la degradarea cauzată în urma efracției sistemului de închidere al ușii de acces.

D. după acest al treilea eșec, inculpatul a părăsit câmpul infracțional.

S-a procedat la cercetarea locului faptei, iar cu ocazia acestei activități, principalele aspecte relevante au fost fixate prin fotografii judiciare și consemnate în proces-verbal. În urma tratării criminalistice a câmpului infracțional au fost descoperite și ridicate un număr de 25 (douăzecișicinci) de urme papilare.

Procurorul a reținut și că din raportul de constatare criminalistică dactiloscopică nr. 516.215/29.06.2015 întocmit de către specialiștii din cadrul IPJ Cluj – Serviciul Criminalistic rezultă faptul că două dintre urmele papilare ridicate de pe suprafața interioară a ușii de acces în locuința persoanei vătămate L. E. N. îi aparțin inculpatului R. A. S..

În dosar nr. 4842/P/2015 - la data de 26.05.2015, în intervalul orar 08:30 – 17:30, inculpatul R. A. S. s-a deplasat în Cluj-N., pe Calea Dorobanților nr. 24, a pătruns în interiorul curții imobilului și a urcat la etaj unde, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în interiorul apartamentului nr. 5 aparținând persoanei vătămate B. Ș. I. cu intenția de a sustrage bunuri. După ce a răvășit încăperile în căutare de bunuri ușor valorificabile, inculpatul și-a însușit pe nedrept un laptop marca Asus, două aparate foto digitale marca Nikon Coolpix, un telefon mobil marca Blackberry, două obiecte de colecție, trabucuri, produse alimentare precum și o sticlă de whisky. Valoarea totală a prejudiciului se ridică la suma de 2.500 lei.

În cauză, s-a efectuat cercetarea la fața locului, aspectele esențiale fiind fixate prin fotografii judiciare și consemnate în proces-verbal.

Procurorul a apreciat că în urma vizionării înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în gangul imobilului nr. 24 din Calea Turzii, Cluj-N., s-a stabilit că la data de 26.05.2015, ora 11:55, o persoană de sex masculin a intrat în imobil având asupra sa o plasă din plastic, iar în jurul orei 12:12 același bărbat a ieșit din curtea imobilului având asupra sa trei plase încărcate cu bunuri.

Procurorul a precizat că autorul furtului a fost identificat pe baza semnalmentelor fizice și a modului de operare ca fiind inculpatul R. A. S..

S-a mai relevat că inculpatul R. A. S. a recunoscut în esență comiterea tuturor faptelor reținute în sarcina sa. Cu privire la bunurile sustrase de la sediul S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L. inculpatul a declarat faptul că a vândut în ziua furtului 5 din cele 6 laptopuri sustrase către persoane necunoscute, în schimbul sumei de 1.200 lei. În privința telefoanelor mobile însușite din această locație, R. A. S. a declarat în mod mincinos că le-a ținut o perioadă de timp asupra sa și a folosit în mod exclusiv unul dintre telefoane, după care le-a aruncat în râul Arieș.

Referitor la activitatea infracțională desfășurată la data de 20.05.2015 în imobilul situat pe ., nr. 6 din Cluj-N., inculpatul a arătat detaliat modul în care a pătruns sau a încercat să pătrundă în incinta mai multor locuințe, cu intenția de a sustrage bunuri. Totodată, cu privire al furtul comis din locuința situată pe Calea Dorobanților, nr. 24 din Cluj-N. inculpatul a recunoscut faptul că la data de 26.05.2015 a pătruns în apartamentul de la etajul imobilului prin forțarea ușii de acces cu umărul iar din interior a sustras un laptop, o sticlă de whisky și cutie de zahăr. Acesta a negat că ar fi sustras și alte bunuri reclamate de către persoana vătămată B. Ș. I..

Inculpatul R. A. S. a recunoscut comiterea faptelor doar în urma confruntării sale cu probele administrate în cauză, iar nu dintr-un sentiment de remușcare. Susținerile sale vis-a-vis de motivația pentru care a săvârșit furturile și de împrejurările în care a dispus de bunuri ulterior sunt necredibile și nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Pentru a reține această situație de fapt, procurorul a fost avute în vedere următoarele mijloace de probă:

În dosarul inițial nr. 4166/P/2015 - procesul-verbal de cercetare a locului faptei din data de 03.05.2015 împreună cu planșa foto anexă și urme papilare ambalate în plic sigilat (f. 21-36); declarațiile persoanei vătămate P. D. R. (f. 38-44); facturile și alte înscrisuri privind bunurile sustrase din incinta . SRL (f. 45-55), procesele-verbale de constatare (f. 56, 60-61, 88-90, 116-119 ); procesele-verbale de identificare bunuri din data de 13.07.2015 împreună cu planșa foto anexă (f. 62-69); procesele-verbal de identificare bunuri din data de 17.07.2015 împreună cu planșa foto anexă (f. 74-79); DVD-R nr. 893.657/17.07.2015 împreună cu planșa fotografică conținând imaginile existente pe laptopul marca Dell Latitude E 6320, fișiere predate de către persoana vătămată P. D. R. ulterior restituirii provizorii a bunului (f. 92-96); procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza ordonanței de supraveghere tehnică nr. 29/2015 (f. 100-109); adresele comunicate de către operatorii de servicii de telecomunicații Orange Romania S.A., Telekom Romania Communication S.A., Vodafone S.A., UPC Romania S.R.L., WaveNet S.R.L., Prime Telecom S.R.L., RCS&RDS S.A., în urma punerii în executare a ordonanței procurorului din data de 08.06.2015, de transmitere a datelor informatice conservate în perioada 25.05.2015 – 23.06.2015 (f. 142-155); declarația martorului B. B. M. (f. 156-157); raportul de constatare criminalistică dactiloscopică nr. 516.214/26.06.2015 (f. 160-168);

În dosarul inițial nr. 4759/P/2015: procesul-verbal de cercetare a locului faptei din data de 20.05.2015 împreună cu planșa foto anexă și urme papilare ambalate în plic sigilat (f. 176-195); declarația persoanei vătămate L. E.-N. (f. 196-198); declarațiile persoanei vătămate V. L.-P. (f. 199-201); declarația persoanei vătămate C. A. D. (f. 204-205); declarația martorului A. L. A. (f. 213-214); adresa nr. 515.676/21.05.2015 emisă de către IPJ Cluj – Serviciul Criminalistic (f. 215); raportul de constatare criminalistică dactiloscopică nr. 516.215/29.06.2015 (f. 218-226); procesul-verbal de vizionare imagini video din data de 22.05.2015 împreună cu suportul optic DVD-R nr._/S1/2015 (f. 228-229); adresele emise de către casele de amanet . și . (f. 234-235);

În dosarul inițial nr. 4842/P/2015: procesul-verbal de cercetare a locului faptei din data de 26.05.2015 împreună cu planșa foto anexă și urme papilare ambalate în plic sigilat (f. 243-260); declarațiile persoanei vătămate B. Ș. I. (f. 262-265); suporturile optice DVD-R și CD-R predate de către . SRL și . SRL, conținând înregistrări video surpinse de camerele de supraveghere în data de 26.05.2015 (f. 270, 272);Procese verbale de vizionare imagini video (f. 273, 275 ); procesele-verbale de investigații din data de 04.06.2015 (f. 274); planșa fotografică cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere video la data de 26.05.2015 împreună DVD-R nr. 902.366/2015 (f. 277-282); procesul-verbal de investigații din data de 08.07.2015 (f. 289); procesele-verbale de percheziții domiciliare din data de 08.07.2015 efectuate în mun. T., . și respectiv ., nr. 33, împreună cu planșe foto anexă și înregistrări video stocate pe DVD-R (f., 291-304, 305-330); listingul cu bunurile descoperite și ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din data de 08.07.2015 de la locuința inculpatului R. A. S. (f. 335); declarațiile martorului R. M.-P. (f. 338-341); fișa de cazier judiciar și cea de evidență a numitei R. M.-P. (f. 343-345); declarația de martor a numitului Kolozsi T. S. (f. 346-347); fișa de evidență a suspectului Kolozsi T. S. (f. 352); declarația suspectului Kolozsi T. S. (f. 354-356); fișa de cazier judiciar a suspectului Koloszsi T. S. (f. 359-360); declarațiile inculpatului R. A.-S. (f. 364-365, 367-371); fișa de cazier judiciar a inculpatului R. A.-S. (f. 373-377).

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2015, sub numărul_ .

A fost urmată procedura de cameră preliminară, în cursul căreia s-a menținut arestarea preventivă dispusă față de inculpat (prin încheierea penală nr. 1015/04.08.2015 pronunțată în dosarul nr._ /a1), iar prin încheierea penală din data de 31.08.2015 a fost constatată legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor, precum și a efectuării actelor de urmărire penală.

În etapa judecății, prin încheierea nr. 88/01.09.2015 a Judecătoriei Cluj-N. pronunțată în dosarul nr._ a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat.

A fost depusă la dosar fișa de cazier judiciar actualizată (f. 21-25).

La termenul din data de 30.09.2015, instanța a admis cererea formulată de inculpat de judecarea a cauzei în baza recunoașterii învinuirii. Nu au fost depuse înscrisuri noi. Inculpatul a arătat că este de acord cu evaluările prejudiciilor făcute de părțile civile.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt astfel cum a avut-o în vedere procurorul la emiterea rechizitoriului:

1. În perioada 30.04. – 01.05.2015, prin forțarea ușii de acces, inculpatul R. A. S. a pătruns în incinta S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L. situată pe . din Cluj-N., iar din interior a sustras șase laptop-uri, două telefoane mobile și alte dispozitive electronice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 24.000 lei.

2. La data de 20.05.2015, în jurul orei 12:00, prin forțarea ușii de acces, inculpatul R. A. S. a pătruns în locuința persoanei vătămate L. E. N. situată în Cluj-N., ., nr. 6, . a sustras un obiect artizanal, cauzând un prejudiciu de aproximativ 200 lei.

3. La data de 20.05.2015, în jurul orei 12:00, cu intenția de a-și însuși bunuri ușor valorificabile, inculpatul R. A. S. a pătruns prin distrugerea ușii de acces în locuința persoanei vătămate C. A. D., situată în Cluj-N., ., nr. 6, . sustrage vreun bun.

4. La data de 20.05.2015, în jurul orei 12:00, cu intenția de a-și însuși bunuri ușor valorificabile, prin forțarea ușii de acces, inculpatul R. A. S. a încercat să pătrundă în locuința persoanei vătămate V. L. P., situată în Cluj-N., ., nr. 6, . prejudiciu de aproximativ 300 lei.

5. La data de 26.05.2015, în intervalul orar 08:30 – 17:30, inculpatul R. A. S. a pătruns în locuința persoanei vătămate B. Ș. I., situată în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 24, . ușii de acces, iar din interior a sustras un laptop, două aparate foto, obiecte de îmbrăcăminte, băuturi alcoolice și alte bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.500 lei.

Situația de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă prezentate de procuror, anume procesul-verbal de cercetare a locului faptei din data de 03.05.2015 împreună cu planșa foto anexă și urme papilare ambalate în plic sigilat (f. 21-36); declarațiile persoanei vătămate P. D. R. (f. 38-44); facturile și alte înscrisuri privind bunurile sustrase din incinta . SRL (f. 45-55), procesele-verbale de constatare (f. 56, 60-61, 88-90, 116-119 ); procesele-verbale de identificare bunuri din data de 13.07.2015 împreună cu planșa foto anexă (f. 62-69); procesele-verbal de identificare bunuri din data de 17.07.2015 împreună cu planșa foto anexă (f. 74-79); DVD-R nr. 893.657/17.07.2015 împreună cu planșa fotografică conținând imaginile existente pe laptopul marca Dell Latitude E 6320, fișiere predate de către persoana vătămată P. D. R. ulterior restituirii provizorii a bunului (f. 92-96); procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza ordonanței de supraveghere tehnică nr. 29/2015 (f. 100-109); adresele comunicate de către operatorii de servicii de telecomunicații Orange Romania S.A., Telekom Romania Communication S.A., Vodafone S.A., UPC Romania S.R.L., WaveNet S.R.L., Prime Telecom S.R.L., RCS&RDS S.A., în urma punerii în executare a ordonanței procurorului din data de 08.06.2015, de transmitere a datelor informatice conservate în perioada 25.05.2015 – 23.06.2015 (f. 142-155); declarația martorului B. B. M. (f. 156-157); raportul de constatare criminalistică dactiloscopică nr. 516.214/26.06.2015 (f. 160-168); procesul-verbal de cercetare a locului faptei din data de 20.05.2015 împreună cu planșa foto anexă și urme papilare ambalate în plic sigilat (f. 176-195); declarația persoanei vătămate L. E.-N. (f. 196-198); declarațiile persoanei vătămate V. L.-P. (f. 199-201); declarația persoanei vătămate C. A. D. (f. 204-205); declarația martorului A. L. A. (f. 213-214); raportul de constatare criminalistică dactiloscopică nr. 516.215/29.06.2015 (f. 218-226); procesul-verbal de vizionare imagini video din data de 22.05.2015 împreună cu suportul optic DVD-R nr._/S1/2015 (f. 228-229); adresele emise de către casele de amanet S.C. Daromis Credit S.R.L. și S.C. Intercredit Avantaj S.R.L. (f. 234-235); procesul-verbal de cercetare a locului faptei din data de 26.05.2015 împreună cu planșa foto anexă și urme papilare ambalate în plic sigilat (f. 243-260); declarațiile persoanei vătămate B. Ș. I. (f. 262-265); suporturile optice DVD-R și CD-R predate de către . SRL și . SRL, conținând înregistrări video surpinse de camerele de supraveghere în data de 26.05.2015 (f. 270, 272); procesele-verbale de vizionare imagini video (f. 273, 275 ); planșa fotografică cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere video la data de 26.05.2015 împreună DVD-R nr. 902.366/2015 (f. 277-282); procesele-verbale de percheziții domiciliare din data de 08.07.2015 efectuate în mun. T., . și respectiv ., nr. 33, împreună cu planșe foto anexă și înregistrări video stocate pe DVD-R (f., 291-304, 305-330); listingul cu bunurile descoperite și ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din data de 08.07.2015 de la locuința inculpatului R. A. S. (f. 335); declarațiile martorului R. M.-P. (f. 338-341); fișa de cazier judiciar și cea de evidență a numitei R. M.-P. (f. 343-345); declarația de martor a numitului Kolozsi T. S. (f. 346-347); fișa de evidență a suspectului Kolozsi T. S. (f. 352); declarația suspectului Kolozsi T. S. (f. 354-356); fișa de cazier judiciar a suspectului Koloszsi T. S. (f. 359-360); declarațiile inculpatului R. A.-S. (f. 364-365, 367-371); fișa de cazier judiciar a inculpatului R. A.-S. (f. 373-377).

În drept

1. Fapta inculpatului R. A. S. care în perioada 30.04. – 01.05.2015, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în incinta S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L. situată pe . din Cluj-N., iar din interior a sustras 6 (șase) laptop-uri marca Dell și marca Lenovo, 2 (două) telefoane mobile marca Nokia Lumia, precum și un stick USB de internet marca Vodafone, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p.

S-a reținut varianta calificată a furtului, deoarece inculpatul a pătruns în incinta unității prin forțarea ușii de acces (efracție) – art. 229 alin. (1) lit. d) din C.p.

Nu s-a reținut furtul calificat prevăzut de art. 229 alin. (2) lit. b) din C.p. – prin violarea sediului profesional, având în vedere că la momentul comiterii infracțiunii S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L. se afla în proces de mutare a sediului profesional. Astfel, incinta respectivă nu se încadra în concepția avută în vedere de Cod la momentul incriminării furtului prin violarea sediului profesional, anume protecția – în plan secundar – a vieții private profesionale.

2. Fapta inculpatului R. A. S. care la data de 20.05.2015, în jurul orei 12:00, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în locuința persoanei vătămate L. E. N. situată în Cluj-N., ., nr. 6, . a sustras un obiect artizanal, cauzând un prejudiciu de aproximativ 200 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p.

S-a reținut varianta calificată a furtului, deoarece inculpatul a pătruns prin forțarea ușii de acces (efracție) – art. 229 alin. (1) lit. d) din C.p., fără drept și fără consimțământul persoanei care folosea locuința – art. 229 alin. (2) lit. b) din C.p.

3. Fapta inculpatului R. A. S. care la data de 20.05.2015, în jurul orei 12:00, cu intenția de a-și însuși bunuri ușor valorificabile, a pătruns prin distrugerea ușii de acces în locuința persoanei vătămate C. A. D., situată în Cluj-N., ., nr. 6, . sustrage vreun bun, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii tentativă la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 32 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p.

Este tentativă la furt calificat, deoarece inculpatul, deși a realizat toate actele de executare necesare pentru sustragerea unor bunuri de valoare, după ce a pătruns în locuință a constatat că nu există asemenea bunuri – tentativă perfectă idonee. Inculpatul nu s-a desistat de bunăvoie pentru a fi incidente dispozițiile art. 34 din C.p., ci din cauze independente de voința sa, anterioare începerii executării.

În cuprinsul încadrării au fost reținute și dispozițiile art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p. din aceleași motive prezentate la infracțiunea de la pct. 2.

4. Fapta inculpatului R. A. S. care la data de 20.05.2015, în jurul orei 12:00, cu intenția de a-și însuși bunuri ușor valorificabile, prin forțarea ușii de acces, a încercat să pătrundă în locuința persoanei vătămate V. L. P., situată în Cluj-N., ., nr. 6, . prejudiciu de aproximativ 300 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 32 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p.

Este tentativă la furt calificat, deoarece inculpatul a inițiat acțiunea de executare a furtului, încercarea de pătrundere în locuință având ca obiectiv sustragerea unor bunuri, însă acțiunea sa a fost întreruptă din motive independente de voința sa – tentativă imperfectă idonee. Astfel, inculpatul nu s-a desistat în mod benevol, ci din motive exterioare voinței sale, deoarece nu a reușit să deschidă prin forțare ușa de acces în imobil, sistemul de închidere al acesteia fiind serios deteriorat.

Ca urmare a întreruperii actelor de executare nu s-a reușit luarea vreunui bun, astfel că nu s-a produs rezultatul – element constitutiv al infracțiunii de furt - iar infracțiunea nu s-a consumat.

În cuprinsul încadrării au fost reținute și dispozițiile art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p. din aceleași motive prezentate la infracțiunea de la pct. 2.

5. Fapta inculpatului R. A. S. care la data de 26.05.2015, în intervalul orar 08:30 – 17:30, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în locuința persoanei vătămate B. Ș. I., situată în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 24, . interior a sustras un laptop, două aparate foto, obiecte de îmbrăcăminte, băuturi alcoolice și alte bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p.

În cuprinsul încadrării au fost reținute și dispozițiile art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p. din aceleași motive prezentate la infracțiunea de la pct. 2.

Pentru toate cele cinci infracțiuni reținute în sarcina inculpatului s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie, deoarece după mai multe condamnări definitive la pedepse cu închisoarea de peste 1 an pentru infracțiuni comise cu intenție (3 ani închisoare prin sentința penală nr. 37/25.01.2012, pronunțată de judecătoria T. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 452/R/16.03.2012 a Curții de Apel Cluj; 3 ani și 7 luni închisoare prin sentința penală nr. 723/06.06.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1015/R/07.08.2013 a Curții de Apel Cluj), a comis alte cinci infracțiuni cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 1 an. Executarea pedepselor anterioare nu a fost finalizată, inculpatul fiind liberat condiționat, iar cele cinci infracțiuni pentru care este judecat în prezenta cauză au fost comise în termenul de supraveghere.

Toate cele cinci infracțiuni au fost comise de inculpat cu intenție directă preordinată.

Individualizarea pedepsei

Instanța va ține seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune, de cauzele de atenuare/agravare și de criteriile generale reglementate la art. 74 din C.p. raportate la scopul pedepsei (educativ, preventiv și punitiv).

Inițial, instanța va face aplicarea art. 33 alin. (2) teza I din C.p pentru infracțiunile rămase în forma tentativei – reducerea cu jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Pentru toate infracțiunile (pentru cele rămase în forma tentativei, după aplicarea cauzei de reducere cu jumătate), inculpatul va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, potrivit art. 396 alin. (10) din C.p.p.

La stabilirea concretă a pedepsei pentru fiece infracțiune, se va avea în vedere gravitatea faptei în concret și periculozitatea inculpatului. Astfel, pentru prima infracțiune, pericolul social pentru relațiile sociale proteguite de norma de incriminare a fost unul ridicat, având în vedere modul concret în care a acționat, dar mai ales numărul mare de bunuri sustrase, natura acestora (ușor de valorificat) și valoarea lor.

Pentru cea de-a doua infracțiune, cu toate că există un cumul de împrejurări care au calificat furtul, totuși, prejudiciul este unul foarte redus, astfel că infracțiunea prezintă o gravitate mică.

Pentru infracțiunile rămase în varianta tentativei, instanța va avea în vedere gravitatea redusă a acestora, dar va ține seama de existența a două circumstanțe de calificare a furtului (prin efracție, prin violare de domiciliu).

Pentru cea de-a cincea infracțiune (persoană vătămată B. Ș. I.), instanța va ține seama de prejudiciu de cumulul de împrejurări de calificare, respectiv de modalitatea concretă de acțiune a inculpatului.

Motivele comiterii furturilor nu se pot circumscrie nevoii inculpatului de asigurare a mijloacelor de subzistență, având în vedere valoarea bunurilor sustrase la comiterea primei și ultimei fapte, numărul mare de infracțiuni săvârșite într-un interval scurt de timp (5 infracțiuni în 26 de zile), ci mai degrabă unei deprinderi, unei obișnuințe a inculpatului cu un mod de viață antisocial.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul, deși are doar 25 de ani, este cunoscut cu antecedente penale vaste, anterior fiind condamnat pentru numeroase infracțiuni contra patrimoniului (în special furturi din locuințe), atât în timpul minorității, cât și după majorat.

O parte din condamnările suferite pentru infracțiune comise după vârsta majoratului au atras starea de recidivă postcondamnatorie.

Totodată, inculpatul a săvârșit faptele în termenul de încercare a liberării condiționate.

Se va ține seama și de faptul că a cooperat cu organele judiciare, recunoscând săvârșirea infracțiunilor în a doua parte a urmăririi penale și în faza judecății.

Se va avea în vedere și vârsta, faptul că nu este căsătorit, că nu are ocupație sau un loc de muncă, respectiv că nu este o persoană școlarizată, aspecte care relevă existența unor șanse reduse de reintegrare socială.

În concluzie, în temeiul art. 396 alin. (2), (10) din C.p.p.,instanța îl va condamnă pe inculpatul R. A. S., aflat în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 1 (unu) an și 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din perioada 30.04. – 01.05.2015, persoană vătămată S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L.).

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (3) din C.p., art. 67 alin. (1) din C.p., va interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 1 an și 6 luni, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C.p. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.p., va interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În acest sens, se apreciază că infracțiunea comisă îl face nedemn pentru depunerea unei candidaturi sau pentru exercitarea unor funcții publice.

În continuare, instanța îl va condamna pe inculpatul R. A. S. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din 20.05.2015, persoană vătămată L. E. N.).

Va condamna pe inculpatul R. A. S. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 32 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din 20.05.2015, persoană vătămată C. A. D.).

Va condamna pe inculpatul R. A. S. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 32 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din 20.05.2015, persoană vătămată V. L. P.).

Va condamna pe inculpatul R. A. S. la pedeapsa de 1 (unu) an și 7 (șapte) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din 26.05.2015, persoană vătămată B. Ș. I.).

În baza art. 38 alin. (1) din C.p., instanța va constata că cele patru infracțiuni pentru care inculpatul R. A. S. a fost condamnat prin prezenta au fost săvârșite în stare concurs real.

Așadar, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C.p., va aplica inculpatului R. A. S. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta hotărâre (anume 1 an și 5 luni închisoare), rezultând pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare.

Potrivit art. 45 alin. (1) și (5) din C.p., va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durata de 1 an și 6 luni, a drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.p.

Va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.p.

Va constata că inculpatul (eliberat la 11.03.2015) a săvârșit infracțiunea în termenul de supraveghere de 236 de zile, rezultat în urma liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare (stabilite prin sentința penală nr. 723/06.06.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1015/R/07.08.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj).

În baza art. 104 alin. (2) din C.p., va revoca liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, liberare dispusă prin sentința penală nr. 580/06.03.2015, pronunțată de către Judecătoria Bistrița, și va dispune executarea restului rămas de 236 de zile.

În temeiul art. 43 alin. (1) din C.p., va adăuga pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință la restul de pedeapsă rămas neexecutat, urmând ca inculpatul R. A. S. să execute în final o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani, 3 (trei) luni și 236 (două sute treizeci și șase) de zile închisoare, în detenție.

În raport cu art. 45 alin. (1) și (5) din C.p. corob. cu art. 68 alin. (1) lit. c) și art. 65 alin. (3) din C.p., va aplica inculpatului R. A. S. pedeapsa complementară finală a interzicerii exercitării, pe o durata de 1 an și 6 luni, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, respectiv de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, urmând să fie executată după data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

Va stabi în sarcina inculpatului R. A. S. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, respectiv de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani 3 luni și 236 de zile închisoare, urmând să fie executată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

Măsuri preventive

În baza art. 399 alin. (1) din C.p.p., va menține măsura arestării preventive luată prin încheierea penală nr. 71/C/A/09.07.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. – Secția penală în dosarul nr._/211/2015 (definitivă prin respingerea contestației) și menținută ulterior, față de inculpatul R. A. S..

Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii s-au menținut, nu au intervenit modificări de natură a justifica necesitatea luării unei măsuri mai ușoare sau punerea în libertate. În raport cu gravitatea cel puțin a două fapte pentru care inculpatul este condamnat în primă instanță, cu faptul că de la luarea măsurii nu a trecut suficient timp pentru diminuarea rezonanței sociale a infracțiunilor, instanța consideră că se impune menținerea măsurii preventive.

Deduceri din pedeapsa rezultantă

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C.p.p. rap. la art. 72 alin. (1) din C.p., instanța va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului R. A. S. durata reținerii din data de 08.07.2015, dispusă prin ordonanța emisă la data de 08.07.2015, ora 16:20, în dosarul cu număr unic 4166/P/2015 de către Poliția Municipiului Cluj-N. – Secția 1 Poliție.

Va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului R. A. S. durata arestării preventive din perioada 09.07.2015 la zi, măsură luată prin încheierea penală nr. 71/C/A/09.07.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. – Secția penală în dosarul nr._/211/2015 (definitivă prin respingerea contestației la data de 15.07.2015)

Latura civilă

Instanța observă că sunt îndeplinire condițiile răspunderii civile delictuale pentru cele patru constituiri de parte civilă formulate în cursul urmăririi penale. Cele patru fapte ilicite aferente constituirilor constau în sustragerea bunurilor din posesia persoanelor vătămate, cauzându-se prejudiciile precizate de părțile civile și însușite de inculpat.

Bunurile sustrase nu au fost recuperate.

Inculpatul a fost de acord cu evaluarea realizată de părțile civile.

Legătura de cauzalitate dintre faptele inculpatului și prejudiciile cauzate celor patru părți civile este evidentă. Vinovăția estre certă, sub forma intenției directe în toate cele patru cazuri.

În consecință, în temeiul art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C.p.p., art. 19 alin. (5) din C.p.p. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381 și art. 1385 din C. civ., instanța va admite acțiunile civile în procesul penal formulate de către părțile civile S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L., prin reprezentant legal P. D. R., L. E. N., V. L. P., respectiv B. Ș. I., împotriva inculpatului R. A. S..

Va obliga pe inculpat la plata sumei de 24.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L.

Va obliga pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă L. E. N..

Va obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă V. L. P..

Va obliga pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă B. Ș. I..

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C.p.p, instanța va constata că persoana vătămată C. A. D. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului.

Cheltuieli judiciare și alte dispoziții

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p., raportându-se la culpa infracțională a inculpatului,

Va obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 220 lei în cursul urmării penale, iar suma de 180 lei în cursul camerei preliminare și al judecății).

Onorariile avocaților din oficiu desemnați în cauză (P. C. I. – 260 lei în etapa urmăririi penale, respectiv G. L. – 520 lei în etapa camerei preliminare și a judecății) vor fi avansate și rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

I. Latura penală

A: În temeiul art. 396 alin. (2), (10) din C.p.p.,

1. Condamnă pe inculpatul R. A. S., fiul lui I. G. și A., născut la data de 28.12.1989, în Municipiul T., jud. Cluj, locuind fără forme legale în mun. T., ., nr. 33, jud. Cluj, posesor al CIP, ., nr._, CNP_, având cetățenie română, 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 1 (unu) an și 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din perioada 30.04. – 01.05.2015, persoană vătămată S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L.).

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (3) din C.p., art. 67 alin. (1) din C.p.,

Interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 1 an și 6 luni, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C.p. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.p.,

Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

2. Condamnă pe inculpatul R. A. S. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din 20.05.2015, persoană vătămată L. E. N.).

3. Condamnă pe inculpatul R. A. S. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 32 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din 20.05.2015, persoană vătămată C. A. D.).

4. Condamnă pe inculpatul R. A. S. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 32 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din 20.05.2015, persoană vătămată V. L. P.).

5. Condamnă pe inculpatul R. A. S. la pedeapsa de 1 (unu) an și 7 (șapte) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. (faptă din 26.05.2015, persoană vătămată B. Ș. I.).

B: În baza art. 38 alin. (1) din C.p.,

1. Constată că cele patru infracțiuni pentru care inculpatul R. A. S. a fost condamnat prin prezenta au fost săvârșite în stare concurs real.

2. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C.p.,

Aplică inculpatului R. A. S. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta hotărâre (anume 1 an și 5 luni închisoare), rezultând pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare.

3. Potrivit art. 45 alin. (1) și (5) din C.p.,

Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durata de 1 an și 6 luni, a drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.p.

Aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.p.

C: Constată că inculpatul (eliberat la 11.03.2015) a săvârșit infracțiunea în termenul de supraveghere de 236 de zile, rezultat în urma liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare (stabilite prin sentința penală nr. 723/06.06.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1015/R/07.08.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj).

1. În baza art. 104 alin. (2) din C.p.,

Revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, liberare dispusă prin sentința penală nr. 580/06.03.2015, pronunțată de către Judecătoria Bistrița, și dispune executarea restului rămas de 236 de zile.

2. În temeiul art. 43 alin. (1) din C.p.,

Adaugă pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință la restul de pedeapsă rămas neexecutat, urmând ca inculpatul R. A. S. să execute în final o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani, 3 (trei) luni și 236 (două sute treizeci și șase) de zile închisoare, în detenție.

3. În raport cu art. 45 alin. (1) și (5) din C.p. corob. cu art. 68 alin. (1) lit. c) și art. 65 alin. (3) din C.p.,

Aplică inculpatului R. A. S. pedeapsa complementară finală a interzicerii exercitării, pe o durata de 1 an și 6 luni, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, respectiv de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, urmând să fie executată după data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

Stabilește în sarcina inculpatului R. A. S. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, respectiv de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani 3 luni și 236 de zile închisoare, urmând să fie executată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

D: În baza art. 399 alin. (1) din C.p.p.,

Menține măsura arestării preventive luată prin încheierea penală nr. 71/C/A/09.07.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. – Secția penală în dosarul nr._/211/2015 (definitivă prin respingerea contestației) și menținută ulterior, față de inculpatul R. A. S..

E: În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C.p.p. rap. la art. 72 alin. (1) din C.p.,

Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului R. A. S. durata reținerii din data de 08.07.2015, dispusă prin ordonanța emisă la data de 08.07.2015, ora 16:20, în dosarul cu număr unic 4166/P/2015 de către Poliția Municipiului Cluj-N. – Secția 1 Poliție.

Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului R. A. S. durata arestării preventive din perioada 09.07.2015 la zi, măsură luată prin încheierea penală nr. 71/C/A/09.07.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. – Secția penală în dosarul nr._/211/2015 (definitivă prin respingerea contestației la data de 15.07.2015)

II. Latura civilă

A: În temeiul art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C.p.p., art. 19 alin. (5) din C.p.p. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381 și art. 1385 din C. civ.,

Admite acțiunile civile în procesul penal formulate de către părțile civile S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L., prin reprezentant legal P. D. R., cu sediul în Cluj-N., ., ., L. E. N., cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 6, ., V. L. P., cu domiciliul în Cluj-N., .. 19, ., respectiv B. Ș. I., cu domiciliul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 24, ., împotriva inculpatului R. A. S..

Obligă pe inculpat la plata sumei de 24.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C. Adecco Resurse Umane S.R.L.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă L. E. N..

Obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă V. L. P..

Obligă pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă B. Ș. I..

B: În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C.p.p,

Constată că persoana vătămată C. A. D., cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 6, ., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului.

III. Cheltuieli judiciare și alte dispoziții

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p.,

Obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 220 lei în cursul urmării penale, iar suma de 180 lei în cursul camerei preliminare și al judecății).

Onorariile avocaților din oficiu desemnați în cauză (P. C. I. – 260 lei în etapa urmăririi penale, respectiv G. L. – 520 lei în etapa camerei preliminare și a judecății) vor fi avansate și rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, inculpat, părțile civile și persoana vătămată.

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 09.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. Ș. G. A. G. L.

Red. și tehnored. Jud. G.M.S.

9 ex./10.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1191/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA